Legea muntelui – cadrul legislativ general privind politica montană

A fost adoptată Legea nr. 161/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 21/2008 pentru modificarea Legii muntelui nr. 374/2004

Legea muntelui nr. 347/2004 are ca obiect de reglementare principiile şi modalităţile de dezvoltare şi protecţie a zonei montane prin valorificarea resurselor agricole, piscicole, forestiere, energetice, industriale, artizanale, turistice şi culturale, conţinând şi prevederi relative la susţinerea producătorilor agricoli din aceste zone. Având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană şi aprobarea pe parcursul perioadei 2005-2008 a unor acte normative privind: absorbirea fondurilor comunitare pentru dezvoltarea mediului rural, aprobarea unor noi criterii de delimitare a zonelor montane, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 şi noile proceduri de acordare de facilităţi producătorilor agricoli, Legea nr. 347/2004 conţine prevederi tautologice. Prin modificările şi completările aduse de O.U.G nr. 21/2008, Legea nr. 347/2004 devine cadrul legislativ general privind politica montană. În acest context, politica montană trebuie să fie să pusă în concordanţă cu strategia comunitară, prin asigurarea unui  management performant la nivelul cerinţelor Uniunii Europene.

De asemenea, sunt abrogate prevederile referitoare la facilităţile acordate în vederea susţinerii dezvoltării activităţilor specifice producătorilor agricoli din zonele montane, deoarece acestea au făcut obiectul Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum şi în activităţi nonagricole.Parlamentul a aprobat O.U.G nr. 21/2008 fără modificări sau completări.

Legea nr. 161/2008 a fost publicată în MO nr. 684/07.10.2008.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close