MAI impune acte suplimentare la înmatricularea maşinilor cumpărate din UE

Persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA şi care solicită înmatricularea unui mijloc de transport cumpărat intracomunitar vor trebui să prezinte Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor documente suplimentare.
Proiectul de ordin a fost emis de ministrul Administraţiei şi Internelor şi de cel al Finanţelor Publice şi este supus dezbaterii publice până în 9 august.
Conform unui ordin MAI supus dezbaterii publice, la alin. (1) al art. 7 din Ordinul 1501/2006 al MAI se adaugă alte două paragrafe. Primul indică faptul că, în cazul în care solicitantul cumpără un mijloc de transport intracomunitar, serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent verifică, pe cale informatică, dacă persoana respectivă este înregistrată în scopuri de TVA, situaţie în care nu mai este necesară prezentarea altor documente decât cele deja menţionate în actul normativ.
„Verificarea pe cale informatică se realizează în condiţii stabilite prin protocol încheiat între Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice”, mai arată proiectul de ordin.
Dacă persoana care a realizat achiziţia intracomunitară a mijlocului de transport şi solicită înmatricularea acestuia nu este înregistrată în scopuri de TVA, pe lângă documentele prevăzute la alineatul 1 al articolului 7, aceasta trebuie să depună, după caz, fie formularul „Certificat privind atestarea plăţii taxei pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport noi”, prevăzut în anexa 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1128/2009, dacă mijlocul de transport este nou, fie formularul „Certificat”, prevăzut în anexa 2 la Ordinul preşedintelui ANAF nr.1128/2009, dacă mijlocul de transport nu este nou.

Sursa: Mediafax

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close