UE doreşte reducerea cu 50% a numărului de accidente rutiere

De Ziua Europeană a Siguranţei Rutiere UE a statutat condiţiile esenţiale pentru creşterea siguranţei rutiere: un comportament mai responsabil la volan, o infrastructură rutieră de calitate şi vehicule sigure.

Aproximativ 35.000 de persoane au decedat în 2009, în urma accidentelor rutiere survenite pe teritoriul UE – cu peste o treime mai puţine decât în 2001. Deşi situaţia s-a îmbunătăţit simţitor, nu putem spune că avem motive să ne bucurăm. Potrivit unui sondaj recent realizat la nivelul UE cu privire la siguranţa rutieră în Europa, majoritatea celor interogaţi consideră că trebuie luate mai multe măsuri pentru reducerea accidentelor.
Viteza, alcoolul şi nefolosirea centurii de siguranţă sunt principalele cauze ale deceselor. Cu toate acestea, drumurile prost întreţinute şi vehiculele nesigure reprezintă tot atâtea riscuri.
Noul set de orientări în materie de siguranţă rutieră propus în luna iulie se axează pe educarea şoferilor şi pe aplicarea mai strictă a normelor rutiere. Orientările se referă şi la calitatea drumurilor, în special în zonele rurale şi urbane în care au loc cele mai multe accidente.
Siguranţa vehiculelor ar putea fi îmbunătăţită prin utilizarea tehnologiilor inteligente, cum ar fi senzorii de avertizare la ieşirea de pe bandă a autovehiculului.
Chiar dacă reprezintă doar 2% din participanţii la trafic, posesorii de motociclete sau scutere sunt victimele a aproximativ 17% din accidentele mortale înregistrate anual. Instalarea unor echipamente de siguranţă cum sunt sistemele avansate de frânare, ar fi în măsură să reducă numărul accidentelor în cazul acestui tip de mijloace de transport.
Pentru al treilea an consecutiv, UE marchează la 13 octombrie, Ziua europeană a siguranţei rutiere. Anul acesta, Comisia prezintă noile orientări pentru următorii zece ani, reafirmându-şi angajamentul asumat în 2001 care viza înjumătăţirea numărului de decese survenite în urma accidentelor rutiere.
În acelaşi timp, preşedinţia belgiană a UE va prezenta, la Bruxelles, câteva dintre măsurile luate la nivelul UE pentru a combate infracţiunile rutiere cele mai frecvente.

Mai multe despre siguranţa pe drumurile europene AICI.

Sursa: Comisia Europeană

This article is also available in: Engleză

This post is also available in: Engleză

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close