Dreptul national versus Conventia europeana a drepturilor omului

feature photo

AMR a emis un comunicat de presa prin care a raspuns la repetatele declaratii publice ale oficialilor statului roman referitoare la preeminenta deciziilor Curtii Constitutionale fata de dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si jurisprudenta sa.

Asociatia magistratilor din Romania (AMR) a redat in comunicat un exemplu edificator in materie, prin care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat asupra obligatiei judecatorului national de a analiza el insusi compatibilitatea textului national (retinut de Curtea Constitutionala a fi constitutional) cu dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

“Considerentele deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului din 7 decembrie 2007 in cauza Dumitru Popescu contra Romaniei paragraf 101, 102 si 103 prin care Curtea Europeana analizeaza raportul dintre dreptul intern (decizia Curtii Constitutionale) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta sa, precum si obligatiile judecatorului national in legatura cu acestea

101. In cauza de fata, Curtea observa ca, daca este adevarat ca Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, ce a statuat in prima instanta, a refuzat sa trimita Curtii Constitutionale, in vederea solutionarii, exceptia de neconstitutionalitate a art. 911-5 din CPP, aceasta omisiune a fost rectificata in apel, dupa ce Curtea Militara de Apel a sesizat instanta constitutionala cu exceptia invocata de avocatul reclamantului, intemeiata pe incompatibilitatea legislatiei nationale ce autoriza, la momentul respectiv, ascultarile convorbirilor telefonice, cu art. 8 (paragraful 32 de mai sus). Or, prin Decizia din 3 februarie 2000, Curtea Constitutionala a ajuns la concluzia compatibilitatii legii nationale in cauza cu art. 8 din Conventie si cu principiile care se degaja din jurisprudenta Curtii in materie.

„102. Aceasta concluzie este in contradictie, desigur, cu aprecierile Curtii enuntate in paragrafele 84 si 85 de mai sus, insa, oricat de regretabila ar fi aceasta situatie, trebuie totusi sa reamintim ca, in general, nu este de datoria Curtii sa analizeze erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanta interna (a se vedea, printre altele, Garcia Ruiz impotriva Spaniei [MC], nr. 30.544/96, § 28, CEDO 1999-I; Perez citata mai sus, § 82; Coeme si altii impotriva Belgiei, nr. 32.492/96, 32.547/96, 32.548/96, 33.209/96 si 33.210/96, § 115, CEDO 2000-VII). Acest aspect este valabil si in cazul in care este vorba de o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudentei Curtii de catre judecatorul constitutional national.

103. In masura in care capatul de cerere al reclamantului poate fi interpretat ca un repros la adresa instantelor nationale sesizate sa analizeze temeinicia acuzatiei penale indreptate impotriva sa, de a nu fi analizat ele insele temeiul de drept vizand incompatibilitatea legislatiei nationale cu art. 8 din Conventie, Curtea apreciaza ca un sistem bazat pe suprematia Conventiei si a jurisprudentei aferente acesteia asupra drepturilor nationale este apt sa asigure buna functionare a mecanismului de aparare implementat de Conventie si de protocoalele sale aditionale. Nu este lipsit de importanta sa reamintim in acest sens ca, in recomandarea sa din data de 12 mai 2004 [Rec. (2004)6], Comitetul Ministrilor s-a felicitat pentru faptul ca prevederile Conventiei faceau parte integranta din ordinea juridica interna a statelor semnatare. Acest aspect implica obligatia pentru judecatorul national de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurandu-le preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala, fara sa fie nevoie sa astepte abrogarea acesteia de catre legiuitor (mutatis mutandis, Vermeire impotriva Belgiei, Hotararea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p. 84, § 26)”.

Sursa: Infolegal.ro

1 comentariu pentru “Dreptul national versus Conventia europeana a drepturilor omului”

  1. completare spune:

    oare de ce lipseste si continuarea din decizia CEDO ,,104. Or, Curtea constată că statutul conferit Convenţiei în dreptul intern permite instanţelor naţionale să înlăture – din oficiu sau la cererea părţilor – prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale. Simplul fapt că, în speţă, au ales calea sesizării Curţii Constituţionale – care să statueze asupra compatibilităţii legii cu dreptul intern, din care Convenţia face parte integrantă – şi că nu au soluţionat ele însele această chestiune, atunci când le era şi lor permis să o facă, nu ar putea atrage o încălcare a art. 6. Aceasta cu atât mai mult cu cât nici Convenţia, în general, nici art. 13, în special, nu impun statelor contractante o manieră determinată de a asigura în dreptul lor intern aplicarea eficientă a prevederilor acestui instrument (mutatis mutandis, Syndicatul suedez al conductorilor de locomotive, Hotărârea din 6 februarie 1976, seria A nr. 20, § 50; Silver şi alţii împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 25 martie 1983, seria A nr. 61, § 113).
    105. Aşadar, Curtea nu ar putea subscrie la argumentul reclamantului conform căruia instanţele naţionale nu au analizat temeiul de drept ce viza incompatibilitatea legislaţiei naţionale cu art. 8 din Convenţie.
    2. Asupra utilizării, de către instanţele naţionale, a transcrierilor convorbirilor telefonice interceptate
    106. Reclamantul arată, în esenţă, că soluţia de condamnare împotriva sa se baza, în principal, pe transcrierea convorbirilor sale telefonice…..

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close