MJ a lansat proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate al instantelor

Ministerul Justitiei a lansat in data de 9 martie, in dezbatere publica, prin afisarea pe site-ul sau, proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea.

Proiectul de Lege urmareste consolidarea statutului profesiei de grefier, in scopul asigurarii premiselor pentru instituirea Ordinului Grefierilor din Romania – institutie de drept public, cu atributii exclusive de gestionare a carierei personalului de specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor de pe langa acestea, proiect ce urmeaza a fi realizat in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei Legi (art. 108 din Lege).

Necesitatea imbunatatirii criteriilor de recrutare, incadrare, salarizare, promovare, transformare a posturilor, evaluare, sanctionare, eliberare din functie precum si gestionarea unitara a carierei profesionale pentru personalul de specialitate al instantelor si parchetelor a impus raportarea grefierilor la un numar de 3 angajatori (Ministerul Justitiei, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie), dat fiind ca numarul de angajatori existent in prezent (34) a generat un sistem rigid, inflexibil si inechitabil, inclusiv din perspectiva normelor care reglementeaza raporturile de munca ale personalului in discutie.

Noutatea majora a proiectului in cauza consta in infiintarea categoriei grefierului judiciar, care va avea competente administrative largite si, in acelasi timp, jurisdictionale in unele cauze judiciare in materie necontencioasa.

In acest fel, se asigura, deopotriva, indeplinirea unor obiective din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, legate de transferul de atributii de la judecatori la grefieri, cu rezultate in eficientizarea actului de justitie.

Proiectul de Lege introduce o institutie noua, managerul de instanta, in scopul de a transfera catre aceasta functie unele atributii administrative indeplinite de presedintele de instanta, care va putea sa-i delege acestuia inclusiv calitatea de ordonator de credite.

Nevoia de degrevare a Consiliului Superior al Magistraturii de atributiile secundare rolului sau constitutional, de garant al independentei Justitiei, impune transferul atributiilor specifice de administrare in privinta personalului de specialitate al instantelor si parchetelor catre Ministerul Justitiei, pana la infiintarea Ordinului Grefierilor din Romania, dupa un model european consacrat (ex: Consiliul Functionarilor Judiciari – Portugalia; Consiliul Personalului – Germania). In acest fel, Consiliul Superior al Magistraturii se va putea concentra, in mod deosebit, asupra indeplinirii atributiilor sale legale prevazute de Legea nr.317/2004, in acord cu rolul sau constitutional, prevazut de art.133-134 din Constitutia Romaniei.

Pe cale de consecinta, Scoala Nationala de Grefieri va reveni in coordonarea Ministerului Justitiei.

Proiectul de lege supus astazi dezbaterii publice este rezultatul eforturilor comune depuse in cadrul grupului de lucru constituit la nivelul Ministerului Justitiei, format cu precadere din reprezentanti ai profesiilor vizate, precum si din reprezentanti ai institutiilor interesate (Consiliul Superior al Magistraturii, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Scoala Nationala de Grefieri).

Solutiile legislative, care consacra atributiile grefierului judiciar si cele ale grefierului de ancheta cuprinse in proiect, au fost elaborate inclusiv pe baza propunerilor formulate de catre conducerile instantelor si parchetelor, in urma unor consultari derulate la nivelul acestora.

Ministerul Justitiei isi exprima convingerea ca proiectul de lege privind statutul personalului de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea va face obiectul analizei la nivelul intregului sistem judiciar, inclusiv din perspectiva alinierii profesiei la standardele europene, cu toate avantajele specifice unei Justitii eficiente, rapide, capabila sa isi implineasca rolul de serviciu public.

Precizam ca proiectul poate fi accesat pe site-ul Ministerului Justitiei, www.just.ro, la sectiunea „Proiecte de acte normative aflate in dezbatere”. La aceeasi adresa de internet poate fi accesata si „Cartea verde pentru un grefier european” elaborata de Uniunea Europeana a Grefierilor, organizatie cu statut participativ in cadrul Consiliului Europei, precum si o succinta prezentare a noutatilor propuse de proiectul de lege.

Sursa: Ministerul Justitiei

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close