RIL admis. Condamnari cu caracter politic si masuri administrative asimilate

Prin Decizia 12/2011 publicata in MO 789/2011, ICCJ a admis recursul in interesul legii formulate de Procurorul General al Parchetului de pe langa ICCJ, Colegiul de conducere al CA Bucuresti si Colegiul de conducere al CA Galati privind solutionarea actiunilor intemeiate pe dispozitiile art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora (MO 396/2011), dupa pronuntarea Deciziei 1358/2010 a Curtii Constitutionale si Deciziei 1360/2010 (MO 761/2010).

Recursul pune in dezbatere si punctul de vedere transmis de Ministerul Justitiei, conform caruia deciziile anterior mentionate sunt aplicabile tuturor cauzelor aflate in curs de judecata, inclusiv in faza procesuala a recursului.

1. Problema de drept care a generat practica neunitara
Prin sesizarea cu recurs in interesul legii, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si, ulterior, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati au invederat existenta unei divergente jurisprudentiale determinate de efectele Deciziei 1358/2010 a Curtii Constitutionale si Deciziei 1360/2010, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, in sensul de a se stabili in ce masura textul mentionat mai poate constitui temei juridic pentru acordarea daunelor morale, in cazul proceselor aflate in curs de solutionare la momentul pronuntarii deciziilor de neconstitutionalitate.

De asemenea, procurorul general a transmis memoriu de recurs in interesul legii, sustinand existenta aceleiasi practici neunitare in memoriul mentionat.

2. Examenul jurisprudential
In urma verificarilor jurisprudentei la nivelul intregii tari s-a constatat ca in solutionarea cauzelor avand ca obiect actiuni intemeiate pe dispozitiile art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, practica judiciara este neunitara.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Unele instante au apreciat ca declararea neconstitutionalitatii art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este producatoare de efecte juridice asupra proceselor in curs, indiferent de faza procesuala a acestora, si are drept consecinta inexistenta temeiului juridic pentru acordarea despagubirilor intemeiate pe textul de lege declarat neconstitutional.

Redactorii memoriului de recurs in interesul legii din cadrul Curtii de Apel Bucuresti au imbratisat acest punct de vedere, dezvoltand si argumentele care au stat la baza pronuntarii hotararilor in sensul mentionat.

3.2. Alte instante au apreciat ca deciziile Curtii Constitutionale prin care s-a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea 221/2009 nu sunt aplicabile cererilor formulate inainte de data publicarii acestora, indiferent de stadiul solutionarii cauzelor.

3.3. Alte instante au recunoscut efecte deciziilor Curtii Constitutionale in situatia actiunilor aflate in curs de desfasurare, cu exceptia ipotezei in care era deja pronuntata o hotarare definitiva la data publicarii deciziilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

4. Opinia procurorului general
Exprimandu-si punctul de vedere, procurorul general a apreciat ca fiind corecta orientarea jurisprudentiala care considera ca trebuie recunoscuta incidenta deciziilor Curtii Constitutionale asupra proceselor in curs, cu exceptia situatiei in care fusese deja pronuntata o hotarare definitiva la data publicarii acestora in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. S-a argumentat ca astfel se da eficienta caracterului obligatoriu, erga omnes, al deciziilor instantei de contencios constitutional si totodata nu se aduce atingere dreptului de acces la instanta si nici dreptului la un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.

5. ICCJ a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati si a stabilit ca, urmare a Deciziei 1358/2010 si Deciziei 1360/2010 ale Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close