CSM: Raportul Comisiei Europene privind MCV reflecta corect situatia de fapt

feature photo

CSM si-a publicat pozitia privind Raportul tehnic intermediar al Comisiei Europene asupra progreselor Romaniei in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, considerand ca acesta ofera linii directoare clare pentru pasii de urmat de sistemul judiciar si leadearship-ul acestuia pe termen mediu, dar si in lunile care raman pana la raportul deosebit de important din iulie 2012.

„Raportul  reflecta in mod corect situatia de fapt de la ultima  evaluare anuala in cadrul MCV, punctand neajunsuri de care suntem constienti. Luam act de constatarile CE referitoare la anumite limite ale capacitatii leadership-ului  din sistemul judiciar  in perioada iulie 2011 – ianuarie 2012 de a lua masuri concrete in cazuri legate de integritatea unor magistrati si reamintim ca intre prioritatile noii echipe de conducere a CSM  se afla cresterea responsabilitatii sistemului judiciar, dar si a capacitatii institutionale a CSM si a Inspectiei Judiciare. Dintr-un alt punct de vedere,insa,dispozitiile legale in vigoare la acel moment nu permiteau revocarea din functia de conducere sau suspendarea ca urmare a declansarii unei anchete penale,in absenta punerii in miscare a actiunii penale.

Identificam doua directii mari de actiune:

1. Implementarea noilor Coduri si din aceasta perspectiva, regandirea politicii de resurse umane pe palierele numeric, calitativ (formare, specializare a magistratilor) si logistic. Sub acest ultim aspect, este foarte important ca sistemului sa-i fie garantate resursele umane si materiale pentru a functiona si asta presupune o actiune concertata a factorilor de decizie. Ministerul Justitiei joaca un rol crucial.

Adoptarea unei strategii de resurse umane reprezinta o prioritate a conducerii CSM, in raport si de concluziile proiectului finantat de Banca Mondiala.

CSM a adoptat deja regulamentul de promovare la ICCJ in aplicarea noii legi si va adopta, chiar mai devreme decat termenele prevazute de Legea nr. 24/2012, legislatia secundara privind Inspectia Judiciara si raspunderea disciplinara.

CSM  va acorda prioritate ocuparii posturilor vacante la ICCJ in calendarul prevazut de lege.

Publicarea online a hotatarilor va fi  in continuare sprijinita de CSM.

CSM va continua sa ia masuri pentru respectarea termenelor de motivare a hotararilor

CSM va solicita INM continuarea actiunilor de formare continua in materiile sensibile evidentiate si in Raportul CE.

2. Credibilizarea procesului intern de garantare a integritatii si responsabilitatii magistratilor.

Receptam concluzia Comisiei referitoare la unele situatii care au facut ca angajamentul CSM sa fie pus sub semnul intrebarii. Desi Raportul CE noteaza adoptarea in noiembrie 2011 a Strategiei de Integritate in sistemul judiciar, in acelasi timp subliniaza faptul ca o serie de cauze de coruptie la nivel inalt in care au fost implicati magistrati, inclusiv cu functii de conducere, au afectat increderea opiniei publice in determinarea si  capacitatea Consiliului  de a proteja integritatea in sistemul judiciar. Altfel spus, sunt necesare actiuni ferme si rapide.

Independenta este pusa in pericol inclusiv de lipsa de integritate a unor magistrati.

Inspectia Judiciara trebuie sa fie compusa din elita corpului profesional al magistratilor. Activitatea Inspectiei trebuie evaluata pentru mentinerea standardelor de performanta.

Actiunile pe integritate au doua valente de care suntem constienti:

-constituie semnale publice
-produc efecte disuasive in randurile magistratilor.

Chiar daca pe termen scurt se aduce atingere prestigiului profesiei, trebuie sa actionam cu convingerea unui efect pozitiv pe termen mediu si lung.

CSM saluta aprecierile pozitive la adresa activitatii DNA, ANI si a ICCJ.  CSM se va asigura ca la DNA va exista continuitate in privinta track record-ului demonstrat in ultimii ani”.

Sursa: CSM

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close