Impactul Noului Cod civil asupra contractului de asistenta juridica
Publicam lucrarea intitulata “Impactul Noului Cod Civil asupra contractului de asistenta juridica” intocmita de domnul avocat dr. Gheorghe Florea, Presedinte U.N.B.R., prezentata in sedinta Consiliului U.N.B.R. din 3 decembrie 2011.
LUCRAREA are ca scop furnizarea unei scurte analize juridice in legatura cu impactul prevederilor Noului Cod Civil (NCC) asupra contractului de asistenta juridica, asa cum este acesta reglementat de Legea nr. 51/1995 si asupra unor prevederi din Statutul profesiei de avocat. Se analizeaza posibilele consecinte pe care prevederile NCC le au si eventuala nevoie de modificare a modelului contractului de asistenta juridica prevazut in Anexa I a Statutului profesiei de avocat., ori a unor reglementari cuprinse in Statutul profesiei de avocat.
Poate fi contractul de asistenta juridica incadrat in categoria contractului de adeziune?
NCC defineste in art. 1175 contractul de adeziune ca fiind cel in care „clauzele sale esentiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale, cealalta parte neavand decat sa le accepte ca atare”. Art. 1175 NCC este inspirat din art. 1379 din Codul Civil Québec, al carui prim alineat il preia in totalitate.
NCC consacra contractului de adeziune unele reguli speciale: stipulatiile din acesta se interpreteaza impotriva celui care le-a propus (art. 1269 alin. (2) NCC) si, de asemenea, partile nu pot modifica durata termenului de prescriptie sau cursul prescriptiei pentru actiuni care deriva din contracte de adeziune (art. 2515 alin. (5) NCC).
Pentru a stabili daca contractul de asistenta juridica este un contract de adeziune trebuie analizate cele doua componente cumulative ale definitiei legale: (i) imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale si, respectiv, (ii) faptul ca acestea „sunt impuse ori sunt redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale”.
Imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale
Sub primul aspect – imposibilitatea negocierii clauzelor esentiale – jurisprudenta din provincia Québec referitoare la articolul sursa a reglementarii NCC pare sa dea un sens larg notiunii de „clauze esentiale”, intelegand‐o ca elementeimportante ale contractului, spre deosebire de aspectele secundare sau accesorii, care nu au un rol determinant.
Astfel, potrivit jurisprudentei mentionate, „clauzele esentiale” includ nu numai elementele esentiale ale contractului (cum ar fi pretul si scopul in contractul de vanzare), ci si alte elemente importante in acceptiunea aderentului (de exemplu garantiile asociate produsului vandut). Dispozitiile de protectie referitoare la contractul de adeziune si‐ar putea pierde aplicarea practica in cazul in care „clauzelor esentiale” li s‐ar da sensul strict al unor elemente caracteristice contractului la care se refera, astfel ca existenta caracterului esential al clauzelor in discutie trebuie apreciata de la caz la caz.
In cazul contractului de asistenta juridica se poate aprecia ca elementele esentiale sunt, de regula, onorariul si activitatea prestata de avocat. Alte aspecte care pot constitui clauze esentiale pot include, dupa caz, identitatea avocatului/avocatilor care vor presta serviciile, modalitatea de plata, termene pentru predarea de catre avocat a anumitor lucrari, etc. Dupa cum se poate observa din modelul contractului de asistenta juridica prevazut in Anexa I a Statutului profesiei de avocat, niciunul din aceste elemente nu este impus in substanta sa, ci este prevazuta doar obligativitatea mentionarii obiectului prestatiilor avocatiale, a onorariului, etc. in plus, prin existenta art. 5 intitulat „Alte clauze”, partile au practic posibilitatea introducerii tuturor clauzelor adaptate circumstantelor.
Clauzele care sunt impuse in integralitatea lor prin modelul contractului de asistenta juridica sunt doar cele din art. 4, „Clauze speciale”, care privesc in mare parte aspecte de buna administrare a profesiei, reglementate prin lege: caracterul executoriu al contractului, proba existentei contractului intre parti si fata de terti, dar si un pact comisoriu (de ultim grad, potrivit reglementarii anterioare). Abia in masura in care prin aprecierea la caz concret se poate stabili ca vreuna din aceste prevederi constituie clauza esentiala, trebuie stabilit daca aceasta indeplineste si cea de‐a doua conditie, analizata in sectiunea de mai jos.
Apoi, in ceea ce priveste negocierea clauzelor respective, trebuie sa fie vorba de o imposibilitate reala de a negocia, iar nu de pasivitatea celeilalte parti. Sub acest aspect doctrina din Québec arata ca in cazul in care pretinsul aderent nu incearca sa negocieze, cealalta parte poate incerca sa dovedeasca faptul ca, de in realitate, exista o posibilitate de negociere si, prin urmare, contractul nu este unul de adeziune.
Impunerea clauzelor esentiale
Sub cel de‐al doilea aspect, pentru existenta unui contract de adeziune clauzele esentiale trebuie sa fi fost impuse ori redactate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale. Sub acest aspect, prezinta interes in special aspectul daca contractele cu continut reglementat, cum este contractul de asistenta juridica, sunt contracte de adeziune, respectiv daca clauzele lor esentiale pot fi considerate ca fiind impuse de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale.
Doctrina din Québec a retinut ca in contractele cu continut reglementat clauzele nu sunt impuse de catre una dintre parti, ci de catre legiuitor sau organul de reglementare. Cu toate ca practica judecatoreasca din Québec este impartita, unele instante considerand aceste contracte ca fiind de adeziune si altele nu, autorii arata ca de fapt contractul cu continut reglementat nu indeplineste cea de‐a doua cerinta a definitiei contractului de adeziune, deoarece clauzele esentiale nu au fost impuse ori redactate de catre una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a instructiunilor sale. In plus, necesitatea de a proteja partea aflata pe o pozitie mai slaba dispare chiar prin faptul ca statul sau organul de reglementare a edictat clauzele contractului pentru a o proteja.
Impartasind acelasi punct de vedere, consideram ca reglementarea modelului contractului de asistenta juridica are rolul de a transpune regulile prevazute de art. 121‐132 din Statutul profesiei de avocat, clauzele contractului prevazute in model nefiind impuse ori redactate de avocat, pentru acesta ori ca urmare a instructiunilor sale ci servind tocmai la o buna informare si protejare a intereselor clientului.
Concluzie
Avand in vedere cele de mai sus, consideram ca reglementarea modelului de contract de asistenta juridica in Anexa I a Statutului profesiei de avocat nu atrage calificarea acestuia ca fiind un contract de adeziune. Drept urmare, prevederile contractului de asistenta nu se vor interpreta impotriva celui care le‐a propus [neaplicarea art. 1269 alin. (2) NCC], iar partile vor putea modifica durata termenului de prescriptie sau cursul prescriptiei pentru actiuni care deriva din contractul de asistenta juridica [neaplicarea art. 2515 alin. (5) NCC], cu respectarea limitelor prevazute de NCC.
Existenta clauzelor neuzuale
NCC defineste clauzele standard drept „stipulatiile stabilite in prealabil de una dintre parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta parte” [art. 1202 alin. (2)]. Anumite clauze standard nu produc efecte decat daca sunt acceptate, in mod expres, in scris, de cealalta parte – anume cele care prevad in folosul celui care le propune limitarea raspunderii, dreptul de a denunta unilateral contractul, de a suspenda executarea obligatiilor sau care prevad in detrimentul celeilalte parti decaderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune exceptii, restrangerea libertatii de a contracta cu alte persoane, reinnoirea tacita a contractului, legea aplicabila, clauze compromisorii sau prin care se deroga de la normele privitoare la competenta instantelor judecatoresti (art. 1203). Aceasta reglementare este preluata din art.1341 alin.(2) Cod Civil Italian.
Dupa cum se poate observa in modelul contractului de asistenta juridica, acesta nu include decat un tip de clauza din enumerarea de mai sus, anume cea referitoare la derogarea de la normele privitoare la competenta instantelor de drept comun. Totusi, este posibil ca fiecare forma de exercitare a profesiei sa isi particularizeze practica in ceea ce priveste incheierea contractelor de asistenta juridica si sa includa si alte tipuri de clauze care sa se inscrie in enumerarea prevazuta la art. 1203 NCC.
In ceea ce priveste existenta clauzelor neuzuale, doctrina italiana referitoare la reglementarea care a servit drept sursa pentru art. 1203 NCC a apreciat ca aprobarea scrisa nu este necesara in urmatoarele situatii:
– in cazul in care clauza neuzuala este prevazuta intr‐un act normativ sau reproduce o uzanta normativa (nu una contractuala);
– in cazul in care clauza neuzuala este rezultatul unor negocieri specifice;
– in cazul in care contractul are forma unui act autentic, in acest caz fiind necesar ca notarul sa certifice faptul ca acesta este rezultatul vointei ambelor parti contractante;
– in cazul in care continutul a fost agreat intre asociatii cu pozitii opuse, ca in cazul contractului colectiv de munca;
– in cazul unor dispozitii statutare ale unei asociatii, deoarece scopul comun exclude opozitia intereselor.
Drept urmare, avand in vedere faptul ca modelul contractului de asistenta juridica este prevazut intr‐un act cu putere normativa in interiorul profesiei de avocat, rezulta ca orice clauze prevazute in modelul respectiv si care se inscriu in enumerarea art. 1203 NCC, cum este cazul celei privind solutionarea litigiilor, nu necesita aprobare separata. Spre deosebire, orice clauza neuzuala introdusa in contract de forma de exercitare a profesiei de avocat va necesita aprobare expresa in scris din partea clientului.
O diferenta notabila intre reglementarea contractului de adeziune si a clauzelor neuzuale in NCC este aceea ca, in vreme ce prima conditie a contractului de adeziune este lipsa posibilitatii negocierii clauzelor esentiale („cealalta parte neavand decat sa le accepte ca atare”), clauzele standard si implicit cele neuzuale par a fi definite de lipsa efectiva a negocierii acestora („sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta parte”), interpretare intarita si de opinia autorului sus‐citat. Desi diferenta de tratament nu se justifica, de vreme ce clauzele esentiale de care face vorbire art. 1175 NCC ar trebui sa beneficieze de un tratament mai sever in ce priveste mecanismul de formare a contractului decat posibilele efecte negative produse de clauzele neuzuale reglementate la art. 1203 NCC, este evident ca preluarea unor reglementari din tari diferite a condus la o reglementare necorelata. Ramane insa de vazut in ce masura practica si doctrina romana vor retine diferenta semnalata mai sus.
Pactul comisoriu
Modelul de contract de asistenta juridica include, in art. 4.6, un pact comisoriu care, potrivit reglementarii anterioare, era de ultim grad. Nu mai putin insa, acesta nu mai corespunde reglementarii pactului comisoriu reglementat de NCC si nu acomodeaza existenta rezilierii unilaterale.
Astfel, potrivit art. 1552 NCC, rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisa a debitorului in trei situatii: atunci cand partile au convenit astfel, cand debitorul se afla de drept in intarziere ori cand acesta nu a executat obligatia in termenul fixat prin punerea in intarziere.
Spre deosebire de rezilierea unilaterala, pactul comisoriu (art. 1553 NCC) produce efecte doar daca prevede, in mod expres, obligatiile a caror neexecutare atrage rezolutiunea sau rezilierea de drept a contractului. Rezilierea in temeiul unui pact comisoriu este subordonata unei singure formalitati: punerea in intarziere a debitorului care, daca nu s‐a convenit ca opereaza prin simplul fapt al neexecutarii, nu produce efecte decat daca indica in mod expres conditiile in care pactul comisoriu opereaza.
Deosebirea fundamentala intre rezilierea unilaterala si pactul comisoriu in reglementarea NCC este aceea ca numai rezilierea unilaterala mai presupune notificare din partea creditorului in sensul operarii rezilierii, in vreme ce pactul comisoriu produce efecte automat (de drept), acesta fiind si motivul pentru care se impune enumerarea clara a obligatiilor care ii sunt subsumate.
Avand in vedere cele de mai sus, consideram ca se impune modificarea art. 4.6 din modelul contractului de asistenta juridica, facandu‐se referire la rezilierea unilaterala in loc de pactul comisoriu, sau oferindu‐se optiunea intre cele doua.
Aceasta pentru ca este preferabil ca forma de exercitare a profesiei sa aiba posibilitatea de a alege daca intelege sa rezilieze contractul sau nu (in special in conditiile financiare din ultimii ani in care intarzierea platilor a fost si este des intalnita), circumstanta incompatibila cu reglementarea modului de operare a pactului comisoriu in NCC.
Folosirea contractului de asistența juridica pentru efecuarea de operatiuni fiduciare.
In situatia in care avocatul ar avea calitatea de fiduciar potrivit art. 776 alin. (3) NCC, contractul de fiducie incheiat de avocat cu clientul nu se poate mula pe modelul de contract de asistenta juridica reglementat in Statutul profesiei atat din considerente ce tin de prevederile obligatorii ale contractului de fiducie (art. 779 NCC) – care depasesc considerabil activitatile fiduciare reglementate in legislatia profesiei de avocat –, cat si datorita cerintei formei autentice (art. 774 NCC). In acest caz fie partile vor incheia atat un contract de asistenta cat si un contract autentic de fiducie, fie va fi necesara reglementarea unui model nou de contract de asistenta juridica avand ca obiect specific operatiunile fiduciare.
-
Alte chestiuni
Reglementarea termenului de prescriptie
Potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 6, dreptul la actiune al avocatilor impotriva clientilor, pentru plata onorariilor si cheltuielilor, se prescrie in termen de un an, calculat din ziua ramanerii definitive a hotararii sau din aceea a impacarii partilor ori a revocarii mandatului; in cazul afacerilor neterminate, termenul de prescriptie este de 3 ani de la data ultimei prestatii efectuate. Pe langa faptul ca introduce un termen de prescriptie nefiresc de scurt pentru onorariile avocatiale, comparativ cu termenul general de prescriptie de 3 ani, prevederea citata este nesincronizata cu restul dispozitiilor legale in materie, dar si extrem de confuza din perspectiva stabilirii momentului de la care curge termenul de prescriptie.
In primul rand, contractul de asistenta juridica este titlu executoriu (art.31 alin.(3) din Legea nr.51/1995 privind organizarea si functionarea profesiei de avocat, in forma actuala). Prin urmare, prescriptia platii sumelor datorate in virtutea contractului de asistenta juridica trebuie considerata de lege lata ca fiind o institutie procedural civila, supusa art.405 si urm. C.proc.civ., respectiv 696 si urm. din Codul de procedura civila adoptat prin Legea nr.134/2010 („C.proc.civ. 2010” ‐ neintrat inca in vigoare). Mentionam ca art.700 din C.proc.civ.2010 trimite, in completare, la dispozitiile NCC din materia prescriptiei extinctive.
Pe de alta parte, momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie este stabilit in mod arbitrar, prin raportarea la elemente care nu au neaparat cu legatura cu scadenta propriu‐zisa a obligatiilor de plata catre avocat. Alteori, reglementarea este si incompleta: se face referire, de
exemplu, la „revocarea mandatului”, cu ignorarea motivelor de incetare a contractului de mandat, altele decat revocarea, care sunt prevazute de art.2030 NCC. Mai mult, in cazul in care vorbim despre activitati de consultanta juridica, momentul de inceput al termenului de prescriptie nici macar nu poate fi stabilit cu precizie.
Avand in vedere faptul ca (a) NCC recunoaste partilor posibilitatea de a deroga de la termenele legale de prescriptie, (b) prevederile din Codul de procedura civila 2010 care vor intra in vigoare in curand se completeaza cu cele din NCC si (c) contractul de asistenta juridica nu poate fi calificat
ca un contract de adeziune, se va putea avea in vedere, odata cu intrarea in vigoare a Codului de procedura civila 2010, posibilitatea includerii unor clauze in contractul de asistenta juridica care sa reglementeze in mod mai precis si echitabil problema prescriptiei – prin aplicarea eventuala a termenului general de prescriptie si prin stabilirea unui moment mai bine determinat pentru inceputul curgerii termenului.
Denuntarea contractului de asistenta juridica
Fata de dispozitiile art.1276 – 1277 NCC, care reglementeaza denuntarea unilaterala a contractului, se impune modificarea terminologica a art.152 din Statutul profesiei de avocat, care refera la „renuntarea unilaterala” la contractul de asistenta juridica.
Patrimoniul de afectatiune
Desi nu este legata in mod direct de contractul de asistenta juridica, se cuvine semnalata si noua reglementare din materia patrimoniului de afectatiune, chestiune anterior antamata numai la nivel de legislatie secundara – a se vedea art.171 si urm. din Statutul profesiei de avocat. Textele din NCC care intereseaza din acest punct de vedere sunt art.31‐33 si 2324 alin.(3) si (4).
Patrimoniul profesional al avocatului se constituie prin actul incheiat de titular, iar bunurile care fac obiectul acestei diviziuni a patrimoniului vor putea fi urmarite numai de creditorii ale caror creante s‐au nascut in legatura cu profesia respectiva (incluzand aici statul si organele fiscale). Acesti creditori nu vor putea urmari celelalte bunuri ale debitorului. Totusi, aceste dispozitii se vor aplica numai in cazul in care avocatul isi opereaza diviziunea patrimoniului dupa intrarea in vigoare a NCC – art.151 alin.(1) din Legea nr.71/2011 privind punerea in aplicare a NCC. In consecinta, avocatii care au operat deja diviziunea patrimoniala inaintea datei de 1 octombrie 2011, ar putea ajunge, in situatia unei interpretari per a contrario a dispozitiilor tranzitorii citate mai sus, sa aiba o situatie juridica mai putin favorabila decat avocatii care efectueaza diviziunea patrimoniului dupa aceasta data.
Datorita interesului practic deosebit al acestor noi reglementari – in special cele ale art.2324 alin.(4) care privesc drepturile creditorilor ‐, consideram ca este nimerit ca reglementarile secundare din domeniul profesiei de avocat sa clarifice aspectele legate de implementarea lor practica, respectiv crearea unui cadru specific prin care avocatii, indiferent de data intrarii in profesiei sau a schimbarii formei de exercitare a acesteia, sa poata emite in mod eficient din punct de vedere juridic acte de constituire a unui patrimoniu profesional in conditiile prevazute de reglementarile din NCC si legea de punere in aplicare a acestuia.
Sursa: UNBR
