Statutul profesiei de avocat. Un examen critic si un posibil punct pe ordinea de zi a Congresului U.N.B.R. din 2012

feature photo

.
.
.
.
.

.
.
.
.
.
Avocat Ferdinand Secosan
Baroul Timis

In trena unei afirmatii celebre facute de Flaubert, se poate spune ca „Statutul suntem noi”. Noi, avocatii din U.N.B.R. Statutul profesiei de avocat, in forma aflata in vigoare la data la care este publicat acest studiu, este oglinda fidela a ceea ce putem (si a ceea ce inca nu putem) la ora actuala in materie de autoorganizare si autoreglementare a profesiei de avocat. Cotidiana noastra exigenta fata de prestatiile instantelor de judecata si fata de cele ale legiuitorului nu are de ce sa devina mai putin performanta tocmai fata de Statutul profesiei. Adica exact fata de singurul lucru in legatura cu care nu mai putem reprosa nimic altora, daca e ceva de reprosat. Articolul pe care il propun da expresie unei sperante: aceea ca nivelul de excelenta la care a ajuns avocatura anului 2012 in Romania, prin, evident, varfurile acesteia din barourile tarii, trebuie sa se reflecte si in excelenta conceptiei si limbajului Statutului profesiei de avocat.

Ambitiile legislative ale Statutului profesiei de avocat

Statutul profesiei de avocat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, pentru urmatoarele motive. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice”. In acest sens se pot observa urmatoarele:
a) Statutul, prin prevederile sale, da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice;

b) Statutul este emis in vederea organizarii executarii, in principal, a Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat. Conform art. 112 lit. b) din aceasta lege, „Consiliul U.N.B.R. va elabora proiectul statutului profesiei si il va adopta in termen de cel mult 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Statutul profesiei va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”. In egala masura, prin dispozitiile sale, Statutul organizeaza si executarea partiala a altor acte normative, fie legi, fie ordonante de guvern aprobate prin legi: O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar (prin art. 152 si urm. din Statut), Codul civil (in ce priveste, spre exemplu, contractul de mandat), O.U.G. nr. 221/2000 privind asigurarile sociale ale avocatilor, Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania (prin art. 329 si urm. din Statut);

c) Statutul este emis in regim de putere publica. In preambulul analizei acestui aspect trebuie facute cateva scurte precizari cu privire la natura juridica a U.N.B.R. Din capul locului trebuie aratat faptul ca aceasta chestiune este controversata si, ea insasi, poate constitui subiectul unui studiu distinct. Ma voi limita la a observa urmatoarele. Legea avocaturii, prin art. 60, nu infiinteaza U.N.B.R., ci ii instituie doar cateva caracteristici juridice esentiale, intre care incidenta in analiza de fata este calitatea de persoana juridica de interes public. Din moment ce Legea prevede atributul „de interes public” al persoanei juridice U.N.B.R., si nu pe acela de „de drept public”, s-ar putea trage concluzia ca U.N.B.R. nu este o autoritate publica, ci o persoana juridica asimilata autoritatilor publice, in sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004: „sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica”. Insa la fel de evident este si faptul ca U.N.B.R. si, conex, barourile, nu sunt inregistrate niciunde ca entitati asociative de drept privat, in temeiul legislatiei asociatiilor si fundatiilor, si nici nu au parcurs, in aceasta calitate, procedura dobandirii statutului de utilitate publica prevazuta de aceasta legislatie. Acesta este motivul pentru care afirmam ca este controversata natura juridica a U.N.B.R. si ca ea merita o analiza aparte. De necontestat, insa, este faptul ca Legea avocaturii recunoaste U.N.B.R. calitatea de persoana juridica de interes public. Suficient pentru ca acestei entitati sa ii poata deveni aplicabil art. 2 alin. (1) lit. b), mai sus citat, din Legea contenciosului administrativ, cu consecinta considerarii U.N.B.R. drept entitate „asimilata autoritatilor publice”;

d) Statutul este un act cu caracter normativ;

e) Statutul este un act unilateral. Statutul profesiei de avocat este un act emis de U.N.B.R., prin organele sale de conducere: Congresul avocatilor U.N.B.R., competent sa dezbata, sa modifice si sa adopte Statutul, si Consiliul U.N.B.R., competent sa elaboreze proiectul acestuia [cf. art. 64 alin. (1) lit. d) din Legea avocaturii]. Doctrina este unanima in a considera drept act unilateral orice act administrativ adoptat chiar si de catre organe colective de conducere, cu argumente care nu mai este cazul sa fie reiterate aici.

In concluzie, Statutul profesiei de avocat este un act administrativ normativ emis in executarea legii. El nu este si nu poate fi o lege. Congresul avocatilor U.N.B.R. nu are, constitutional vorbind, competentele Parlamentului Romaniei.

1. Deductibilitati fiscale stabilite pe calea statutului unei profesii. Nelegalitatea si ineficacitatea juridica a art. 226 alin. (4) teza a II-a si a art. 231 alin. (6) teza a II-a din Statutul profesiei de avocat

Emblematic pentru ambitiile legislative ale Statutului este art. 226, prin alin. (4) teza a II-a: „Cheltuielile cu recuperarea capacitatii de munca efectuate de avocat includ, nelimitativ, costurile transportului, cazarii, meselor, tratamentului de refacere etc. Toate aceste cheltuieli sunt necesare pentru exercitarea corespunzatoare a profesiei si sunt deductibile in conditiile legii”. O asemenea dispozitie nu poate fi opusa niciunei autoritati fiscale si nu poate servi drept aparare in niciun demers judiciar intreprins in eventuala contestare a unui act administrativ fiscal emis cu „nerespectarea” ei.

Motivul este evident si se gaseste in dispozitiile art. 139 alin. (1) din Constitutie: „Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. Se subintelege din textul constitutional ca si deductibilitatile posibile se stabilesc tot prin lege, din moment ce si acestea produc efecte directe in cuantumul veniturilor la bugetul de stat. La fel stau lucrurile si cu art. 231 alin. (6) teza a II-a din Statut: „Primele de asigurare profesionala achitate de avocat sau de formele de exercitare a profesiei reprezinta cheltuieli profesionale obligatorii, legal datorate, integral deductibile pentru anul fiscal in curs, in conditiile legii”. Ca efect al dispozitiilor constitutionale citate, orice cauza de deductibilitate fiscala trebuie cautata in Codul fiscal, si nicidecum in Statutul profesiei de avocat. Se impune, in consecinta, eliminarea tezei a II-a din cele doua texte statutare mentionate.

2. O cauza de neraspundere penala stabilita pe calea statutului unei profesii. Nelegalitatea si ineficacitatea juridica a art. 7 alin. (5) si (6)

Daca in materia legislatiei fiscale Constitutia lasa, simplu, in seama legii reglementarea veniturilor la bugetele publice, in materie penala dispozitiile sunt mai restrictive: nu orice tip de lege poate reglementa in materie penala, ci doar o lege de tip organic, conform art. 73 alin. (3) lit. h). In contradictie cu dispozitiile constitutionale, art. 7 alin. (5) din Statut prevede urmatoarele: „Avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris, in fata instantelor de judecata, a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala sau a altor autoritati daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea si sunt necesare stabilirii adevarului”. Sunt de subliniat urmatoarele aspecte. Intai, ca prin aceasta dispozitie Statutul tinde sa reglementeze intr-o materie pe care Constitutia nici pe departe nu i-a incredintat-o.

O asemenea dispozitie este inopozabila autoritatilor judiciare penale si este, practic, lipsita de eficienta juridica. In fine, textul citat copiaza art. 39 alin. (7) din Legea avocaturii, astfel ca, dincolo de aspectul de neconstitutionalitate semnalat, trebuie observata inutilitatea prezentei sale in Statut, in conditiile in care chestiunea este deja reglementata primar intr-o lege organica. De altfel, e evident ca acelasi text, plasat in contextul Legii avocaturii, poate produce efectele juridice vizate de legiuitor, in timp ce in contextul Statutului profesiei de avocat el nu mai poate produce asemenea efecte. Se impune, in consecinta, eliminarea din Statut a art. 7 alin. (5) din Statut. La fel stau lucrurile si cu alin. (6) al aceluiasi articol: „Urmarirea penala si trimiterea in judecata a avocatului pentru fapte penale savarsite in exercitarea profesiei sau in legatura cu aceasta, se pot face numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege”.

Iata, deci, o dispozitie de drept procesual penal, de domeniul unei legi organice, inserata fara niciun efect juridic in cuprinsul statutului unei profesii. In plus, dispozitia este redundanta, din moment ce actele de urmarire penala si de trimitere in judecata ale unei persoane, avocat sau nu, sunt deja reglementate de Codul de procedura penala, la care se adauga dispozitiile art. 35 din Legea avocaturii.

3. Instituirea neconstitutionala a unei capacitati procesuale printr-un statut. Contradictia art. 196 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, cu art. 41 alin. (2) C.proc.civ.

Conform acestui text statutar, „pentru litigiile nascute din desfasurarea activitatii profesionale, societatea civila profesionala poate sta in judecata ca reclamant sau parat, chiar daca nu are personalitate juridica”. Dupa dispozitii de drept penal si de drept procesual penal, iata si una de drept procesual civil. Art. 126 alin. (2) din Constitutie este foarte clar in aceasta privinta: „Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege”. Rezulta ca un statut, oricare ar fi, nu poate dispune in materia procedurii de judecata. Or textul statutar antecitat are ambitia de a norma o chestiune esentiala in procedura civila, aceea a capacitatii procesuale de folosinta si de exercitiu, cu referire particulara la societatea civila de avocati. Se nasc trei probleme in speta. Intai, cea a neconstitutionalitatii prezentei unei dispozitii de procedura civila in cuprinsul unui statut, al profesiei de avocat in cazul nostru. Apoi, conex, cea a ineficientei juridice a unei asemenea dispozitii. In fine, Codul de procedura civila nu doar ca a normat de mult chestiunea capacitatii procesuale a entitatilor lipsite de personalitate juridica, dar a facut-o altfel decat o face Statutul. Art. 41 alin. (2) C.proc.civ. prevede ca „asociatiile sau societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere”. Rezulta ca, in contextul in care Legea avocaturii nu dispune derogatoriu de la aceasta regula, societatea civila de avocati poate sta in judecata doar ca parata, si nicidecum si ca reclamanta, asa cum s-ar dori prin Statut. In concluzie, art. 196 alin. (3) din Statut trebuie sa fie eliminat, pentru vicii grave de neconstitutionalitate si nelegalitate.

4. Ineficacitatea juridica a dispozitiilor din Statut institutive de obligatii in sarcina tertilor

Destinatarii Statutului profesiei de avocat nu pot fi decat titularii acestei profesii, fiind de neconceput nasterea unor efecte juridice in sarcina titularilor altor profesii decat cea de avocat. Statutul profesiei de avocat, fiind un act administrativ normativ si nu o lege, nu produce si nu poate produce efectele erga omnes ale unei legi. U.N.B.R. nu are puterea de a emite normative care sa oblige alte persoane decat membrii U.N.B.R. la respectarea acestora. Dispozitiile statutare care instituie obligatii (fara niciun efect juridic) in sarcina tertilor nemembri ai U.N.B.R. sunt urmatoarele:

Art. 7 alin. (3): „In exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus nici unei restrictii, presiuni, constrangeri sau intimidari din partea autoritatilor sau institutiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice”. Este greu de crezut ca o autoritate sau o institutie publica – Ministerul Public sau autoritatile fiscale sunt doar doua exemple – poate fi impiedicata prin acest text statutar sa dispuna restrictii sau constrangeri de natura legala. In plus, textul citat are o relevanta strict declarativa si retorica, pentru ca nici chiar restrictiile de natura ilegala ori presiunile sau intimidarile venite din partea oricarei autoritati/ institutii/ persoane nu-si pot gasi pe calea acestui text riposta legala necesara. Avocatul poate fi si este supus, in practica, la presiuni, constrangeri, intimidari. Insa nu un simplu text al unui statut al profesiei poate regla ceea ce este de reglat in asemenea situatii, ci dispozitii de plena potestas ale legii. Apreciez ca se impune eliminarea integrala din Statut a art. 7 alin. (3).

Art. 9 alin. (2) si (3): „(2) Obligatia de a pastra secretul profesional revine si persoanelor cu care avocatul conlucreaza in exercitarea profesiei, precum si salariatilor sai. Avocatul este dator sa le aduca la cunostinta aceasta obligatie. (3) Obligatia de a pastra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat si salariatilor acestora cu privire la informatiile cunoscute in exercitarea functiilor si atributiilor ce le revin”. Persoanele cu care avocatul „conlucreaza in exercitarea profesiei” pot fi atat alti avocati [cf. art. 119 alin. (4)], cat si experti si alti „alti specialisti” [cf. art. 132 alin. (3) lit. f)]. Salariati ai avocatului pot fi sau avocati salariati in interiorul profesiei, sau persoane din „personalul auxiliar” prevazut de art. 175. Dispozitiile statutare citate nu au afect juridic decat asupra avocatilor. Orice alta persoana titulara a unei alte profesii excede limitele de actiune ale Statutului. Secretarele/ secretarii avocatilor, expertii, specialistii angajati de avocat, pot fi tinuti la obligatia de respectare a secretului profesional fie prin dispozitii contractuale, fie prin dispozitii ale Statutului propriei profesii, acolo unde acesta exista, dar in niciun caz un articol de statut al unei profesii din care ei nu fac parte nu le poate fi opozabil. Apreciez ca se impune eliminarea din Statut a art. 9 alin. (2) si (3).

Puteti citi articolul integral in Curierul Judiciar nr. 1/2012.

3 comentarii pentru “Statutul profesiei de avocat. Un examen critic si un posibil punct pe ordinea de zi a Congresului U.N.B.R. din 2012”

  1. Felicitari Distinse Domnule pentru caliatatea articolului publicat!
    Mai sunt aspecte de cercetat in materia organizarii profesiei de avocat.
    Se deduce din prezentarea situatiei ca UNBR ar trebui sa detina statut propriu de functionare.
    D-stra ce parere aveti?

  2. Aşa cum se precizează în nota de la finalul articolului, forma sa integrală este accesibilă în paginile proaspăt editatului nr. 1 al revistei. Forma de pe această pagină de site este rezultatul unei selecţii din conţinutul articolului, selecţie care, pe alocuri – la pct. 2, bunăoară – a fragmentat cursivitatea textului şi a expunerii argumentelor.

    Aştept cu interes eventualele observaţii ale lectorilor interesaţi de subiect.

  3. Vă salut cu stimă!

    Observ că UNBR este o persoană juridică insolită. Este de drept privat, dar nu a urmat regimul juridic al înfiinţării din legislaţia asociaţiilor şi fundaţiilor. Nu este nici înfiinţată expres prin Legea avocaturii, dar, totuşi, prin aceeaşi Lege, ea este „formată din toate barourile din România”. Are personalitate juridică, dar nu are, după cum aţi observat, un Statut propriu.

    În opinia mea, art. 60 – 70 din Legea avocaturii, care reglementează funcţionarea UNBR, fac indirect oficiul de statut al persoanei juridice UNBR. Lor li se adaugă art. 77 – 88 din Statutul profesiei, care reglementează în aceeaşi materie. Această situaţie subliniază caracterul insolit al UNBR despre care vorbeam: avem de a face cu o persoană juridică care funcţionează nu în baza unui Statut expres, ca orice persoană juridică, ci în baza unui Statut indirect, implicit, conţinut într-un act normativ mai larg, care este fie Legea avocaturii, fie Statutul profesiei.

    Nu cred, însă, că această originală stare de lucruri creează vreo problemă în derularea activităţilor curente ale profesiei noastre, motiv pentru care nu cred că Statutul UNBR ar trebui individualizat prin extragerea lui din textele normative arătate şi prin publicarea lui separată, eventual îmbogăţit cu dispoziţii suplimentare. La Statutul profesiei, în schimb, ar fi încă de lucru.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close