UNBR ar putea discuta respectarea obligatiilor profesionale de catre avocatii implicati in dosarul „Trofeul Calitatii”

Consiliul Superior al Magistraturii a informat ca Plenul CSMi a dezbatut aspectele privitoare la evolutia institutionala si mediatica privind decizia definitiva pronuntata de ICCJ la data de 20 iunie a.c. in dosarul „Trofeul Calitatii” si a decis luarea unor masuri menite sa aseze in limite de decenta si disciplina discursul si actiunile publice ale diversilor exponenti ai vietii publice, responsabili de escaladarea afectarii independentei justitiei.

Printre masurile hotarate. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis „sesizarea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania pentru a se avea in vedere discutarea, la nivelul Uniunii, a modalitatii de respectare de catre avocati a obligatiei de rezerva in ceea ce priveste publicitatea proprie, constand in aparitii repetate in mass-media, precum si limitele in care pot fi facute comentarii publice in legatura cu cauze aflate in curs de solutionare pe rolul instantelor”.

Pana la primirea unei sesizari concrete in care sa fie identificate faptele si avocatii vizati de Consiliul Superior al Magistraturii. in virtutea obligatiei legale de „aparare a apararii”, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania reafirma ca dezvoltarea si consolidarea statului de drept implica responsabilizarea institutionala, profesionala si civica a institutiilor legale. exclusiv pe baza de reguli normative. Conlucrarea institutionala pentru respectarea stricta a legii este modalitatea prin care respectarea independentei justitiei si sporirea increderii in primatul legii pot fi efectiv realizate, cu conditia ca demersul si discursul public al reprezentantilor profesiei de magistrat sa se inscrie in limitele legii.

In lipsa oricaror precizari concrete privind o pretinsa incalcare a legii de catre avocatii vizati de comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii. stigmatizarea institutiei apararii printr-un demers institutional este contrar Legii nr. 51/1995. pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, care organizeaza distinct institutia plangerii disciplinare ca fiind modalitatea legala prin care abateri savarsite de avocati pot fi cercetate de autoritatile profesionale competente, cu toate consecintele asumate de persoana care face o astfel de plangere.

in limita competentelor prevazute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania reaminteste ca, potrivit legii, profesia de avocat este libera si independenta, iar in exercitarea profesiei, avocatul este independent si se supune numai legii, Statutului profesiei si Codului deontologic.

Codul deontologic al avocatilor din Uniunea europeana, aplicat cu consecventa de profesia de avocat, legal organizata. incepand de la 20 iunie 1999, consacra expres principiul potrivit caruia intr-o societate intemeiata pe respect fata de justitie, avocatul indeplineste un rol special si are misiunea profesionala de a veghea la respectarea Statului de drept si a intereselor celor ale caror drepturi si libertati le apara.

Respectul pentru misiunea profesionala a avocatului este o conditie esentiala a unei societati democratice, deoarece avocatul are obligatia ca. In numele unei profesii liberale si independente, supusa respectarii normelor pe care ea si Ie-a impus, sa constituie un mijloc esential de aparare a drepturilor omului in fata Statului si a altor puteri din societate.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania isi exprima convingerea ca demersul Consiliului Superior al Magistraturii este facut in limitele legii, fara a afecta independenta avocatilor vizati de comunicatul din 26 iunie 2012, in conditiile in care, potrivit reglementarilor profesiei de avocat multitudinea indatoririlor care ii revin avocatului impune o independenta absoluta a acestuia, scutita de orice presiune, pentru ca independenta avocatului este necesara atat pentru increderea in justitie, cat si pentru increderea in impartialitatea judecatorului.

Avocatul insusi trebuie sa evite orice prejudiciere a independentei sale si sa vegheze la a nu neglija etica sa profesionala pentru a-i multumi pe judecator sau pe terti.

Potrivit Codului deontologic aplicat in profesia de avocat, fata de judecator, avocatul trebuie sa dea dovada de respect si de loialitate fata de oficiile judecatorului, dar, in acelasi timp, este obligat sa isi apere clientul in mod constiincios si fara teama, fara a tine cont de propriile sale interese si de consecintele de orice fel ce l-ar putea privi pe el sau pe oricare alta persoana, printr-o conduita adecvata nevoilor apararii complete si efective.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania reaminteste ca avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris. in fata instantelor de judecata, daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea si sunt necesare stabilirii adevarului, iar in exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus nici unei restrictii, presiuni, constrangeri sau intimidari din partea autoritatilor sau institutiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea si independenta avocatului sunt garantate de lege.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania solicita Consiliului Superior al Magistraturii ca in demersurile sale ce vizeaza apararea independentei Justitiei sa observe respectarea tuturor regulilor statului de drept care, cu privire la interventiile publice ale unor profesionisti ai justitiei si formatori de opinie configureaza si circumstantiaza responsabilitati exprese consacrate de art. 43 din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a continutului audiovizual, publicata in Monitorul Oficial nr. 174 din 11 martie 2011.

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania este convinsa ca demersurile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii trebuie facute in limita competentelor legale ale acestei institutii si ca nu pot fi interpretate ca fiind expresia unui demers public institutional prin care regulile legale ale protectiei profesiei de avocat si ale avocatului sa poata fi distorsionate de magistrati in raporturile cu avocatii si nici ca un mesaj public care sa permita perpetuarea sau extinderea practicilor incorecte prin care apararea prin avocat, facuta in limitele legii, este supusa constrangerilor sau intimidarii!

Implicarea Avocatului Poporului si a unor asociatii profesionale ale magistratilor din Romania in demersuri mediatice asociate demersurilor avute in vedere de comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii ca apartinand avocatilor, demonstreaza ca problematica examinata de Consiliul Superior al Magistraturii vizeaza aspecte ce depasesc competentele legale ale Uniunii Nationale a Barourilor din Romania privind cercetarea si verificarea activitatii avocatilor angajati in cauza mentionata in comunicat, majoritatea dintre acestia fiind profesionisti ai dreptului care au detinut calitatea de magistrat, ori exercita si alte activitati profesionale compatibile cu profesia de avocat, ceea ce prezuma respectarea stricta a regulilor deontologice care impun respectul acestora fata de justitie.

Sursa: CSM

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close