Afla totul despre reglementarile aplicabile in materia succesiunilor transfrontaliere
Reglementarile nationale in materie succesorala difera considerabil de la un stat membru UE la altul, cu privire la cine poate avea calitatea de mostenitor, ce reprezinta cotele-parti si rezerva succesorala, care sunt limitele libertatii de a dispune prin testament, cum va fi administrata succesiunea, cat de intinsa este raspunderea mostenitorilor pentru datoriile succesiunii etc.
In cazurile de succesiune cu caracter transfrontalier este imperativa stabilirea legii aplicabile si a instantei competente.
In prezent, nu exista norme comune la nivelul Uniunii Europene care sa inlature aceste ambiguitati. Prin urmare, Comisia Europeana a elaborat o propunere de regulament pentru a garanta solutionarea in mod coerent in UE a succesiunilor cu caracter transfrontalier.
Dintre principalele prevederi ale propunerii de Regulament amintim:
Notiunea de „succesiune” trebuie interpretata autonom si include toate aspectele unei succesiuni, in special transmiterea, administrarea si lichidarea sa.
Excluderea drepturilor si bunurilor constituite sau transferate altfel decat prin succesiune cuprinde nu numai formele de „proprietate comuna” existente in common law, ci si toate formele de donatii din dreptul civil.
Exceptia prevazuta in cazul trustului nu impiedica aplicarea, in cazul succesiunii, a legii care o reglementeaza in temeiul prezentului regulament.
In cele mai multe cazuri, succesiunile se dezbat in afara instantelor. Notiunea de instanta utilizata in prezentul regulament are o acceptie larga si cuprinde si alte autoritati atunci cand acestea exercita o functie care tine de competenta instantelor, in special prin delegare, cum ar fi notarii si grefierii.
Regulile privind competenta judiciara in cazul succesiunilor variaza considerabil intre statele membre. De aici rezulta conflicte pozitive de competenta, atunci cand instantele mai multor state se declara competente, sau conflicte negative de competenta, atunci cand nicio instanta nu se declara competenta. Pentru a evita aceste dificultati intalnite de cetateni, este necesara o norma uniforma.
Competenta statului membru unde si-a avut resedinta obisnuita defunctul este cea mai raspandita printre statele membre si coincide adesea cu localizarea bunurilor defunctului. Aceste instante vor fi competente sa hotarasca cu privire la totalitatea succesiunii si la toate aspectele acesteia, fie ca este vorba de o procedura necontencioasa, fie de una contencioasa.
Trimiterea la o instanta mai bine plasata pentru a solutiona cauza nu ar trebui efectuata in mod automat, in cazul in care defunctul a optat pentru legea unui alt stat membru. Instanta competenta ar trebui sa tina cont, in special, de interesele defunctului, de mostenitori, legatari si creditori si de resedinta obisnuita a acestora.
Aceasta regula ar permite, in special, gasirea unei solutii echilibrate in cazul in care defunctul locuia de putin timp in alt stat membru decat cel a carei cetatenie o detinea, iar familia sa a ramas in statul membru de origine.
In cadrul consultarilor au fost evidentiate inconvenientele sistemului denumit „scizionist”, in care succesiunea mobiliara se supune legii tarii de domiciliu a defunctului, iar succesiunea imobiliara legii statului unde se situeaza acest bun.
Acest sistem creeaza mai multe mase succesorale, fiecare supusa unei legi diferite, care stabileste in mod diferit mostenitorii si partea care le revine, precum si partajul sau lichidarea succesiunii. Regulamentul propune un sistem unitar, care sa permita ca succesiunea sa faca obiectul unei legi unice, ceea ce evita inconvenientele de acest fel.
De asemenea, un regim unitar ar permite testatorului sa planifice repartizarea bunurilor sale intre mostenitori in mod echitabil, indiferent de locul unde se situeaza aceste bunuri.
Factorul de legatura: legea ultimei resedinte obisnuite a defunctului
Prezentul regulament opteaza pentru aceasta lege, in locul celei a statului de cetatenie, deoarece ea coincide cu centrul de interes al defunctului si adesea cu locul in care se afla cea mai mare parte a bunurilor sale. O astfel de legatura favorizeaza integrarea in statul membru de resedinta obisnuita si evita orice discriminare a persoanelor care au locuit in statul respectiv fara a avea cetatenia acestuia.
Resedinta obisnuita a fost retinuta in normele privind conflictele intre mai multe state membre si in toate instrumentele moderne, inclusiv in conventie.
Toate sistemele juridice ale statelor membre contin mecanisme destinate sa asigure subzistenta apropiatilor defunctului, in principal mecanisme de rezerva succesorala.
Cu toate acestea, testatorii resortisanti ai unui stat membru in care donatiile intre vii sunt irevocabile pot confirma validitatea acestora alegand legea lor nationala ca lege aplicabila mostenirii.
Unul dintre obiectivele principale ale regulamentului este acela de a asigura respectarea acestor mecanisme. Avand in vedere ca testatorul are posibilitatea de a opta pentru legea aplicabila, trebuia gasit un compromis intre avantajele acestei optiuni, cum ar fi securitatea juridica si o mai mare facilitate de a planifica propria succesiune, si protejarea intereselor legitime ale apropiatilor defunctului, in special sotul/sotia si copiii acestuia care ii supravietuiesc.
Acesta este motivul pentru care regulamentul permite testatorului sa opteze numai pentru legea statului a carei cetatenie o detine, iar acesta trebuie evaluat in raport cu regula generala, ceea ce conduce la aplicarea legii statului de resedinta.
Aceasta optiune permite testatorului care a beneficiat de dreptul la libera circulatie oferit in cadrul Uniunii, dar care doreste sa mentina legaturi stranse cu tara sa de origine, sa pastreze aceste legaturi culturale prin intermediul succesiunii sale.
Aceasta solutie a fost luata in considerare si de Parlamentul European. Excluderea altor optiuni: Regulamentul a eliminat posibilitatea de a opta, in cazul legii aplicabile succesiunii, pentru legea aplicabila regimului matrimonial al testatorului. O astfel de dispozitie ar fi permis optiuni multiple deoarece, in cazul regimurilor matrimoniale, sotii beneficiaza de o mai mare flexibilitate in materie de lege aplicabila. Acest lucru ar fi fost contrar obiectivelor mentionate anterior.
Sursa: Europa.eu
