Curs de formare profesionala in domeniul recuperarii creantelor provenite din infractiuni lansat de MJ

Ministerul Justitiei, prin Oficiul National de Prevenire a Criminalitatii si Cooperare pentru Recuperarea Creantelor Provenite din Infractiuni, in cooperare cu CSM si INM, a lansat in data de 12 noiembrie, un nou program de formare profesionala in materia recuperarii creantelor provenite din infractiuni.

Noul proiect debuteaza cu organizarea, in perioada 12 – 14 noiembrie, a primului din seria de trei seminarii dedicate formarii de formatori, de experti care vor fi inclusi ulterior pe o lista de lectori care vor sustine prelegeri in cadrul seminariilor organizate de ONPCCRCPI si INM.

Acest prim seminar a fost deschis de secretarul de stat in MJ, dr. Simona-Maya Teodoroiu, vicepresedintele CSM, procuror Oana Schmidt Haineala, directorul INM, judecator Octavia Spineanu–Matei.

Obiectivele si temele programului au fost prezentate de catre coordonatorii proiectului, reprezentanta STAR, Jacinta Oduor, precum si de catre seful ONPCCRCPI, Cornel – Virgiliu Calinescu. Printre acestea se numara cadrul regional/bilateral si international in materia recuperarii creantelor, legaturi intre combaterea spalarii banilor si recuperarea activelor, managementul bunurilor, modalitati de confiscare: penal, in afara procesului penal/administrativ/civil.

Programul de formare dedicat recuperarii produsului infractional reuneste judecatori, procurori, politisti, experti de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Agentia Nationala de Integritate, precum si experti din cadrul ONPCCRCPI.

Echipa de experti ai Initiativei STAR este alcatuita din: Jacinta Oduor, Vladimir Kozin (din partea UNODC), Ruxandra Costache (avocat, Banca Mondiala), Laura Stefan (expert, Romania) si Peter Gregory (expert, Marea Britanie).

Reamintim ca Initiativa STAR reprezinta un parteneriat comun al Bancii Mondiale si Biroului Natiunilor Unite impotriva Drogurilor si Criminalitatii – UNODC, fiind unul din centrele de excelenta recunoscute pe plan international in acest domeniu mai putin explorat pana in prezent, al identificarii, sechestrarii, confiscarii si recuperarii profiturilor infractionale.

Sursa: Just.ro

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close