CEDO. Cauza Fane Ciobanu impotriva Romaniei

In Monitorul Oficial nr. 808 din 3 decembrie 2012 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 11 octombrie 2011, definitiva la 11 ianuarie 2012, in cauza Fane Ciobanu impotriva Romaniei.

Reclamantul se plange in special de conditiile de detentie necorespunzatoare din penitenciarele Craiova, Giurgiu si Bucuresti-Jilava, de faptul ca in penitenciar nu a beneficiat de un tratament medical continuu pentru bolile sale si de faptul ca a fost supus la rele tratamente, fara ca autoritatile sa efectueze o ancheta efectiva in ceea ce priveste afirmatiile sale.

La 20 noiembrie 1999, acesta a fost arestat preventiv si depus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al I.P.J. Teleorman. Prin Hotararea definitiva din 19 octombrie 2000, Curtea Suprema de Justitie a condamnat reclamantul la o pedeapsa de 21 de ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor calificat.

Invocand in fond art. 3 din Conventie, reclamantul se plange de conditiile de detentie necorespunzatoare si, in special, de supraaglomerare in penitenciarele Craiova, Giurgiu si, mai ales, Bucuresti-Jilava.

Acesta imputa autoritatilor faptul ca nu i-au asigurat in mod constant tratamentul medical si regimul alimentar prescrise de medici pentru bolile sale.

In special, el se plange de refuzul acestora de a-i asigura o proteza care i-ar fi permis atenuarea efectelor edentatiei totale de care sufera. In cele din urma, acesta se plange ca in data de 28 aprilie 2005 a fost supus unor rele tratamente din partea unui gardian care il supraveghea in Penitenciarul-Spital Bucuresti-Rahova si ca a fost legat cu catuse de pat timp de doua zile in spitalul mentionat, fara ca autoritatile sa efectueze o ancheta efectiva.

Cu privire la admisibilitate

Capete de cerere care trebuie declarate admisibile

In ceea ce priveste conditiile materiale de detentie, Curtea reaminteste ca a hotarat deja ca, din cauza caracterului specific al capatului de cerere formulat de reclamant, care vizeaza mai ales supraaglomerarea din penitenciare, OUG nr. 56/2003 nu constituia o cale de recurs efectiva care trebuia epuizata de reclamant (Petrea impotriva Romaniei, nr. 4.792/03, pct. 37, 29 aprilie 2008, precum si Eugen Gabriel Radu impotriva Romaniei, nr. 3.036/04, pct. 23, 13 octombrie 2009).

Argumentele Guvernului nu pot conduce in cauza la o concluzie diferita. Curtea observa ca OUG nr. 56/2003 a fost inlocuita de Legea nr. 275/2006, care aduce mai multe clarificari privind conditiile materiale de detentie.

Totusi, Curtea observa ca problemele cauzate de supraaglomerarea din penitenciare aveau in aparenta un caracter structural si nu se refereau doar la situatia personala a reclamantului [Kalachnikov impotriva Rusiei (dec.), nr. 47.095/99, 18 septembrie 2001]. De asemenea, Guvernul nu a demonstrat cu exemple relevante din jurisprudenta ca aceasta procedura constituie un recurs efectiv. Prin urmare, exceptia Guvernului nu poate fi retinuta pentru aceasta parte a capatului de cerere.

In ceea ce priveste neacordarea tratamentului stomatologic reclamantului si, in special, cererea sa pentru o proteza dentara, tinand seama de acoperirea efectiva, din sistemul public, a asigurarilor de sanatate pentru persoanele private de libertate, in aceasta privinta, Curtea a stabilit deja ca nu existau cai de recurs efective care trebuiau epuizate in baza OUG nr. 56/2003 (V.D., citata anterior, pct. 86).

Prin urmare, exceptia Guvernului nu poate fi retinuta nici pentru aceasta parte a capatului de cerere. Exemplele din jurisprudenta citate de Guvern, referitoare la actiuni in temeiul Legii nr. 275/2006, nu demonstreaza ca acest recurs este eficient pentru persoanele private de libertate lipsite de resurse, precum reclamantul.

Curtea constata ca aceste capete de cerere ale reclamantului, intemeiate pe conditiile materiale de detentie si pe neacordarea tratamentului stomatologic, nu sunt in mod vadit nefondate, in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea subliniaza ca acestea nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarate admisibile.

Capete de cerere care trebuie declarate inadmisibile

Referitor la presupusa agresiune din data de 28 aprilie 2005, Curtea observa ca reclamantul nu a demonstrat ca a sesizat in mod valabil organele judiciare nationale printr-o plangere penala impotriva prezumtivilor agresori pentru relele tratamente aplicate. Prin urmare, trebuie admisa exceptia Guvernului cu privire la aceasta parte a capatului de cerere, care trebuie respinsa pentru neepuizarea cailor de recurs interne, in conformitate cu art. 35 § 1 si 4 din Conventie.

Avand in vedere faptele relevante, Curtea considera ca nu este necesar sa examineze exceptia Guvernului referitoare la celelalte capete de cerere formulate de reclamant, deoarece considera ca acestea sunt oricum inadmisibile.

Referitor la tratamentul medical acordat reclamantului

Curtea observa, pe de o parte, ca, desi reclamantul avea la dispozitie o cale de recurs efectiva in temeiul dispozitiilor OUG nr. 56/2003 (Petrea impotriva Romaniei, nr. 4.792/03, pct. 35–36,29 aprilie 2008) pentru a se plange de neacordarea tratamentului medical corespunzator bolilor sale, acesta nu a folosit aceasta cale timp de mai multi ani. Atunci cand a recurs la procedura prevazuta de Legea nr. 275/2006, instantele nationale au stabilit, in baza dosarului medical al reclamantului, ca acestuia i s-a acordat un tratament medical efectiv.

Reclamantul, care a beneficiat de asistenta judiciara (supra, pct. 2), nu a prezentat Curtii niciun element de natura sa puna la indoiala constatarile instantelor nationale ori sa demonstreze cauzele bolilor sale (mutatis mutandis, V.D., citata anterior, pct. 100). In cele din urma, Curtea observa ca din dosar reiese ca reclamantul a refuzat de mai multe ori fie sa se supuna examinarii medicale, fie sa primeasca tratament medical, fie sa se interneze intr-un penitenciar-spital.

Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) si § 4 din Conventie.

Referitor la legarea de pat cu catuse

In cazul de fata, Curtea considera ca reclamantul nu a prezentat elemente suficiente in sustinerea afirmatiilor sale. Intradevar, acesta nu face decat sa se refere la ordinele ministrului justitiei nr. 945/2000 si nr. 1.165/1997 aplicabile in materie, ordine care au caracter secret. Prin urmare, Curtea nu poate face speculatii privind continutul acestor dispozitii (Tanase impotriva Romaniei, nr. 5.269/02, pct. 78, 12 mai 2009).

Reclamantul ar fi trebuit sa recurga la alte mijloace de proba in sustinerea afirmatiilor sale, de exemplu la declaratii ale altor persoane private de libertate.

De altfel, Curtea observa ca, potrivit informatiilor de care dispune (Tanase, citata anterior, pct. 46 si 47), masura imobilizarii cu catuse se aplica, la data faptelor, in momentul internarii persoanelor private de libertate in spitale publice, aceasta masura nefiind aplicata in timpul transferului acestora in spitale apartinand sistemului penitenciar, cum s-a intamplat in acest caz.

Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) si § 4 din Conventie.

Cu privire la fond

Curtea reaminteste ca masurile privative de libertate sunt insotite de obicei de suferinte si umilire. Cu toate acestea, art. 3 din Conventie impune statului sa se asigure ca orice prizonier este detinut in conditii care sunt compatibile cu respectarea demnitatii umane, ca modalitatile de executare a pedepsei nu supun persoana in cauza unei suferinte sau unei incercari de o intensitate care depaseste nivelul inevitabil de suferinta inerent detentiei si ca, tinand seama de cerintele practice ale privarii de libertate, sanatatea si confortul persoanei private de libertate sunt asigurate in mod corespunzator [Kud?a impotriva Poloniei (MC), nr. 30.210/96, pct. 92–94, 2000-XI].

In ceea ce priveste conditiile de detentie, trebuie luate in considerare efectele cumulative ale acestora, precum si sustinerile specifice ale reclamantului (Dougoz impotriva Greciei, nr. 40.907/98, CEDO 2001-II). Perioada de timp in care o persoana a fost detinuta in conditiile denuntate reprezinta un factor important care trebuie luat in considerare (Alver impotriva Estoniei, nr. 64.812/01, 8 noiembrie 2005).

In plus, in anumite cazuri, atunci cand supraaglomerarea din penitenciare atinge un anumit nivel, lipsa de spatiu dintr-o unitate penitenciara poate constitui elementul central care trebuie luat in considerare la aprecierea conformitatii cu art. 3 din Conventie a unei anumite situatii (in acest sens, Karalevicius impotriva Lituaniei, nr. 53.254/99, 7 aprilie 2005).

Aplicand principiile mentionate anterior in prezenta cauza, trebuie sa se tina seama de factorul central in cazul de fata, si anume spatiul personal acordat reclamantului in diferitele unitati penitenciare in care a fost detinut. Or, in prezenta cauza, reclamantul a suportat o grava situatie de supraaglomerare.

Astfel, chiar daca se tine cont de informatiile prezentate de Guvern, in perioada 2000–2006, fiecare dintre persoanele detinute in aceeasi camera cu reclamantul dispunea de o suprafata cuprinsa intre 1,007 m2 si 3,62 m2, aceasta fiind cu mult inferioara normei recomandate autoritatilor romane in raportul CPT.

De asemenea, cel putin pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 275/2006, care a modificat durata plimbarii in aer liber, reclamantul fusese inchis in camera o mare parte din zi, beneficiind de plimbare in curtea penitenciarului doar pentru un timp foarte scurt (Dimakos impotriva Romaniei, nr. 10.675/03, pct. 46, 6 iulie 2010).

Pe langa problema supraaglomerarii din penitenciare, acuzatiile reclamantului referitoare la conditiile de igiena, in special lipsa accesului la apa curenta si lipsa curateniei, sunt mai mult decat plauzibile si reflecta realitatile descrise de CPT in diferitele rapoarte intocmite in urma vizitelor sale in penitenciarele din Romania.

Curtea precizeaza ca a constatat deja incalcari ale art. 3 din Conventie in cauze similare in care reclamantii denuntau conditiile materiale de detentie din penitenciarele Bucuresti-Jilava si Giurgiu, in special in ceea ce priveste supraaglomerarea si, cu titlu accesoriu, conditiile de igiena (Maciuca, citata anterior, pct. 24–27, Eugen Gabriel Radu, citata anterior, pct. 29–33, Bragadireanu, citata anterior, pct. 95, si Marian Stoicescu impotriva Romaniei, nr. 12.934/02, pct. 24, 16 iulie 2009).

Avand in vedere cele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca respectivele conditii de detentie ale reclamantului, in special supraaglomerarea din camerele in care a fost cazat si conditiile de igiena, combinate cu durata detentiei sale in asemenea conditii, trebuie analizate ca un tratament degradant contrar art. 3 din Conventie. Prin urmare, aceasta dispozitie a fost incalcata.

Desi Curtea ia act de faptul ca reclamantul a fost diagnosticat cu tuberculoza in cursul detentiei, nu considera necesar sa examineze, in prezenta speta, argumentele reclamantului in acest sens (a contrario, Dobri impotriva Romaniei, nr. 25.153/04, pct. 53,14 decembrie 2010). De altfel, Curtea observa ca reclamantul a beneficiat de supraveghere medicala, astfel incat, in prezent, este vindecat de aceasta boala.

Curtea face trimitere la principiile fundamentale care rezulta din jurisprudenta sa referitoare la supravegherea medicala si tratamentul medical in cazul unei persoane aflate in executarea unei pedepse privative de libertate [Kud?e, citata anterior, pct. 91, precum si Paladi impotriva Moldovei (MC), nr. 39.806/05, pct. 71, 10 martie 2009].

Curtea trebuie sa examineze daca reclamantul a avut acces la ingrijirile medicale curente pe care autoritatile s-au angajat sa le ofere persoanelor suferinde de aceeasi afectiune [a se vedea, mutatis mutandis, Nitecki impotriva Poloniei (dec.), nr. 65.653/01, 21 martie 2002, Pentiacova si altii impotriva Moldovei (dec.), nr. 14.462/03, 4 ianuarie 2005, si Gheorghe impotriva Romaniei (dec.) nr. 19.215/04, 22 septembrie 2005].

Aceasta reaminteste ca a stabilit deja ca statul era responsabil de incalcarea art. 3 din Conventie, ca urmare, in special, a unei reglementari ineficiente in materie de asigurari sociale pentru persoanele private de libertate.

In speta, Curtea observa ca din documentele medicale prezentate reiese ca prima mentiune referitoare la edentatia totala a reclamantului a fost facuta la 13 noiembrie 2000, cu ocazia transferului, in conditiile in care acesta se afla in stare de detentie din noiembrie 1999. De asemenea, trebuie luate in considerare afirmatiile reclamantului, conform carora acesta isi pierduse o parte din dinti in timpul unei detentii anterioare.

In continuare, Curtea constata ca, dupa cum reiese din toate documentele prezentate de parti, diagnosticul reclamantului care atesta nevoia acestuia de proteze dentare a fost reconfirmat de mai multe ori in perioada 2002–2008, fara ca protezele sa ii fie furnizate efectiv. Motivul prezentat reclamantului a fost intotdeauna imposibilitatea acestuia de a suporta o parte a costului acestora.

Prin scrisoarea sa din 8 iunie 2007, casa de asigurari la care reclamantul era afiliat, in calitatea sa de persoana privata de libertate (CASAOPSNAJ), preciza, pe de o parte, ca suporta cheltuielile stomatologice pentru persoanele afiliate doar in cazul tratamentelor realizate in cabinetele cu care aceasta a incheiat o conventie si, pe de alta parte, ca nicio conventie de acest tip nu fusese semnata cu cabinetele stomatologice din cadrul penitenciarelor, „din cauza faptului ca sistemul lor de organizare nu corespundea celui impus de Contractul-cadru“.

Curtea deduce ca, in calitate de persoana privata de libertate, reclamantul nu ar fi putut obtine protezele dentare decat platind pretul lor integral. Starea sa de saracie, cunoscuta si acceptata de autoritati, nu ii permitea sa isi procure protezele prin mijloace proprii.

Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a stabili ca, in ceea ce il priveste pe reclamant, legislatia in materie de asigurari sociale pentru persoanele private de libertate, care stabilea cota de participare la costurile protezelor dentare, era ineficienta.

Pe de alta parte, Guvernul nu a explicat in mod convingator de ce reclamantului nu i-au fost puse protezele necesare in anul 2004, cand reglementarile in vigoare prevedeau o acoperire integrala a costului protezelor. In plus, in 2008, desi o dispozitie legala prevedea o exceptie de la plata integrala a costurilor, reclamantul, lipsit de resurse, a fost refuzat din nou.

Curtea ia act de noile dispozitii legale care prevad, in anumite conditii, gratuitatea acestui tip de tratament. Totusi, tinand seama de modalitatea organizarii sistemului de rambursare, Guvernului ii revine sarcina de a demonstra eficienta noilor dispozitii.

Avand in vedere cele de mai sus, Curtea ajunge la concluzia ca a fost incalcat art. 3 din Conventie.

Cu privire la celelalte pretinse incalcari

In temeiul art. 6 § 1 din Conventie, reclamantul se plange de solutia data in mai multe proceduri civile si penale pe care le-a intentat impotriva unor terti (plangere penala impotriva a 2 procurori, procedura impotriva casei de pensii etc.) sau care i-au fost intentate (procedura penala pe fond etc.). Invocand, in fond, art. 8 din Conventie, acesta pretinde de asemenea ca autoritatile penitenciarelor nu i-au acordat rapid, constant si in numar suficient timbre pentru corespondenta sa cu Curtea.

Invocand art. 1 din Protocolul nr. 1, acesta se plange de faptul ca autoritatile nu i-au restituit un atelaj cu cai confiscat in timpul regimului comunist.

Tinand seama de toate elementele de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la pretentiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenta privind incalcarea drepturilor si libertatilor garantate de articolele Conventiei, iar pretentiile trebuie sa fie respinse ca fiind in mod vadit nefondate in conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) si § 4 din Conventie.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
CURTEA, in unanimitate:

  • declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 3 din Conventie, referitoare la conditiile materiale de detentie si neacordarea tratamentului stomatologic, si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
  • hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din Conventie in ceea ce priveste conditiile materiale de detentie si neacordarea tratamentului stomatologic;
  • hotaraste:

a) ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:

– 13.300 EUR (treisprezece mii trei sute euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral – se acorda reclamantului;

– 3.150 EUR (trei mii o suta cincizeci euro) – se acorda direct doamnei avocat Diana Olivia Hatneanu;

– 300 EUR (trei sute euro), plus orice suma ce poate fi datorata de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli de judecata – se acorda direct asociatiei APADOR-CH2.

Sursa: Infolegal

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close