Codul insolventei adoptat prin ordonanta de urgenta

feature photo

Desi Codul insolventei a fost lansat de Ministerul Justitiei, in dezbatere publica, sub forma unui proiect de lege, iar Guvernul a anuntat, inaintea sedintei de miercuri, 2 octombrie, ca pe agenda actelor normative a fost inclus si Codul insolventei, tot ca proiect de lege, la finalul sedintei, s-a anuntat ca procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa au fost aprobate prin ordonanta de urgenta.

Inaintea sedintei de guvern, premierul Victor Ponta a afirmat ca Guvernul are probleme cu incasarile la buget, in primul rand ca urmare a reorganizarii ANAF, si spera ca noul Cod al insolventei va combate evaziunea fiscala comisa in ultima perioada de firme care au intrat in insolventa doar pentru a nu plati taxele la buget.

Proiectul Codului insolventei, lansat in dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justitiei la inceputul lunii septembrie, prevede, printre altele, ca pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolventa se introduce o valoare-prag si pentru debitor, aceeasi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.

Pentru evitarea aprobarii unor planuri de reorganizare sustinute de un numar mic de creditori – prin „manipularea” grupelor de vot putând fi aprobat, in prezent, un plan fara corespondent in valoarea creantelor – se introduce un criteriu suplimentar, respectiv 30% din total masa credala.

Sursa: Mediafax

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close