Cateva considerente despre existenta efemera a Codului insolventei

Editorial publicat in Curierul Judiciar nr. 11/2013

 

      Vlad-Peligrad                                                 Cristian-Valeriu-Radu

 

 

 

 

Vlad Peligrad                                                                                                                                              Cristian Valeriu Radu

Avocat Clifford Chance Badea                                                                                            Avocat Clifford Chance Badea


                                              

Pe data de 4 octombrie 2013, dupa un proces de legiferare fulger in care proiectul Codului Insolventei astfel cum era propus spre a fi adoptat de Parlament (proiect la care s-a lucrat intens si la care si-au adus aportul numerosi profesionisti din domeniu) a suferit modificari semnificative din cauza urgentei cu care s-a dorit a fi aprobat, Guvernul a publicat (in M.Of. nr. 620 din 4 octombrie 2013) O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, act normativ des discutat in practica drept „Codul Insolventei”. Potrivit actului normativ amintit, Codul insolventei urma sa intre in vigoare de pe data de 25 octombrie 2013.

Potrivit expunerii de motive a Guvernului, intentia acestuia a fost codificarea tuturor reglementarilor din domeniul insolventei si pre-insolventei, asigurarea echilibrului in planul urmarii intereselor concursuale intre debitor si creditorii sai si, nu in ultimul rand, incercarea de eficientizare a procedurii insolventei prin accentuarea celeritatii procedurii. Potrivit Codului Insolventei, pentru atingerea scopului sau de codificare a legislatiei in domeniu, urmatoarele acte au fost abrogate in mod expres prin art. 349: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc, O.G. nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit, sectiunile 1-3 ale Capitolului III, Capitolul IV si art. 83 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara ȋn activitatea de asigurari, Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat ȋn domeniul insolventei, art. 175 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea ȋn aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si art. 81 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea ȋn aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale si, bineinteles, orice alte dispozitii contrare, chiar daca acestea sunt cuprinse ȋn norme speciale.

Nu mai putin important este de retinut ca tot in dispozitiile tranzitorii ale Codului Insolventei era mentionat potrivit art. 348 alin. (2) ca „Prezenta ordonanta de urgenta se aplica si procedurilor de prevenire a insolventei si de insolventa aflate in derulare la data intrarii sale in vigoare, cu exceptia dispozitiilor art. 183-203, care se aplica doar cererilor introduse dupa data intrarii in vigoare a acesteia”. Prin aplicarea acestui articol se ajungea bineinteles la un efect retroactiv al actului normativ mentionat, indiferent cum am fi incercat sa salvam, pe cale de interpretare, aparentele de neretroactivitate.

Mai mult, se crea un al doilea conflict intre acte normative, si anume intre normele tranzitorii ale Codului Insolventei si normele tranzitorii al Noului Cod de procedura civila intrat in vigoare la data de 1 februarie 2013 cuprinse in art. 3 alin. (1) din Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila care prevedeau ca „dispozitiile Codului de procedura civila se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acestuia in vigoare”. Mai exact, avand in vedere norma tranzitorie privind Noul Cod de procedura civila citata anterior, precum si art. 2 tot din actul de punere in aplicare a Noului Cod de procedura civila care prevede ca „ori de cate ori legi speciale sau complementare Codului de procedura civila fac trimitere la «Codicele de procedura civila» (sau «Codul de procedura civila»), denumit in continuare Codul de procedura civila din 1865, sau la dispozitii abrogate, modificate ori completate prin prezenta lege, trimiterea se considera a fi facuta, atunci cand este cazul, la dispozitiile corespunzatoare care le inlocuiesc”, ne imaginam ca art. 346 din Codul insolventei care este o norma legala adoptata dupa data de 1 februarie, data la care a intrat in vigoare Noul Cod de procedura civila si care prevede ca „Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila si ale Codului civil” se refera la Noul Cod de procedura civila, si nu la vechiul Cod de procedura.

Prin urmare, nu numai ca normele Codului Insolventei urmau sa se aplice retroactiv si asupra procedurilor incepute deja , insa se pare ca se forta si aplicarea retroactiva a Noului Cod de procedura civila, in ciuda faptului ca, asa cum am precizat deja, legiuitorul a optat pentru excluderea aplicarii imediate a acestui act normativ, el aplicandu-se numai proceselor incepute dupa data de 1 februarie 2013.

Pe data de 1 noiembrie 2013, insa, a fost publicata in M.Of. nr. 674 din 1 noiembrie 2013 Decizia Curtii Constitutionale nr. 447/29.10.2013 prin care Curtea Constitutionala, in urma analizarii exceptiei ridicate de Avocatul Poporului referitoare la doua articole din Codul insolventei – art. 81 alin. (3) si dispozitiile art. 348 – a constatat ca intregul act normativ este neconstitutional.

Curtea a retinut, printre altele, referitor la neconstitutionalitatea art. 81 alin. (3) din Codul Insolventei faptul ca, pe de o parte, institutia juridica a suspendarii licentei audiovizuale prevazute de articolul mentionat nu exista in Legea nr. 504/2002, iar pe de alta parte, datorita aplicarii retroactive a Codului Insolventei si prin urmare si asupra procedurilor deja incepute, aceasta norma este, dupa cum s-a exprimat Curtea, lipsita de claritate si de previzibilitate. Aceasta, intrucat subiectele de drept carora li se aplica aceasta norma nu puteau prevedea efectele pe care legiuitorul delegat avea sa le atribuie deschiderii procedurii insolventei impotriva acestora, iar pe de alta parte, aceasta masura contravine principiilor generale in materie, paradoxal cuprinse chiar in art. 4 din Codul insolventei care prevedea la pct. 1, ca prim principiu, regula ca debitorului sa i se acorde o sansa de redresare eficienta si efectiva a afacerii, or, in situatia aplicarii art. 81 alin. (3), aceasta sansa de redresare era practic imposibila.

Mai mult decat atat, Curtea a mers si mai departe cu analiza textului atacat prin exceptia de neconstitutionalitate, constatand faptul ca articolul mentionat afecteaza „direct dreptul de proprietate si libertatea economica a debitorilor vizati de textul de lege si indirect dreptul cetatenilor la informatie si libera exprimare”.

Ȋn acest sens, Curtea Constitutionala a retinut ca prin suspendarea licentei audiovizuale se ajunge in mod inevitabil la rezilierea contractelor de publicitate ale debitorilor vizati de aceasta norma, aceasta fiind situatia in care prin norma cuprinsa in art. 81 se aduce o ingerinta in dreptul de proprietate privata, aceasta, in contextul in care, asa cum am aratat deja, Codul insolventei isi propune de principiu salvarea atunci cand este posibil a debitorilor aflati in dificultate economica.

Curtea a retinut totodata ca prin acest articol se incalca si art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie care prevede ca „Statul trebuie sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie”.

Tot in analiza constitutionalitatii art. 81, Curtea a retinut ca in ceea priveste impactul indirect asupra dreptului cetatenilor la informatie si libera exprimare, prin suspendarea licentei debitorului, cetatenilor care beneficiau de serviciile debitorului aflat in ipoteza articolului criticat le este incalcat dreptul constitutional la informare.

Ȋntorcandu-ne insa la problema retroactivitatii Codului Insolventei, problema ce viza toata gama subiectelor de drept carora li se aplica Codul Insolventei, nu numai aceia care se aflau in situatia speciala prevazuta de art. 81 citat anterior, Curtea Constitutionala a retinut ca acestea sunt contrare atat principiului constitutional referitor la neretroactivitatea actelor normative, cat si prevederilor cuprinse in Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative in art. 54 alin. (2) .

Mai mult, Curtea a retinut si neconcordanta intre dispozitiile tranzitorii cuprinse in art. 348 din Codul insolventei si normele tranzitorii cuprinse in Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, statuand ca datorita formei adoptate a Codului Insolventei „(…) in practica, se pot ivi situatii in care aplicarea ordonantei de urgenta si a Codului de procedura civila, ca drept comun, sa conduca la solutii contradictorii, ceea ce contravine cerintelor privind claritatea si previzibilitatea legii”, raspunzand astfel problemei descrise in inceputul acestui articol si statuand, asa cum era si firesc, faptul ca aceasta reglementare este neconstitutionala.

Ȋnsa, in analiza Codului Insolventei, Curtea Constitutionala nu s-a limitat doar la analiza neconstitutionalitatii articolelor sesizate de Avocatul Poporului, ci a analizat constitutionalitatea intregului act normativ din perspectiva modalitatii de adoptare a Codului Insolventei printr-o ordonanta de urgenta. Astfel, Curtea a retinut ca „adoptarea de catre Guvern a O.U.G. nr. 91/2013 nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu a intervenit. Dimpotriva, in aceasta materie existau reglementari, chiar daca nu codificate intr-un singur act normativ, astfel ca era cu atat mai mult necesara evidentierea si explicarea urgentei reglementarii domeniului de catre Guvern”, or, in lipsa unei argumentari a urgentei, Curtea a considerat ca aceasta conditie nu a fost indeplinita de catre Guvern, considerand ca ordonanta nu este in integralitatea ei constitutionala.

Aceasta concluzie a fost insa initial adusa la cunostinta publicului larg prin intermediul comunicatului de presa din data de 29 octombrie 2013 a Curtii Constitutionale, moment de la care s-a pus in mod repetat problema, uneori oficial, alteori in mod neoficial, in discutii informale, a existentei unui „vid legislativ”. Problema vidului legislativ s-a nascut din interpretarea normei cuprinse in art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative in sensul aplicarii regulii cuprinse in articolul citat si cu privire la decizia Curtii Constitutionale care declara un act normativ de abrogare expresa neconstitutional.

Ȋn acest sens, in Decizia referitoare la neconstitutionalitatea Codului Insolventei, Curtea Constitutionala a statuat ca efectul suspendarii de drept a actului normativ declarat neconstitutional nu provoaca un asa-zis vid legislativ in domeniul reglementat de ordonanta declarata neconstitutionala; „in acest caz, constatarea neconstitutionalitatii prevederilor O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa nu are ca efect aparitia unui vid legislativ, ci determina reintrarea in fondul activ al legislatiei a actelor abrogate, dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I (a se vedea, in acelasi sens, si Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013)”. Curtea a mai retinut ca „in astfel de cazuri, in care se constata ca fiind neconstitutionale acte normative care abroga alte acte normative, nu intervine o «abrogare a abrogarii», (…) ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstitutionalitatii unei norme abrogatoare, efect intemeiat pe prevederile constitutionale ale art. 142 alin. (1) care consacra rolul Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei si ale art. 147 alin. (4), potrivit carora deciziile Curtii sunt general obligatorii”.

Aceasta clarificare a fost binevenita, avand in vedere ca pana la urma Curtea, singura, sesizand motivul de neconstitutionalitate care afecta intreg actul normativ s-a pronuntat nu doar pe articolele atacate de Avocatul Poporului, ci pe neconstitutionalitatea ordonantei de urgenta in integralitatea sa. Desi anticiparea problemei vidului legislativ de catre Curte pare sa fi fost transata clar in decizia Curtii Constitutionale, consideram, asa cum am aratat deja si cu acea ocazie , ca problema de tehnica legislativa este departe de a fi fost rezolvata.

Astfel, am aratat ca suntem de acord cu argumentele invocate de Curtea Constitutionala, care, sintetic, afirma faptul ca, nefiind vorba de un act normativ in sine, decizia Curtii nu trebuie supusa rigorilor prevazute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, nefiind aplicabila in aceasta situatie regula privind „abrogarea abrogarii”. Cu toate astea, Curtea nu s-a pronuntat intr-un mod lipsit de echivoc cu privire la toate aspectele in legatura cu efectele deciziei Curtii.

Astfel, daca in ceea ce priveste efectul imediat al deciziei prin care s-a constatat neconstitutionalitatea Codului Insolventei – acela al suspendarii de drept a acestui act normativ pentru un termen de 45 de zile de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, potrivit art. 147 alin. (1) din Constitutie – lucrurile sunt transate in sensul ca se considera ca sunt suspendate si prevederile care prevad abrogarea normelor anterioare privind procedura insolventei (printre care si Legea nr. 85/2006), „renascand” practic reglementarea veche datorita acestui efect, totusi nu este clar ce se va intampla la sfarsitul celor 45 de zile de suspendare.

in aceasta perioada, exista doua scenarii posibile prevazute de Constitutia Romaniei: 1) Guvernul sau Parlamentul nu adopta un act normativ constitutional de conformare a Codului Insolventei cu decizia Curtii Constitutionale si 2) Legiuitorul (oricare ar fi el) se conformeaza cerintelor constitutionale.

Ȋn cazul in care nu se intervine, Constitutia prevede ca actul declarat neconstitutional „isi inceteaza efectele juridice”, ceea ce naste intrebarea daca, la acel moment, se aplica sau nu regula conform careia abrogarea abrogarii nu repune in vigoare legea veche [art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000]. Pentru acest scenariu Curtea pare ca a fost pregatita, invocand practica din domeniu din care s-ar putea interpreta, aplicand rationamentul citat mai sus, ca inclusiv abrogarea pe calea deciziei de neconstitutionalitate este o abrogare speciala care nu se inscrie in ipoteza avuta in vedere de Legea nr. 24/2000 care evident se aplica numai legiuitorului. Mai mult, consideram ca in acest caz nu este vorba despre o „abrogare” a abrogarii, ci despre o incetare a efectelor juridice [cum se exprima textul art. 147 alin. (1) din Constitutie] a abrogarii.

Ȋnsa, ceea ce este greu de anticipat este efectul unei posibile interventii a legiuitorului care, in loc sa „repare” actul normativ neconstitutional poate sa intervina cu un act normativ de abrogare totala a Codului Insolventei. Acest scenariu s-ar putea dovedi a nu fi doar o ipoteza teoretica, de lucru a doctrinarilor, ci o situatie probabila, avand in vedere graba cu care legiuitorul pare sa adopte acte normative esentiale pentru societate. Se mai aplica in aceasta situatie rationamentul Curtii Constitutionale? Probabil ca intr-un asemenea scenariu ar trebui sesizata din nou Curtea cu privire la constitutionalitatea acestui din urma act, care ar putea fi considerat neconstitutional [incalcand prevederile art. 147 alin. (1) din Constitutie], in acest fel creandu-se un cerc vicios din care va fi greu de iesit fara consecinte asupra procedurilor deja incepute, fie sub imperiul Legii nr. 85/2006, fie sub imperiul Codului Insolventei care s-a aplicat pentru 8 zile.

Nu putem deci sa nu remarcam efectele intamplarilor din perioada mentionata mai sus care nasc situatii pe care Kafka ar fi mai mult decat bucuros sa le descrie intr-un roman. Avem asadar, pe de o parte, un Cod al Insolventei suspendat de drept pe motiv de neconstitutionalitate, dar care se aplica pentru procedurile incepute deja sub imperiul lui – orice alta concluzie ar da un efect retroactiv deciziei Curtii Constitutionale, ceea ce este inadmisibil [in acest sens a se vedea prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie]. Debitorii sau creditorii, care vor avea de suferit de pe urma acestui Cod fantoma, se vor alina cu ideea ca nedreptatea lor rezultata din anumite norme cuprinse in Codul insolventei este public considerata injusta. Pe de alta parte, avem o lege a insolventei – Legea nr. 85/2006 (nemaipunand la socoteala si celelalte acte normative din materie) – a carei renastere este destul de controversata.

Situatia se complica si mai tare pentru cei care au promovat in acest rastimp (de 8 zile) cai de atac in domeniul insolventei. in aceasta situatie, in plus de problema concursului intre Legea nr. 85/2006 si Codul insolventei ar mai fi si concursul mentionat in inceputul prezentului articol intre cele doua coduri de procedura civila. Astfel, este posibil, cel putin principial, sa existe o procedura deja inceputa sub imperiul vechii legi (Legea nr. 85/2006), sa fi fost solutionata, spre exemplu, o contestatie in aceasta procedura potrivit acestei legi si implicit pe vechiul Cod de procedura civila, iar in perioada „critica” de 8 zile in care s-a aplicat Codul insolventei sa se fi formulat o cale de atac, care in mod automat trebuia sa fie apelul (nu recursul) si care trebuia sa fie judecat potrivit Noului Cod de procedura civila si potrivit Codului Insolventei.

La fel de bine, s-ar putea face o intreaga dezbatere cu privire la ce se intampla cu efectul retroactiv al Codului in ceea ce priveste nulitatea absoluta a clauzelor contractuale care prevedeau exigibilitatea anticipata a creantei pentru intrarea in insolventa a debitorului (art. 123 din Codul Insolventei)? Ȋn acest caz, pe vechea reglementare se putea argumenta faptul ca, aceste clauze nefiind prevazute expres ca fiind afectate de nulitatea absoluta, ele erau permise. Decizia Curtii Constitutionale producand efecte doar pentru viitor, astfel de actiuni introduse pe Codul insolventei trebuie judecate potrivit prevederilor acestui cod care a avut o „viata” de numai 8 zile. Situatia acestor actiuni intemeiate pe Codul Insolventei, din pacate, nu se va schimba nici daca legiuitorul adopta in perioada de 45 zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale un act normativ de conformare a Codului Insolventei cu prevederile Constitutiei, intrucat si acest din urma act va avea efecte numai pentru viitor.

Este foarte greu sa trecem in revista toate efectele produse de aceste manifestari legislative neinspirate din domeniul insolventei, insa cu siguranta ca practica va scoate la suprafata situatii bizare care sfideaza logica juridica.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close