Noul „Cod” al insolventei

Editorial publicat in Curierul Judiciar nr. 6/2014

 

Gh. Piperea

Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea

Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti

 

 

 

Mult-asteptatul „Cod al insolventei”, adoptat initial prin ordonanta de urgenta si declarat neconstitutional din cauza adoptarii sale sub forma unei ordonante de urgenta, a devenit lege. Proiectul a fost votat de parlament si publicat in Monitorul Oficial nr. 466/2014 sub denumirea de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa. Legea nu este un cod in adevaratul sens al cuvantului, intrucat ar fi fost necesara parcurgerea unei proceduri prealabile (adoptarea unor Teze, prin hotarare a Guvernului). De altfel, proiectul initial preconiza nu un cod, si nici macar o lege noua, ci reunirea intr-un codex a diverselor reglementari in materie, plus o necesara ajustare sau coordonare a textelor care pareau a fi in divergenta (spre exemplu, in actele normative relative la insolventa societatilor bancare si a celor de asigurari se vorbea de insolvabilitate in loc de insolventa).

In mod evident, noua lege va suscita lung timp de-acum incolo, multe si intense comentarii si dezbateri. La prima vedere, iata insa care-i sunt caracteristicile:

  1. Legea introduce proceduri de preventie a insolventei, acestea fiind alaturate, in cuprinsul aceleiasi reglementari, procedurilor propriu-zise de insolventa. Din pacate, acestea nu sunt proceduri mai suple si nici mai eficiente, intrucat se mentin greselile conceptuale din Legea nr. 381/2009 (de exemplu: decaderi din dreptul la o procedura de preventie prin concordat pentru fapte penale ale actionarilor), precum si cerinta ca votul fiscului sa fie precedat de o procedura de aprobare a ajutorului de stat; in plus, pragul de 75% pentru omologare este prohibitiv.
  2. In ceea ce priveste deschiderea procedurii insolventei, trebuie subliniate o serie de prevederi cu caracter de noutate. Astfel, debitorul trebuie sa ataseze cererii de deschidere a procedurii dovada notificarii fiscului cu intentia de a se pune sub protectia tribunalului. Nu rezulta din lege care va fi sanctiunea omisiunii depunerii acestei notificari. in cazul cererii creditorului, i se permite debitorului sa achite creanta pana la primul termen, ceea ce va favoriza abuzurile de drept, intrucat creditorii vor folosi cererile de insolventa ca mijloc de presiune. in privinta procedurii de judecata a cerilor de deschidere a procedurii insolventei, Legea nr. 85/2014 a inteles sa excluda de la aplicare procedura verificarii, prevazuta de art. 200 NCPC, fiind posibila astfel respectarea termenelor scurte (10 zile, in cazul cererii debitorului, 30 zile in cazul cererii creditorului). Un alt aspect de noutate este generat de posibilitatea solicitarii unor masuri asiguratorii sau suspensive de executare in prealabilul judecarii unor cereri de insolventa – sechestrul pe bunurile debitorului (cand cererea de deschidere a procedurii apartine unor creditori) sau suspendarea provizorie a executarilor silite (cand cererea apartine debitorului) – acestea din urma sunt o implementare (un pic tarzie, dar bine-venita) a unor solutii din Regulamentul nr. 1346/2000.
  3. Este de remarcat efortul de a facilita sau chiar de a favoriza finantarea debitorului aflat in perioada de observatie sau in executarea unui plan de reorganizare. Noua reglementare instituie un super-privilegiu (credit senior) in favoarea creditorului care finanteaza activitatea debitorului in aceasta perioada. Acesta este trecut in randul creditorilor beneficiari de garantii anterioare deschiderii procedurii, asa cum rezulta din art. 87 alin. (4) [care trimite la art. 159 alin. (2)] din Legea nr. 85/2014.
  4. Durata perioadei de observatie a fost limitata la 12 luni de la momentul deschiderii procedurii insolventei. Prevederile legale nu instituie o sanctiune cu privire la depasirea termenului de 12 luni, insa judecatorului-sindic ii este pus la dispozitie mecanismul reglementat de art. 113 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, avand astfel posibilitatea sa declare creanta sau dreptul de preferinta contestat ca admis numai provizoriu in tabelul definitiv.
  5. Noile dispozitii vor favoriza, cu siguranta, migrarea catre un faliment accelerat in cazul IMM-urilor, refuzand reorganizarea judiciara acelor debitori care nu vor reusi sa intruneasca votul a cel putin 30% din valoarea creantelor. Este evident ca cel mai mare impact il vor avea aceste noi reglementari in cazul societatilor din domeniul dezvoltarilor imobi¬liare, al comertului de tip hiper-market sau lanturi de magazine si, in genere, al societatilor care s-au construit si dezvoltat pe credite bancare. Fara acordul bancilor, nu va mai exista reorganizare judiciara. in orice caz, acolo unde macar teoretic s-ar putea obtine votul creditorilor majoritari, pentru evitarea acestui deznodamant ce pare ca devine o tinta a noii reglementari, actorii (debitorul si principalii creditori) ar trebui sa opteze pentru mai multa onestitate, pentru negociere, pentru proceduri de reorganizare de tip pre-pack („pre-ambalare”) sau pentru divizari ori separari ale activelor rele de activele bune (eventual prin crearea de SPV-uri). Operatiunea de pregatire a insolventei ar trebui sa se pastreze in limitele eticii afacerilor (pentru a nu risca diverse contestatii ale credito¬rilor mici, de natura a denatura demersul de salvare), iar actele juridice de separare a activelor rele de activele bune ar trebui incheiate, de preferinta, cu ocazia unei insolvente si nu pentru evitarea unei insolvente, pentru a nu exista riscul unei anulari a tranzactiei pentru motivul ca va fi fost facuta in perioada suspecta. O critica a noii reglementari este tocmai omisiunea acestui tip de reorganizare accelerata, pregatita inainte de intrarea in insolventa.
  6. In plan procedural, s-au adus unele imbunatatiri ale reglementarii anterioare. Spre exemplu, precizarea conform careia proba in cererile de deschidere a procedurii se va putea face doar cu inscrisuri este bine-venita, fiind recomandata de mine inca din 2007. De asemenea, s-a stabilit ca actiunile privind creantele ulterioare deschiderii procedurii urmeaza a fi judecate in cadrul procedurii, de catre judecatorul-sindic. Regula se extinde si la actiunile anterioare, suspendate (si, ulterior, incetate, dupa ce hotararea de deschidere a procedurii ramane definitiva), dar reluate in cadrul procedurii. si acestea se vor solutiona de judecatorul-sindic. De asemenea, acelasi regim de competenta functionala se aplica si actiunilor in despagubiri pentru desfiintarea unor contracte prin masuri ale administratorului judiciar/lichidatorului (sau pentru alte motive). Regula solutionarii de catre judecatorulsindic a acestor actiuni nu se refera la creantele curente, care se achita conform documentelor din care rezulta; in caz de neplata, titularul unor astfel de creante are acces la o procedura de „recunoastere”, care se deruleaza, intr-o prima faza, de administratorul judiciar si, ulterior, in contestatia la masura administratorului judiciar de dezavuare a acestor creante, de judecatorul-sindic; dupa recunoastere, titularul acestor creante poate cere trecerea la faliment; este singurul drept pe care acesta il are, intrucat el nu poate fi trecut in tabelul creantelor, ceea ce nu ii da celelalte drepturi ale creditorului indreptatit sa participe la procedura, cum ar fi, spre exemplu, dreptul de a cerere inlocuirea administratorului judiciar care i-a dezavuat in mod nelegal creanta.Noile dispozitii vor favoriza, cu siguranta, migrarea catre un faliment accelerat in cazul IMM-urilor, refuzand reorganizarea judiciara acelor debitori care nu vor reusi sa intruneasca votul a cel putin 30% din valoarea creantelor. Este evident ca cel mai mare impact il vor avea aceste noi reglementari in cazul societatilor din domeniul dezvoltarilor imobi¬liare, al comertului de tip hiper-market sau lanturi de magazine si, in genere, al societatilor care s-au construit si dezvoltat pe credite bancare. Fara acordul bancilor, nu va mai exista reorganizare judiciara. in orice caz, acolo unde macar teoretic s-ar putea obtine votul creditorilor majoritari, pentru evitarea acestui deznodamant ce pare ca devine o tinta a noii reglementari, actorii (debitorul si principalii creditori) ar trebui sa opteze pentru mai multa onestitate, pentru negociere, pentru proceduri de reorganizare de tip pre-pack („pre-ambalare”) sau pentru divizari ori separari ale activelor rele de activele bune (eventual prin crearea de SPV-uri). Operatiunea de pregatire a insolventei ar trebui sa se pastreze in limitele eticii afacerilor (pentru a nu risca diverse contestatii ale creditorilor mici, de natura a denatura demersul de salvare), iar actele juridice de separare a activelor rele de activele bune ar trebui incheiate, de preferinta, cu ocazia unei insolvente si nu pentru evitarea unei insolvente, pentru a nu exista riscul unei anulari a tranzactiei pentru motivul ca va fi fost facuta in perioada suspecta. O critica a noii reglementari este tocmai omisiunea acestui tip de reorganizare accelerata, pregatita inainte de intrarea in insolventa.

 

  1. Dintre cele mai interesante si pozitive noutati se remarca titlul referitor la insolventa grupului de societati, care reprezinta o premiera europeana. Nefiind locul pentru un amplu comentariu aici relativ la aceasta tema, este de remarcat ca solutia noii reglementari este in linie cu cea preconizata de mine, inca din 2010, in materie de concordat aplicabil intregului grup de societati[1].
  2. Noua reglementare omite sa reglementeze sau sa clarifice multe dintre lacunele si, respectiv, dilemele actuale din insolventa. Evident, enumerarea de mai jos nu le va putea epuiza:

– lipseste in continuare definitia insolventei instalate; in schimb, se mentine impartirea gresita in insolventa „prezumata ca fiind vadita” si insolventa iminenta, fara a se sti ce inseamna insolventa instalata, desi doar dupa momentul aparitiei/instalarii starii de insolventa se stabileste termenul de 30 de zile in care debitorul este obligat sa isi declarare starea de insolventa, respectiv, de 6 luni dupa expirarea primelor 30 de zile, dupa care debitorul este vinovat de bancruta simpla pentru nedeclararea in termen a starii de insolventa; tot dupa aceasta „aparitie” se stabileste si cine este responsabil de cauzarea insolventei, in caz de succesiune de consilii de administratie ale debitorului; se mentine, de asemenea, refe¬rirea gresita la insolventa ca stare a patrimoniului (raport dintre activ si pasiv, adica balance-sheet), cand, de fapt, este vorba de fluxul de lichiditati (cash flow); un profesionist poate fi in insolventa chiar daca starea patrimoniului sau este pozitiva (A ≥ P), intrucat nu isi poate face platile pentru datoriile scadente din lipsa de lichiditati, fiind posibila si varianta inversa, adica, in prezenta unei stari negative a patrimoniului (A ≤ P), daca dispune de lichiditati sau de credit (facilitati de creditare, credit furnizor, credit comercial), profesionistul nu este in insolventa;

– nu se impune judecatorului sa stabileasca data instalarii starii de insolventa, desi perioada suspecta se calculeaza dupa aceasta data;

– nu se stabileste obligatia judecatorului-sindic de a stabili daca un faliment este sau nu scuzabil, fapt in functie de care sa se stie daca se opereaza descarcarea de datorii consecutiva falimentului sau nu.

_____________________________________________________________________________________________

1.Gh. Piperea, Legea concordatului, Ed. Wolters Kluwer, Bucuresti, 2010

 

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close