CJUE: Rambursarea taxei auto conform O.U.G. nr. 9/2013 contravine dreptului UE

feature photo

Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit pe 15 octombrie 2014, prin hotararea in cauza Nicula, ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii precum cel instituit prin O.U.G. nr. 9/2013.

Hotararea a fost pronuntata in cadrul unui litigiu intre domnul Nicula, pe de o parte, si Administratia Finantelor Publice a Municipiului Sibiu si Administratia Fondului pentru Mediu, pe de alta parte, cu privire la refuzul acestora din urma de a admite cererea acestuia de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule (denumita in continuare „taxa pe poluare”), perceputa cu incalcarea dreptului Uniunii.

Litigiul principal si intrebarea preliminara

In cursul anului 2009, domnul Nicula, resortisant roman cu resedinta in Romania, a achizitionat un autovehicul de ocazie care a fost inmatriculat pentru prima data in Germania. Pentru inmatricularea acestui autovehicul in Romania, domnul Nicula a platit, in temeiul articolului 4 din O.U.G. nr. 50/2008, suma de 5 153 RON cu titlu de taxa pe poluare.

Prin sentinta din 3 mai 2012, Tribunalul Sibiu a admis actiunea introdusa in fata sa de domnul Nicula impotriva Administratiei Fondului pentru Mediu, beneficiara taxei pe poluare, si a dispus rambursarea de catre aceasta administratie a taxei respective, pentru motivul ca ea a fost instituita cu incalcarea art. 110 TFUE, astfel cum a fost interpretat de Curte in Hotararea Tatu (C-402/09, EU:C:2011:219). Instanta a respins insa actiunea fata de Administratia Finantelor Publice a Municipiului Sibiu, colectoarea taxei.

In urma recursului formulat impotriva acestei sentinte in fata Curtii de Apel Alba Iulia, aceasta a casat, la 25 ianuarie 2013, aceasta sentinta si a trimis cauza spre rejudecare primei instante, indicand, in vederea noii proceduri de judecata, ca, in litigiile de acest tip, calitate procesuala pasiva in cadrul actiunii in restituirea taxei percepute cu incalcarea dreptului Uniunii nu are numai beneficiarul taxei, ci si colectorul acesteia.

O.U.G. nr. 9/2013 a intrat in vigoare la 15 martie 2013, respectiv dupa reinscrierea cauzei pe rolul Tribunalului Sibiu. Acesta din urma arata ca, in temeiul actului normativ mentionat, taxa pe poluare deja achitata poate fi restituita exclusiv in cazul in care cuantumul ei este mai mare decat cel al timbrului de mediu, restituirea fiind prevazuta limitativ si fiind redusa doar la aceasta eventuala diferenta.

In situatia concreta a domnului Nicula, cuantumul timbrului de mediu pentru autovehiculul in cauza, rezultat din aplicarea O.U.G. nr. 9/2013, este de 8 126,44 RON, in timp ce taxa pe poluare achitata anterior era de 5 153 RON. Potrivit Tribunalului Sibiu, reclamantul din litigiul principal este in eroare cand sustine ca contravaloarea timbrului de mediu pentru autovehiculul sau ar fi de doar 3 779,74 RON, intrucat, conform articolului 12 alineatul (1) a doua teza din aceeasi ordonanta de urgenta, calculul diferentei de restituit se face pe baza formulei de calcul din aceasta ordonanta, in care se utilizeaza elementele avute in vedere la momentul inmatricularii autovehiculului in Romania, iar nu pe baza elementelor actuale.

Astfel, potrivit instantei mentionate, in temeiul O.U.G. nr. 9/2013, domnul Nicula nu este indreptatit sa recupereze taxa pe poluare si dobanzile aferente, suma corelativa fiindu-i retinuta de autoritatile fiscale si de mediu cu titlu de timbru de mediu, avand in vedere valoarea acestuia, care este mai mare decat cea a taxei pe poluare achitate la inmatricularea autovehiculului sau.

In aceste imprejurari, Tribunalul Sibiu a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarea intrebare preliminara: „Dispozitiile art. [6 TUE], ale art. 17, 20 si 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 110 TFUE, principiul securitatii juridice si principiul non reformatio in peius, ambele statuate [de] dreptul [Uniunii] si jurisprudenta Curtii [Hotararea Belbouab, 10/78, EU:C:1978:181, si Hotararea Belgocodex, C-381/97, EU:C:1998:589], pot fi interpretate ca opunandu-se unei reglementari precum [O.U.G. nr. 9/2013?]”

Cu privire la intrebarea preliminara

 Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminara

Guvernul roman apreciaza ca prezenta cerere de decizie preliminara nu este admisibila. In acest sens, guvernul roman sustine, in primul rand, ca dispozitia din dreptul national vizata de instanta de trimitere, si anume art. 12 din O.U.G. nr. 9/2013, reglementeaza o procedura administrativa si extrajudiciara de restituire a taxelor, astfel incat aceasta reglementare nu impune limite de interpretare instantelor sesizate cu cereri de restituire a unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii precum cea in discutie in litigiul principal. Prin urmare, instanta de trimitere a considerat in mod eronat ca dispozitia mentionata o impiedica sa dispuna restituirea intregii sume platite de domnul Nicula cu titlu de taxa pe poluare.

In al doilea rand, guvernul roman arata ca, in orice caz, O.U.G. nr. 9/2013 nu poate fi aplicabila litigiului principal, intrucat aceasta nu era in vigoare la data la care domnul Nicula a platit taxa pe poluare.

Din aceste motive, guvernul roman considera ca raspunsul la intrebarea adresata de instanta de trimitere nu este util pentru solutionarea litigiului principal si ca, in consecinta, cererea de decizie preliminara trebuie respinsa ca inadmisibila.

In aceasta privinta, trebuie amintit ca, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, in cadrul procedurii instituite la art. 267 TFUE, numai instanta nationala, care este sesizata cu solutionarea litigiului si care trebuie sa isi asume raspunderea pentru hotararea judecatoreasca ce urmeaza a fi pronuntata, are competenta sa aprecieze, luand in considerare particularitatile cauzei, atat necesitatea unei hotarari preliminare pentru a fi in masura sa pronunte propria hotarare, cat si pertinenta intrebarilor pe care le adreseaza Curtii. In consecinta, in cazul in care intrebarile adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, in principiu, obligata sa se pronunte (a se vedea in aceasta privinta Hotararea Gouvernement de la Communaute francaise si Gouvernement wallon, C-212/06, EU:C:2008:178, pct. 28, Hotararea Zurita Garcia si Choque Cabrera, C-261/08 si C-348/08, EU:C:2009:648, pct. 34, precum si Hotararea Filipiak, C-314/08, EU:C:2009:719, pct. 40).

Cu toate acestea, Curtea a hotarat de asemenea ca, in circumstante exceptionale, este indreptatita sa analizeze conditiile in care este sesizata de instanta nationala in scopul de a-si verifica propria competenta (a se vedea in acest sens Hotararea Filipiak, pct. 41 si jurisprudenta citata).

Trebuie aratat in aceasta privinta ca Curtea poate refuza sa se pronunte asupra unei intrebari preliminare adresate de o instanta nationala numai atunci cand este evident ca interpretarea dreptului Uniunii solicitata nu are nicio legatura cu realitatea sau cu obiectul actiunii principale, atunci cand problema este de natura ipotetica sau atunci cand Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a raspunde in mod util la intrebarile care i-au fost adresate (Hotararea Zurita Garcia si Choque Cabrera, pct. 35).

In speta, Curtea, in temeiul art. 101 alin. (1) din Regulamentul de procedura, a solicitat instantei de trimitere sa indice daca, tinand seama de natura procedurii pendinte in fata sa, articolul 12 din O.U.G. nr. 9/2013 se aplica litigiului principal. Prin raspunsul sau, depus la grefa Curtii la 13 martie 2014, instanta mentionata a confirmat ca acest articol constituie norma de drept material aplicabila litigiului principal in cadrul reexaminarii cauzei cu care este sesizata in urma trimiterii acesteia spre rejudecare. Potrivit instantei mentionate, norma enuntata la art. 12 alin. (1) este lipsita de echivoc si limiteaza restituirea taxelor achitate inainte de instituirea timbrului de mediu la singura ipoteza in care acestea au un cuantum mai mare decat cuantumul acestui timbru, astfel cum este instituit prin O.U.G. nr. 9/2013.

In aceste imprejurari, trebuie constatat ca raspunsul Curtii la interpretarea solicitata de instanta de trimitere ii este util acesteia din urma pentru a se pronunta asupra compatibilitatii reglementarii nationale in discutie in litigiul principal cu dreptul Uniunii, astfel incat argumentatia guvernului roman referitoare la pretinsa inadmisibilitate a cererii de decizie preliminara trebuie inlaturata, si ca, prin urmare, este necesar sa se raspunda la aceasta.

Cu privire la fond

Prin intermediul intrebarii formulate, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii precum cel in discutie in litigiul principal.

Dintr-o jurisprudenta constanta a Curtii reiese ca dreptul de a obtine rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu incalcarea normelor dreptului Uniunii reprezinta consecinta si completarea drepturilor conferite justitiabililor de dispozitiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe, dupa cum au fost acestea interpretate de Curte. Statele membre sunt, asadar, obligate, in principiu, sa ramburseze impozitele percepute cu incalcarea dreptului Uniunii (Hotararea Littlewoods Retail si altii, C-591/10, EU:C:2012:478, pct. 24, precum si Hotararea Irimie, C-565/11, EU:C:2013:250, pct. 20).

Pe de alta parte, Curtea a statuat deja ca, atunci cand un stat membru a incasat taxe cu incalcarea normelor dreptului Uniunii, justitiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fara temei, ci si a sumelor platite acestui stat sau retinute de acesta in legatura directa cu taxa respectiva (a se vedea in acest sens Hotararea Littlewoods Retail si altii, pct. 25, precum si Hotararea Irimie, pct. 21).

Principiul obligarii statelor membre sa restituie cu dobanda taxele percepute cu incalcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urma drept (Hotararea Littlewoods Retail si altii, pct. 26, precum si Hotararea Irimie, pct. 22).

In speta, este necesar sa se arate, cu titlu introductiv, ca nu reiese cu claritate din decizia de trimitere care este versiunea OUG in temeiul careia a fost impusa domnului Nicula taxa pe poluare la data inmatricularii autovehiculului sau in Romania. Cu toate acestea, Curtea a statuat deja ca art. 110 TFUE se opune unei taxe precum taxa pe poluare instituita de O.U.G. nr. 50/2008 atat in versiunea originala, cat si in versiunile modificate ale acesteia (a se vedea in acest sens Hotararea Tatu, pct. 58 si 61, precum si Hotararea Nisipeanu, C-263/10, EU:C:2011:466, pct. 27 si 29).

Astfel, Curtea a constatat ca aplicarea dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2008, indiferent de versiunea acesteia, avea ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante erau supuse unei taxe care se putea apropia de 30% din valoarea lor de piata, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie, acestea din urma constituind astfel produse nationale similare in sensul art. 110 TFUE, nu erau in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. Curtea a concluzionat ca o astfel de masura descurajeaza punerea in circulatie a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara a-i descuraja insa pe cumparatori sa cumpere vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala (a se vedea in acest sens Hotararea Tatu, pct. 55, 58 si 61, precum si Hotararea Nisipeainu, pct. 26, 27 si 29).

Romania a adoptat, in urma Hotararilor Tatu si Nisipeanu, O.U.G. nr. 9/2013, care introduce un nou impozit pe autovehicule, si anume timbrul de mediu. Potrivit art. 4 din aceasta ordonanta, obligatia de a achita timbrul de mediu se naste fie cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania, fie cu ocazia reintroducerii in parcul auto national a unui autovehicul, fie cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat pentru care nu a fost achitata niciuna dintre taxele pentru autovehicule in vigoare anterior sau pentru care s-a dispus de catre o instanta restituirea acestor taxe sau inmatricularea fara plata lor.

Astfel cum reiese din decizia de trimitere si din raspunsul instantei de trimitere la cererea de lamuriri adresata de Curte, O.U.G. nr. 9/2013 instituie de asemenea, la articolul 12, un regim de rambursare a taxei platite in special in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 sau al versiunilor modificate ale acesteia, permitand justitiabililor sa obtina restituirea taxei platite anterior in masura in care cuantumul acestei taxe il depaseste pe cel al timbrului de mediu. Aceasta instanta considera ca nu dispune, in temeiul dispozitiei mentionate, de posibilitatea de a-i restitui domnului Nicula, pe de o parte, suma pe care acesta a trebuit sa o achite cu titlu de taxa pe poluare si, pe de alta parte, dobanzile aferente.

Prin urmare, trebuie analizat daca un astfel de sistem de rambursare prin compensatie permite justitiabililor exercitarea efectiva a dreptului la rambursarea taxei platite in mod nejustificat de care dispun in temeiul dreptului Uniunii.

In aceasta privinta, din cuprinsul art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2013 rezulta, potrivit interpretarii date acestuia de instanta de trimitere, ca, in ceea ce priveste vehiculele de ocazie importate dintr-un alt stat membru, taxa pe poluare perceputa cu incalcarea dreptului Uniunii nu este restituita contribuabilului decat in masura in care aceasta este mai mare decat cuantumul exigibil al timbrului de mediu, calculat pe baza elementelor luate in considerare la data inmatricularii autovehiculului importat in Romania.

Rezulta, astfel cum a aratat Comisia Europeana, ca un sistem de rambursare precum cel in discutie in litigiul principal are ca efect, in cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru, limitarea si chiar, precum in cauza principala, eliminarea totala a obligatiei de restituire a taxei pe poluare percepute cu incalcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natura sa mentina discriminarea constatata de Curte in Hotararile Tatu si Nisipeanu.

In plus, sistemul mentionat are ca efect exonerarea autoritatilor nationale de obligatia de a lua in considerare dobanzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsa intre perceperea nejustificata a taxei pe poluare si rambursarea acesteia si, prin urmare, nu indeplineste cerinta enuntata la punctul 29 din prezenta hotarare.

In aceste conditii, este necesar sa se constate ca un sistem de rambursare precum cel in discutie in litigiul principal nu permite exercitarea efectiva a dreptului la rambursarea unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii de care justitiabilii dispun in temeiul acestui drept.

Avand in vedere ceea ce preceda, este necesar sa se concluzioneze ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii precum cel in discutie in litigiul principal.

 Cu privire la limitarea efectelor in timp ale hotararii Curtii

In ipoteza in care Curtea ar hotari ca dreptul Uniunii se opune unei taxe precum timbrul de mediu instituit prin O.U.G. nr. 9/2013, guvernul roman a solicitat Curtii, in observatiile sale scrise, sa limiteze efectele in timp ale hotararii acesteia din urma.

In aceasta privinta, trebuie aratat ca, prin cererea de interpretare a dreptului Uniunii, instanta de trimitere nu solicita Curtii sa stabileasca daca acesta se opune unei taxe precum timbrul de mediu, ci doar daca acest drept se opune unui sistem precum cel instituit prin O.U.G. nr. 9/2013 si care prevede restituirea taxei percepute in nod nejustificat in temeiul O.U.G. nr. 50/2008.

In aceste conditii, este suficient sa se precizeze ca argumentele invocate de guvernul roman in favoarea unei limitari a efectelor in timp ale hotararii Curtii se refera la alte cazuri decat cel in discutie in litigiul principal si, prin urmare, nu este necesar ca aceasta sa se pronunte asupra cererii guvernului mentionat prin care se urmareste obtinerea limitarii efectelor in timp ale prezentei hotarari.

 Cu privire la cheltuielile de judecata

Intrucat, in privinta partilor din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Camera) declara:

Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii precum cel in discutie in litigiul principal.

— ♦ —

.

Autoarea isi propune sa analizeze critic si comparativ, astfel dupa cum precizeaza de la bun inceput, implicatiile si efectele pe care le au hotararile celor doua mari jurisdictii europene in dreptul intern, Curtea de la Strasbourg si Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Luxemburg, fiecare cu competente precis determinate ce isi pun pecetea asupra modului de interpretare si de aplicare a normelor juridice nationale in materia protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale, in special din punctul de vedere „al respectarii standardelor minime de garantare a principiului egalitatii si a dreptului la nediscriminare”.

.
.

 

.

carte recomandata

.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close