ICCJ a pronunțat o hotărâre prealabilă privind infracțiunea de contrabandă

vama_frontieraÎn şedinţa din 22 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a admis prin Decizia 11/2015 o cerere privind pronunțarea unei hotărâri prealabile legate de infracţiunea de contrabandă prevăzută de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Sesizarea a fost formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 612/1/2015, care solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept „dacă în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective”.

În urma deliberărilor, ICCJ a stabilit că în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzută de Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără a fi fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou vamal.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close