Cât de mare este schimbarea adusă de Legea antilegionară?

Prof. univ. dr. Gabriel Andreescu

Școala Națională de Științe Politice și Administrative

 

O căutare pe Google în luna septembrie 2015 cu termenul cheie „legea antilegionară” indica circa 140.000 de postări, iar pentru „Legea 217 din 2015”, peste 210.000. Sunt cifre mari, care sugerează cât s-a ridicat, „peste noapte”, interesul pentru actul normativ. Este interesant că adoptarea normei juridice pe care acum Legea nr. 217/2015 vine să o amendeze, O.U.G. nr. 31/2002, trecuse la momentul respectiv aproape neobservată. Discutăm aici dacă adăugirile și schimbările noii legi sunt atât de mari încât să explice diferența de atitudine a opiniei publice.

O lumină asupra chestiunii o aruncă expunerea de motive a celor trei parlamentari care au depus proiectul legislativ. Crin Antonescu, Andrei Gerea și George Scutaru. Ei explică necesitatea de a amenda norma juridică din 2002 prin dificultatea de a o aplica. În principal, închiderea a numeroase dosare, încă din faza de cercetare, s-a datorat unor interpretări care reclamă absența unei definiții a Holocaustului pe teritoriul României, diferențele dintre teritoriile actuale și cele din vremea războiului și neincluderea Mişcării legionare între formațiunile fasciste. Rămâne să urmărim cum răspunde Legea nr. 217/2015 acestor dificultăți de combatere a infracțiunilor care fuseseră definite prin Ordonanța din 2002.

Prima adăugire privește chiar titlul O.U.G. nr. 31/2002 care se referă la interzicerea organizaţiilor, simbolurilor și cultului personalitățior specifice prin includerea termenului „legionar”. Acesta a urmat apoi sistematic pe cel de „fascist” în textul legii și, deci, a obligat la schimbarea mai multor articole. Pentru mai multă precizie, la pct. 4 al legii se indică faptul că Mişcarea Legionară a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de „Legiunea Arhanghelului Mihail”, „Garda de Fier” şi „Partidul Totul pentru Ţară”.

Faptul că Mişcarea legionară a fost una dintre multiplele variante de formațiune fascistă constituie un adevăr banal al istoriei și politologiei. Ar fi nefiresc ca un magistrat să separe legionarismul de fascism. În același timp, introducerea termenului „legionar” în titlul și în cuprinsul Legii nr. 217/2015 oferă un instrument mai ferm în urmărirea oricăror organizații și mijloace de presă care își asumă o identitate legionară. Dacă adăugirea simplifică activitatea procurorului, în schimb, ea o va complica pe cea a judecătorului care are de stabilit echilibrul între obiectivul și prevederile legii și restricționarea unor libertăți fundamentale ale democrației, precum libertatea de exprimare și de asociere.

La pct. 3, formularea „infracţiuni contra păcii şi omenirii” este schimbată cu infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război”. Este o precizare a trei crime internaționale, în forma amendată nemaiapărând referirea la crima „contra păcii”. Scoaterea din text a acestei referințe nu este lipsită de relevanță. Unele din condamnările hotărâte de Tribunalele Poporului după Al Doilea Război Mondial au avut, printre motive, tratarea intrării trupelor române în Basarabia la 21-22 iunie 1940 (ocupată de URSS la sfârșitul lunii iunie 1940) drept crimă contra păcii. În plus, inițiatorii Legii nr. 217/2015 au simțit nevoia să precizeze ce se înțelege prin „genocid, contra umanităţii şi de crime de război”, prin trimitere la dreptul internațional și la statutele unor tribunale internaționale.

Pct. 4 aduce o precizare cu miză: definirea „holocaustului pe teritoriul României” ca persecuţie sistematică şi anihilare a evreilor şi a romilor, acțiuni care cad în responsabilitatea statului român în perioada 1940-1944. Acest sens poate ridica mai multe controverse. Una privește acoperirea prin cuvântul „holocaust” a genocidului contra romilor. Deși un număr substanțial de teoreticieni echivalează „Holocaustul” cu „Shoah”, genocidul căruia i-au căzut victimă evreii, există și autori care au extins noțiunea holocaustului la genocidul nazist împotriva altor grupări identitare. Însă și în varianta restrânsă, și în cea extinsă, termenul privește acțiunile de genocid, și nu persecuțiile.

De ce această forțare a sensului? Cel mai probabil, pentru a include și acțiunile pentru care este responsabil statul național-legionar, din perioada 14 septembrie 1940 – 14 februarie 1941. Doar că suprapunerea persecuțiilor cu genocidul este o eroare gravă, diluând natura a ceea ce a fost numit „crima crimelor”. Considerăm mai adecvat să identificăm ca început al Holocaustului românesc data pogromului de la Iaşi, 27 iunie 1941, ori data de 9 octombrie 1941, când au început deportările masive, desfășurate până în 1943. Nu insistăm asupra acestui aspect, dar ar fi de reținut că nuanțele pot avea consecințe substanțiale în aplicarea Legii nr. 217/2015 la procesele de negaționism.

Legea nr. 217/2015 reduce pedepsele O.U.G. nr. 31/2002 privitoare la promovarea simbolurilor fasciste etc. și la negaționism de la închisoare între 6 luni la 5 ani, la închisoare de la 3 luni la 3 ani. Cum se explică o astfel de schimbare într-o lege menită să întărească eficacitatea mijloacelor de combatere a manifestărilor fasciste? Putem doar să observăm că noile limite ale recluziunii sunt de raportat la Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului UE din 28 noiembrie 2008, de combatere penală a formelor grave de rasism, xenofobie și a negaționismului prin intermediul dreptului penal. Decizia-cadru stabilește limita de jos la 1 an și cea de sus, la 3 ani închisoare.

O noutate problematică este tratarea ca agravantă a săvârşirii faptelor incriminate „prin intermediul unui sistem informatic”. Limita superioară a pedepsei devine 5 ani închisoare. Motivația pare evidentă (amploarea utilizării Internetului pentru propaganda fascistă etc.), în același timp, măsura acționează în sens invers efortului de a apăra libertatea de exprimare în cyberspațiu.

Revenim la prima întrebare: s-ar putea oare susține că schimbările și completările aduse de Legea nr. 217/2015 sunt suficient de mari încât să explice polemicile generate de ea în ultimele luni? Spiritul legii este același cu al O.U.G. nr. 31/2002, pedepsele sunt chiar reduse. Însă referirea explicită la legionari și introducerea unei definiții pentru Holocaust ar putea să conteze decisiv în aplicarea instrumentului gândit să combată organizaţiile, simbolurile şi faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor crime internaționale. Anterior – observau cei trei inițiatori ai legii – dosarele generate în urma unor adrese și reclamaţii (precum cele de la Institutul Internațional pentru Studiul Holocaustului din România Elie Wiesel) erau închise încă din faza de cercetare. Astăzi, centrul bătăliei pare a se muta în fața instanțelor de judecată. Judecătorii nu se vor mai bloca în subterfugii (de genul: fascist este una, legionar ar fi alta), ci vor avea de evaluat prevederile legii în raport cu valorile și drepturile care fondează democrația modernă: libertatea de gândire și conștiință, libertatea de exprimare și libertatea la asociere. Ar fi greu să susținem că societatea, ca și corpul magistraților din România, au dezvoltat în cei 25 de ani o cultură a libertății.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close