Arhiva zilei de iunie 30th, 2017

post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 6/2017

Numărul 6 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: înființarea unui Parchet European, deciziile de impunere privind sume încasate necuvenit cu titlu de ajutor de şomaj, insolvență, obiectul recursului civil, dreptul la bună administrare, mandatele de supraveghere tehnică și infracțiunea de cesiune fictivă a unei societăți.

30 Iun 2017 | Continuarea articolului
post thumbnail

OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost aprobată

De la data intrării în vigoare a prezentei legi se majorează cu 30% cuantumul brut al salariilor de bază pentru personalul care nu a beneficiat de majorări salariale potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017.

30 Iun 2017 | Continuarea articolului
post thumbnail

CEDO a condamnat România pe tărâmul art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie în cauza Prăjină

La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Laurenţiu Prăjină a sesizat Curtea la 26 ianuarie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

30 Iun 2017 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close