Curierul Judiciar nr. 9/2017

feature photo

Pentru luna septembrie Revista Curierul Judiciar vă propune un număr special dedicat PLAGIATULUI.

Revista este realizată cu sprijinul și sub coordonarea lui Alin Speriusi-Vlad (Lector dr. la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara și Profesor invitat la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne – Institut de recherches juridiques de la Sorbonne – Département de recherche en droit de l’immatériel de la Sorbonne).

Editor coordonator Alin Speriusi-Vlad: „Când redacția revistei mi-a propus să coordonez editarea unui număr special al Curierului Judiciar dedicat plagiatului am fost puțin descumpănit. Pe de o parte eram onorat de încrederea care mi se acorda de, poate, cea mai prestigioasă publicație juridică din România, dar, totuși, reticent față de ce s-ar mai putea spune despre un subiect atât de discutat și disputat precum cel al plagiatului. Am realizat totuși că juriștii nu-și spuseseră opinia cu privire la acest fenomen, neanalizându-l în adevăratul sens al cuvântului”.

Premisa acestui număr special al Curierului Judiciar este că autorii de drept arată, în primul rând, care sunt consecințele juridice ale unui plagiat și care sunt aspectele procedurale ale unei acuzații de plagiat, cu o analiză critică a practicii judiciare din România și din alte țări. Definirea pe plan juridic a plagiatului nu poate fi făcută doar de către juriști, existând riscul ca aceștia să analizeze superficial domenii complexe de cercetare științifică, ceea ce relevă importanța deschiderii dreptului către acestea.

  • Răspunderea pentru plagiat este analizată pentru prima dată din perspectiva dreptului administrativ de către redutabilul administrativist și procedurist, avocat Mircea Ursuța, care scoate astfel în evidență că plagiatul are o reglementare de drept public, trebuind să fie analizat ca atare.
  • Răspunderea civilă pentru plagiat este decelată de către cunoscutul avocat Gabriel Turcu specializat în practica și litigiile de proprietate intelectuală.
  • Răspunderea penală este prezentată de respectatul teoretician și practician, avocat Lucian Poenaru, care aprofundează această chestiune încă din perioada studiilor doctorale.
  • Sonia Florea, o analistă minuțioasă a plagiatului, se apleacă asupra practicii judiciare scoțând în evidență ezitările inacceptabile ale Secției civile a Instanței Supreme, prin aplicarea simultană a legislației antiplagiat și a legislației privind drepturile de autor, față de claritatea practicii Secției de contencios administrativ care se ghidează după legislația de drept public anti-plagiat.
  • Expertul ORDA George Vasile deschide o discuție despre probațiunea aferentă procedurilor judiciare în care se invocă plagiatul.
  • Dorin Isoc și Vasile Docea, distinși membri ai comunității academice din România, interesați de problematica plagiatului, fac o incursiune în componenta nejuridică a acestuia, care ajută substanțial la interpretarea legislației din acest domeniu.
  • Experiența academică a distinsului profesor Vlad Constantinesco și expertiza acestuia în cercetarea acuzațiilor de plagiat împărtășite cunoscutei jurnaliste Emilia Șercan desăvârșește acest proiect.

Cu siguranță problematica plagiatului trebuie să conducă discuțiile și analizele juriștilor înspre stabilirea criteriilor de apartenență a unei opere la genul științific.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close