Receptarea directivelor europene în materia dreptului de autor: dificultăți și perspective

feature photo

Prof. univ. dr. Edmond Gabriel Olteanu
Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova

 

I. Cadrul general

O legislație cunoscută și acceptată de societate, bazată pe valorile proprii acesteia, ar trebui să fie un ideal pentru orice participant la procesul de legiferare. Acest lucru devine însă complicat atunci când reglementarea este parte a unui proces supra-statal, coordonat de instituții ce urmăresc armonizarea legislativă și satisfacerea intereselor tuturor actorilor implicați, titulari de drepturi și obligații.

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe a fost publicată în Monitorul Oficial din 26 martie 1996, intrând în vigoare pe fondul presiunii marilor titulari de drepturi din industriile software[1], muzicală și cinematografică, abrogând Decretul nr. 321 din 21 iunie 1956 (a treia lege a dreptului de autor în România[2]).

În timp, Legea nr. 8/1996 a suferit 14 modificări, inclusiv excepțiile de neconstituționalitate admise. Cele mai importante schimbări au survenit odată cu statutul României de membru asociat și ulterior membru al Uniunii Europene, fiind transpuse, între 2005 și 2015, 9 directive. În faza de preaderare au fost transpuse 6 directive, proprietatea intelectuală fiind o prioritate, așa cum rezultă și din preambulul O.U.G. nr. 190/2005[3].

În ansamblu, dacă privim la politica de armonizare legislativă a UE în materia dreptului de autor, din ultimii 15 ani, s-a remarcat utilizarea „metodei de reglementare a pașilor mărunți”[4], începând cu programele pentru calculator și terminând, în 2014, cu gestiune colectivă. Chiar și abordarea reglementării gestiunii colective la nivel de directivă a fost treptată, începând cu o Recomandare a Comisiei din 2005[5], trecând la faza de legiferare în 2012, când a fost publicat proiectul de Directivă privind gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizarea online pe piața internă și ajungând la publicare în 2014 și cu termen limită pentru transpunere 10 aprilie 2016.

Scopul declarat al propunerii inițiale[6] și al Directivei[7], menționată mai sus, este de a „asigura coordonarea normelor naționale referitoare la accesul privind activitatea de gestionare a drepturilor de autor și a drepturilor conexe de către organismele de gestiune colectivă, la modurile de guvernanță la cadrul de supraveghere al acestora” și de „a stabili cerințele aplicabile organismelor de gestiune colectivă, pentru a asigura standarde înalte de guvernanță, gestiune financiară, transparență și raportare”.

Directiva privind gestiunea colectivă a fost criticată în literatura franceză[8] chiar înainte de transpunere, fiind considerată o reglementare cu lux de detalii și cu o filosofie bazată pe suspiciune în privința societăților de gestiune colectivă. Într-adevăr, Directiva reglementează în detaliu statutul organismelor de gestiune colectivă și al entităților independente, venind ca o nouă limitare a principiului autonomiei de voință.

De curând a fost promulgată Legea nr. 74/2018[9], care urmărește transpunerea Directivei 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizarea online pe piața internă (pe care o vom menționa în cele ce urmează, pe scurt, Directiva).

II. Legea nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996

Proiectul de modificare și completare a Legii nr. 8/1996, înregistrat la Senat sub nr. 161/2017, a primit avizul Consiliului Legislativ la 25 mai 2017, fiind formulate propuneri și observații atât pe fond, cât și pe formă. Transpunând Directiva, Legea vine și modifică mai multe texte ale Legii nr. 8/1996, cu precădere din Titlul III „Gestiunea și apărarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe”.

Astfel, la art. 123, se introduc alineate noi (4-8) în care sunt prevăzute drepturile autorului sau titularului de drepturi, membru al unui organism de gestiune colectivă, drepturi ce trebuie incluse obligatoriu în statut. În felul acesta, avem o altă reglementare care limitează libertatea de asociere și principiul autonomiei de voință, stabilind ce trebuie să conțină actul fondator al asocierii.

Este reglementat un nou tip de „actor” în zona gestiunii, entitatea de gestiune independentă, ca persoană juridică cu scop lucrativ, ce are ca obiect de activitate gestionarea drepturilor de autor sau drepturilor conexe. Așa cum reglementează și Directiva, aceasta e o persoană juridică în care autorii sau titularii de drepturi nu pot deține părți sociale și nici exercita managementul acesteia. Ea poate reprezenta autorul sau titularul de drepturi în relația cu organismele de gestiune colectivă și să colecteze sumele datorate de utilizatori și să le plătească celor pe care îi reprezintă.

Modificări substanțiale sunt și în privința organismelor de gestiune colectivă, fiind reglementate printre altele: reprezentarea titularilor de drepturi și membrii și structura organismelor de gestiune colectivă, statutul de membru al organismelor de gestiune colectivă, drepturile titularilor de drepturi care nu sunt membri ai organismului de gestiune colectivă, adunarea generală a membrilor organismului de gestiune colectivă, obligațiile persoanelor care administrează activitatea unui organism de gestiune colectivă și reguli în materia transparenței.

Referitor la titularii de drepturi care nu sunt membri ai unui organism de gestiune colectivă, noutatea o reprezintă modificarea art. 1291 din Legea nr. 8/1996, stabilindu-se că termenul de prescripție de 3 ani pentru revendicarea sumelor cuvenite titularilor ne-membri curge de la data notificării scrise și electronice (inclusiv pe pagina web) transmisă de organism acestora din urmă. Mai mult, pentru identificarea și localizarea autorilor sau titularilor ne-membri, organismele au obligația să verifice toate „evidențele la care au acces”. E o prevedere împovărătoare pentru organismele de gestiune colectivă, dar justificată pentru autorii și titularii de drepturi care nu doresc asocierea într-un astfel de organism.

Noutatea absolută o reprezintă reglementarea, într-o secțiune nouă, a „acordării de licențe multiteritoriale pentru drepturile online asupra operelor muzicale de către organismele de gestiune colectivă”, introducându-se art. 1361-1367. Fără a intra în detalii, acest tip de autorizare vizează acordarea dreptului de a reproduce și dreptul de comunicare publică, inclusiv punerea la dispoziție pe internet, autorizare care acoperă teritoriul mai multor state membre UE.

Deși obiectul declarat al proiectului de lege era transpunerea Directivei, există și anumite prevederi, care exced acesteia. O astfel de prevedere o reprezintă desființarea arbitrajului instituționalizat, în cadrul O.R.D.A., prin abrogarea art. 1384 și modificarea art. 1312 alin. (2) ale Legii nr. 8/1996, care reglementau modul de constituire a corpului de arbitri O.R.D.A. și declanșarea arbitrajului. Directiva prevede în preambul că Statele Membre ar trebui să prevadă o procedură rapidă, independentă și imparțială de soluționare alternativă a litigiilor și în art. 34 reglementează „Proceduri alternative de soluționare a litigiilor”. În același timp însă, cu privire la o astfel de soluționare alternativă, Directiva lasă la aprecierea Statelor Membre, menționând, la punctul 49 din preambul, că este „oportun să se prevadă” o procedură alternativă, cum ar fi medierea și arbitrajul. Și legiuitorul român a ales medierea, nefuncțională la acest moment în România, dar menționată, ca prim pas, în caz de eșec al negocierilor pentru metodologii, în forma nouă a art. 1312 din Legea nr. 8/1996. Credem că alegerea arbitrajului, ca mijloc de soluționare alternativă a disputelor, ar fi fost mai utilă (având în vedere practica existentă), chiar și eliminând caracterul obligatoriu al arbitrajului realizat de corpul de arbitrii O.R.D.A.

Sunt modificate și alte texte ale Legii nr. 8/1996, care vizează sancționarea contravențională și penală (art. 1392, art. 1394), unele abrogate [art. 140 alin. (1) lit. g) și art. 1394 alin. (2)]. În acest din urmă caz, abrogarea e justificată, deoarece făcea trimitere la un text deja abrogat, art. 145 din Legea nr. 8/1996.

În zona procedurală, modificarea art. 1395 din Legea nr. 8/1996 va oferi competența de a constata și aplica sancțiuni contravenționale unor persoane împuternicite de directorul general al O.R.D.A.

III. Reexaminarea

În ianuarie 2018 Președintele României a formulat cerere de reexaminare întemeiată, pe scurt, pe următoarele argumente:

– definirea entității independente de gestiune;

– noua formă a art. 1311 din Legea nr. 8/1996 care face referire la practica europeană doar privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă și nu și la situația în care nu erau venituri [forma actuală a textului la lit. g), abrogată];

– abrogarea art. 140 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 doar de Camera Deputaților (cameră decizională), nefiind aplicat efectiv principiul bicameralismului;

– aspecte procedurale cu privire la continuarea aplicării metodologiilor doar 90 de zile de la publicarea noii legi.

Prima critică ne prilejuiește o constatare gravă pentru modul în care se realizează traducerile oficiale în limba română pentru baza de date EUR-Lex. Analizând definiția invocată în cererea de reexaminare, constatăm că e identică cu cea din art. 3 lit. b) a Directivei, așa cum e prezentă pe pagina EUR-Lex, varianta în limba română: „entitate de gestiune independentă înseamnă orice organism care este autorizat prin lege sau prin cesiune, (…) și care:

(i) nu este deținut sau controlat, direct sau indirect, total sau parțial, de titularii de drepturi; și

(ii) nu are scop lucrativ”[10].

Mai grav este că și în cazul organismului de gestiune colectivă este aceeași traducere: „organism de gestiune colectivă” înseamnă orice organism care este autorizat prin lege sau prin atribuire, (…) și care îndeplinește unul dintre criteriile următoare sau pe ambele:

(i) este deținut sau controlat de membrii săi;

(ii) nu are scop lucrativ”[11].

Credem că o astfel de variantă s-a avut în vedere la redactarea criticii, în condițiile în care, în varianta engleză, în cazul entității independente condiția finală este: „(i) organised on a for-profit basis”, iar în cazul organismul de gestiune colectivă „(ii) it is organised on a not-for-profit basis”. Modul în care este transpusă directiva în acest caz e conform cu varianta oficială a Directivei.

Chiar dacă definiția organismului de gestiune pare diferită lingvistic, sensul este același și e chiar identic cu cel oferit în L 321-1 de Codul de proprietate intelectuală francez[12], care a transpus deja Directiva.

Într-adevăr, cu privire la a doua critică [forma nouă a art. 1311 lit. g)], este posibil ca în aplicare să apară probleme. Principiul plății și colectării în funcție de utilizare este unul just, iar articolul modificat venea să lămurească situația utilizării unui repertoriu fără a obține venituri.

Problema abrogării art. 140 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, doar de Camera Deputaților (cameră decizională), fără aplicarea efectivă a principiul bicameralismului, a fost rezolvată prin adoptarea acestei forme și de Senat.

Proiectul de lege a fost trimis la Camera deputaților, în forma în care fusese trimis la promulgare, fiind respins și un amendament al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități, cu argumentul că nu făcea obiectul cererii de reexaminare.

Iată că, deși România se află în procedură de infringement[13], alături de Bulgaria, Luxemburg și Spania, transpunerea Directivei s-a dovedit dificilă, sau spre finalul listei de „priorități”, dacă avem în vedere că proiectul de lege a fost înregistrat la Senat în 9 iunie 2017, la peste un an de la termenul limită de implementare.

IV. Perspective

Conform politicii „pașilor mărunți”, se află în fază avansată de dezbatere o propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul de autor pe piața unică digitală[14]. Obiectivele acesteia sunt, printre altele, de a asigura: a) exceptări de la regula autorizării prealabile pentru utilizatorii de opere în cercetarea științifică, educație și patrimoniu cultural; b) un mecanism juridic pentru contractele de licență având ca obiect opere care se află în afara circuitului comercial; c) condițiile ca furnizorii de servicii ale societății informaționale care stochează cantități mari de opere și alte obiecte protejate încărcate de utilizatorii lor să ia măsuri corespunzătoare și proporționale pentru a preveni punerea ilegală la dispoziție a operelor.

În ciuda acestei ultra-reglementări în materie, provocată în principal de evoluția tehnologiei în comunicații, legislația nu va putea ține pasul cu aceasta, procedurile legislative fiind întotdeauna mai „complicate”. Și dacă tehnologia e mai rapidă decât dreptul, acesta va rezolva litigiile apelând la principii, la ceea ce e cunoscut sau statuat din trecut[15].

______________________________________________________

[1] BSA – The Software Alliance  (http://www.bsa.org/) a fost cel mai important susținător extern al unei noi reglementări. Mai mult, absența unei protecții ridicate a dreptului de autor era invocată și în discuțiile privind acordarea „clauzei națiunii celei mai favorizate” de către S.U.A.

[2] V. Roș, Dreptul proprietății intelectuale, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 112.

[3] „Având în vedere faptul că protecţia drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă un domeniu asupra căruia Comisia Europeană a atras atenţia în mod deosebit atât în scrisoarea de avertizare, cât şi în Raportul de monitorizare a României în vederea aderării la Uniunea Europeană, publicat la 25 octombrie 2005, fiind unul dintre domeniile de maximă preocupare (serious concern) identificate de Comisia Europeană în baza Raportului de monitorizare şi cu privire la care trebuie obţinute rezultate cu maximă celeritate”.

[4] V. Roș, op. cit., p. 147.

[5] (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX%3A32005H0737)

[6] „This proposal therefore aims to: (a) improve the standards of governance and transparency of collecting societies so that rightholders can exercise more effective control over them and help improve their management efficiency, and (b) facilitate the multi-territorial licensing by collecting societies of authors’ rights in musical works for the provision of online services” (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=COM:2012:0372:FIN).

[7] (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32014L0026)

[8] P.-Y. Gautier, Propriété littéraire et artistique, 10e édition à jour, Presses Universitaire de France, Paris, 2017, p. 766.

[10] (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32014L0026) accesat la 2 martie 2018.

[11] Ibidem.

[12] (https://www.legifrance.gouv.fr/telecharger_pdf.do?cidTexte=LEGITEXT000006069414)

[13] (http://europa.eu/rapid/press-release_IP-17-4768_EN.htm)

[14] (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A52016PC0593)

[15] S.X. Shi, Time shifting in a Networked Digital World: Otpus TV Now and Copyrught in the Cloud, în „Copyright Perspectives”, Springer International Publishing, Switzeland, 2015, Editori B. Fitzgerald, J. Gilchrist, p. 261.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close