Promovează-te în Agenda Juristului 2019

O sursă pentru repere şi bune decizii

AGENDA JURISTULUI 2019

constituie un real partener pentru cel care o utilizează

Editura C.H. Beck pune la dispoziție încă din 2002

 

AGENDA JURISTULUI

Agenda se adresează persoanelor din mediul juridic și de business și este menită să fie un ghid indispensabil
în activitățile de birou, în cadrul conferințelor, întâlnirilor sau cursurilor.

AGENDA JURISTULUI conține:

date de contact (adresă, numere de telefon, fax, e-mail și website), ordonate alfabetic, pentru: instituții publice, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curți de Apel, Tribunale, Judecătorii, Ministerul Public, Uniunea Națională a Barourilor din România, Uniunea Națională a Notarilor Publici, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, alte instituții și organizații ale juriștilor, Ministerul Justiției, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, Camera Auditorilor Financiari, Curtea de Conturi și Camerele județene de Conturi, Unități de Poliție, Reviste și publicații juridice periodice, Facultăți de Drept, librării în care găsiți produsele Editurii C.H. Beck, Instituțiile Uniunii Europene;

calendar (sărbători legale, zile naționale și internaționale relevante)

calculatorul taxelor de timbru

pagini cu spațiu dedicat fiecărei săptămâni

spațiu dedicat contactelor în ordine alfabetică

spațiu dedicat notelor personale

AGENDA JURISTULUI conține spații de publicitate puse la dispoziție celor care doresc să comunice destinatarilor acestui produs oferta pentru serviciile pe care le pun la dispoziție și care astfel capătă un canal de comunicare direct.

În acest sens, venim în sprijinul dvs. oferindu-vă spaţiu de publicitate de 1/1 pagină
alb-negru sau color, la un preţ special, în paginile Agendei Juristului 2019.

Tariful pentru publicarea machetei companiei dvs. (prezentare/reclamă sub forma unui fișier tip pdf – text şi imagini) în Agenda Juristului 2019 este de doar 300 lei fără TVA (pagină alb-negru) și 500 lei fără TVA (pagină color).

Ce beneficii ai dacă alegi promovare în AGENDA JURISTULUI 2019

  • 5 anunţuri publicate gratuit pe site-ul www.beckshop.ro, în decursul anului 2019, la achiziţia unei pagini alb-negru;
  • 15 anunţuri publicate gratuit pe site-ul www.beckshop.ro, în decursul anului 2019, exclusiv la achiziţia unei pagini color;
  • 2 exemplare gratuite Agenda Juristului 2019;
  • simultan, mesajul publicitar va fi comunicat şi prin celelalte medii online ale editurii: revistele Curierul Fiscal (www.curierulfiscal.ro) şi Curierul Judiciar (www.curieruljudiciar.ro).

Cui se adresează în AGENDA JURISTULUI 2019?

  • comunităţii oamenilor de afaceri, interesaţi de mediul juridic, de business, intern şi internaţional;
  • persoanelor care au putere de achiziţie în materie de bunuri şi servicii premium;
  • segmentelor de comunicare dintre domeniile privat şi public, Agenda Juristului fiind achiziţionată cu precădere în mediul juridic, instituţii publice, ambasade, organizaţii europene şi mondiale, în companii bancare, auto, de asigurări, de investiţii imobiliare şi financiare;
  • persoanelor cu o puternică orientare spre domeniul economic, aparținând de regulă top şi middle management, posesori de business-uri mari şi medii.

Distribuţie

  • Librăria specializată de carte juridică www.beckshop.ro, către persoane fizice și firme din vaste domenii precum: juridic, economic, financiar, bancar;
  • În cadrul târgurilor, conferinţelor şi evenimentelor;
  • În librăriile Editurii C.H. Beck şi ale partenerilor din ţară.

Detalii comenzi

Pentru a rezerva spațiu publicitar în Agenda Juristului 2019 vă invităm să trimiteți un email la adresa marketing@beck.ro

Detalii tehnice ofertă

  • Perioada de înscriere: 8 – 20 octombrie 2018
  • Format: X4 (dimensiune 17×25 cm, bleed 5 mm)
  • Textul pe machetă (160×230 mm)
  • Extensia machetei poate fi jpg. sau pdf
  • Tiraj: 2.500 exemplare
  • Apariţie: anuală

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close