2 RIL-uri promovate în materie penală în luna octombrie

În luna octombrie 2018 Procurorul General al României a promovat două recursuri în interesul legii:

15.10.2018       Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor vizând încadrarea juridică a faptei unei persoane audiată ca martor, de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată în dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal (mărturie mincinoasă) sau în dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal în concurs formal cu art. 269 alin. (1) din Codul penal (favorizarea făptuitorului), cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal.

Examenul jurisprudenței naționale evidențiază două orientări, ceea ce relevă caracterul neunitar al acesteia:

I. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că fapta martorului care face declarații mincinoase sau nu spune tot ce știe, sub prestare de jurământ, întrunește doar elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 a alin. (1) din Codul penal.

Instanțele au considerat că infracțiunea de favorizarea făptuitorului are caracter de incriminare generală, dar subsidiară, ajutorul dat unui făptuitor primind această calificare numai atunci când alte dispoziții nu incriminează ipoteze speciale de favorizare.

Prin urmare, s-a apreciat că atunci când este săvârșită prin efectuarea de afirmații mincinoase sau omisiunea de a expune cele știute privind fapte sau împrejurări esențiale ale cauzei de către o persoană audiată în calitate de martor, dacă scopul este același, constând în ajutor dat făptuitorului pentru împiedicarea sau îngreunarea tragerii la răspundere penală, norma prioritară este cea prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

Totodată, s-a reținut că depozițiile date de martor cu nesocotirea obligației de a declara adevărul în legătură cu obiectul audierii, în lipsa altor acte concrete de favorizare, constituie doar infracțiunea de mărturie mincinoasă, coexistența celor două infracțiuni fiind posibilă doar în situația în care latura obiectivă este realizată prin acte materiale diferite.

Acest punct de vedere este împărtășit și de instanța supremă.

În acest sens s-a arătat că infracțiunea de mărturie mincinoasă constituie o variantă specială a favorizării unui făptuitor întrucât, prin mărturie mincinoasă, în cauzele penale, se poate realiza implicit și o favorizare a făptuitorului.

Astfel, indiferent de faptul că, prin mărturia mincinoasă depusă, inculpatul acționează cu intenție directă, urmărind favorizarea unui făptuitor, sau cu intenție indirectă, adică neurmărind în mod expres favorizarea făptuitorului, dar acceptând posibilitatea producerii și a acestui rezultat, aceeași faptă nu poate întruni elementele materiale a două infracțiuni distincte, urmând a se reține numai ”infracțiunea specială”, respectiv infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

II. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că ajutorul care constituie obiectul material al infracțiunii de favorizarea făptuitorului, atunci când reprezintă o acțiune care realizează conținutul unei alte infracțiuni se poate reține concursul formal, în condițiile art. 38 alin. (2) din Codul penal.

Instanțele au arătat că afirmațiile mincinoase generează atât urmarea alterării aflării adevărului, cât și urmarea favorizării inculpatului în cadrul procesului penal în care este judecat, deoarece, deși obiectul juridic generic este identic, obiectul juridic special este ”asemănător, dar nu identic”, iar pedeapsa infracțiunii de favorizarea făptuitorului este mai mare decât cea pentru mărturie mincinoasă, astfel încât nu se poate accepta că infracțiunea de favorizarea făptuitorului are caracter subsidiar față de cea de mărturie mincinoasă.

Această orientare este ilustrată și de jurisprudența instanței supreme.

Urmarea verificării jurisprudenței naționale au mai fost identificate 150 de hotărâri, în care instanțele au considerat că, în situația de fapt premisă, încadrarea juridică este cea în infracțiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 alin. (1)), dar au fost apreciate ce nerelevante, întrucât dispoziția de trimitere în judecată a vizat exclusiv această infracțiune, iar în raport de limitele învestirii nu s-ar fi putut pune în discuție problema concursului de infracțiuni.

Procurorul general apreciază că soluția legală în această materie este ilustrată de prima orientare jurisprudențială.

Mai multe informații:::::>>>>> AICI

17.10.2018          Care este data săvârșirii infracțiunii, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube / realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp (spre exemplu: abuz în serviciu, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane):
– data actului de executare sau
– data finalizării producerii pagubei / realizării folosului, ulterioară actului de executare

Examenul jurisprudenţei actuale în materie evidenţiază mai multe orientări cu privire la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor intenţionate la care elementul material al laturii obiective constă într-o singură acţiune, dar în cazul cărora urmarea imediată (paguba, folosul necuvenit care constituie rezultatul prevăzut de norma de incriminare) se realizează într-un anumit interval de timp, uneori îndelungat.

Spre exemplu, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, contractul nelegal încheiat prevede achitarea unor preţuri lunare supraevalute pentru servicii de mentenanţă timp de 10 ani – ceea ce presupune că urmarea infracţiunii se realizează într-un interval de 10 ani. În cazul infracţiunii de înşelăciune, prin depunerea unor înscrisuri false la Casa de pensii se obţine un cuantum lunar al pensiei superior celui cuvenit. Şi în această situaţie urmarea imediată a infracţiunii se realizează într-un interval de timp finalizat cu plata ultimei sume necuvenite.

În cazul acestor infracţiuni există un moment al consumării dat de producerea primei urmări (în cazul exemplelor anterioare: plata primului preţ supraevaluat în cazul contractului de mentenanţă, plata primei pensii necuvenite) şi un moment în care s-a produs ultima urmare a infracţiunii (în aceleaşi exemple: plata ultimelor servicii de mentenanţă, plata ultimei pensii).

Există opinia că termenul de prescripţie începe să curgă de la data actului material săvârşit de autorul infracţiunii (A), opinia că termenul începe să curgă de la data la care s-a produs prima urmare (pagubă, folos necuvenit) a infracţiunii (B), opinia că termenul începe să curgă de la data la care s-a epuizat urmarea imediată a infracţiunii (C).

Mai multe informații:::::>>>>> AICI

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close