Opinii juridice

post thumbnail

Zoom IN: Integritatea în exercitarea funcțiilor publice

În România conceptul juridic de integritate a demnităților și funcțiilor publice a apărut în timpul negocierilor de aderare la UE. Finalitatea normelor juridice care constituie cadrul de integritate nu este agentul public onest, ci asigurarea corectitudinii la nivel de exercitare a atribuțiilor instituționale ale tuturor autorităților publice, ca o condiție necesară pentru eliminarea fenomenului corupției instituționalizate în vederea realizării depline a statului de drept si a asigurării protecției drepturilor fundamentale.

10 oct. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Deschiderea procedurii insolvenței. Condiții. Existența unei recunoașteri parțiale de datorie. Consecințe

Decizia Curții de Apel Timișoara readuce în discuție o situație juridică destul de des întâlnită în practică, mai ales în ultimii ani, în care, ca urmare a intrării unor profesioniști în incapacitate de plată, creditorii acestora încearcă prin toate mijloacele care le sunt puse la dispoziție de lege să-și recupereze creanțele pe care le au, una dintre aceste căi fiind procedura insolvenței.

4 oct. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Împrejurare care pune capăt procesului civil. Intrarea în faliment a societății din care se solicită excluderea asociatului

Deși art. 243 C.proc.civ. identifică printre împrejurările care au un asemenea efect instituții reglementate și prin vechiul Cod de procedură civilă, textul analizat conține și un element de noutate. Acesta din urmă se concretizează în punerea la dispoziția părților și a instanțelor de judecată a unui cadru legal general prin intermediul căruia și alte „împrejurări” decât cele expres indicate în art. 243 să poată fi calificate ca fiind dintre cele ce pot pune capăt litigiului.

1 oct. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Profesia de avocat în anul Centenarului Marii Uniri

În cei o sută de ani care au trecut de la Marea Unire, profesia de avocat a dat dovadă de o rezistență uimitoare, adaptându-se continuu tuturor schimbărilor care au avut loc în succesiunea vremurilor sub care profesia a răzbit! Au fost războaie, au fost dictaturi, a fost comunism, au fost epurări „înainte” și „după”, a fost momentul ’89.

26 sept. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Locul procurorului în sala de judecată din perspectiva jurisprudenţei CEDO

Din jurisprudența CEDO reiese că poziția procurorului în sala de judecată este chestiune tipică de organizare internă, iar modul cum este configurată sala de judecată în România corespunde exigențelor principiului egalității armelor. Prin urmare, articolul 7 alineatul (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu ar trebui modificat.

20 sept. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

EUIPO a refuzat înregistrarea semnului „Avram Iancu” ca marcă a Uniunii Europene pentru băuturi alcoolice

Examinarea unui semn, spre a se vedea dacă este contrar ordinii publice sau principiilor morale acceptate, trebuie să fie efectuată cu privire la modul în care acest semn va fi perceput de publicul relevant din cadrul Uniunii Europene sau de către o parte a acestuia, atunci când semnul va fi utilizat ca o marcă de comerț

19 sept. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Poziția CNIPMMR despre modificările propuse Legii concurenței

CNIPMMR consideră că amenda potrivit căreia contravenţiile se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior este foarte dură pentru agenţii economici, având în vedere că cifra de afaceri totală este, de regulă, rezultatul desfăşurării unei activităţi economice în mai multe domenii de activitate și că în mod normal o astfel de sancţiune trebuie circumstanţiată produsului sau serviciului în legătură cu care s-a produs respectiva încălcare a legii.

17 sept. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Poziția UNPIR despre modificările propuse Codului insolvenței

Proiectul de modificare a Legii Insolvenței, lansat de Ministerul Finanțelor Publice, ridică semne de întrebare în legătură cu scopul acestor modificări, maniera în care ele au fost concepute și implementate, precum și măsura în care sunt sustenabile constituțional, juridic și economic măsurile avute în vedere.

14 sept. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Noutăţi în cariera magistraţilor aduse prin modificările la pachetul de legi privind justiţia

Deși aparent, modificările cuprinse în așa numitul „pachet de legi privind justiția” și-au propus întărirea independenței justiției și limitarea abuzurilor magistraților, în realitate, multe modificări s-au dovedit a fi neconstituționale ori contrare recomandărilor cuprinse în rapoartele Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, avizelor consultative negative ale Consiliului Superior al Magistraturii și împotriva voinței a mii de magistrați și ONG-uri.

10 sept. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: De ce este totuşi necesară o pregătire/instruire psihologică specifică a magistraţilor?

Pornind de la modificările aduse legii statutului magistraţilor în anul 2018, apreciate ca fiind nu doar benefice, ci chiar imperios necesare, acest articol aprofundează argumentat două aspecte de bază în recrutarea, formarea şi evoluţia unui judecător/procuror, aspecte ce din păcate au fost marginalizate sau chiar excluse din preocupările celor ce gestionează sistemul judiciar din România şi chiar şi de către magistraţi.

4 sept. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Suspendarea executării actelor administrative emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

O problemă ridicată în practică pentru persoanele interesate în suspendarea actelor emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei este reprezentată de interpretarea dispozițiilor din legea specială care reglementează regimul juridic aplicabil acestor acte, în sensul că dispozițiile respective nu ar permite suspendarea executării actelor emise de această autoritate, chestiune pe care prezentul articol își propune să o analizeze.

28 aug. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Implicaţiile codificării procedurii administrative asupra procedurii prealabile

Studiul propune prezentarea unor argumente care demonstrează necesitatea codificării procedurii administrative, avantajele unei astfel de codificări, ce ar însemna pentru activitatea din administraţia publică şi pentru activitatea instanţelor judecătoreşti codificarea procedurii prealabile, precum și o analiză critică a reglementării în vigoare privind procedura prealabilă în activitatea administrativă.

23 aug. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Combaterea corupţiei în România

Cu siguranţă intenţia articolului nu este de a construi o epistemologie a corupţiei sau de a stabili reperele celei mai eficiente politici publice de combatere a corupţiei. Analiza urmărește, din perspectiva viziunii contemporane asupra corupţiei, în ce măsură România are în prezent un aparat instituţional suficient de articulat pentru a răspunde provocărilor ridicate de fenomenul corupţiei din perspectivele prevenţiei, represiunii şi recuperării prejudiciilor cauzate de acest fenomen.

8 aug. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Perioada de gardă la domiciliu poate constitui timp de lucru

Reglementarea telemuncii prin Legea nr. 81/2018 prilejuieşte o scurtă privire asupra apariţiei şi evoluţiei acestui mod de organizare a muncii şi asupra problemelor identificate în alte state în ceea ce priveşte delimitarea timpului de lucru de timpul de odihnă în cazul lucrătorilor implicaţi în acest tip de activităţi.

7 aug. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Dezacord și profundă îngrijorare a Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România față de noile iniţiative de modificare ale Codului penal şi Codului de procedură penală

Proiectul legislativ aflat în dezbatere publică reprezintă o involuție în crearea unui sistem de justiție penală modern și adaptat noilor realități sociale, precum și o denaturare a scopului procesului penal și a politicii penale a statului.

27 apr. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Un judecător din România a decis citarea unei părți prin Facebook

Într-un moment în care atenția opiniei publice este îndreptată spre scandalul legat de posibilele scurgeri de informații de care este acuzată compania Facebook Inc., deținătoarea rețelei de socializare Facebook, o știre aparent neimportantă apărută într-un ziar local, anunță o premieră în justiția din România – un judecător a decis citarea unei părți prin Facebook.

2 apr. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Perioada de gardă la domiciliu poate constitui timp de lucru. Nuanţări recente în jurisprudenţa CJUE

Recent, în cauza C-518/15, Ville de Nivelles c. Rudy Matzak, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că perioadele de gardă la domiciliu pot constitui timp de lucru în anumite condiţii respectiv dacă obligaţiile angajatului în acea perioadă îi impun restricţii atât de importante încât îl împiedică să desfăşoare alte activităţi potrivit intereselor proprii şi îi limitează posibilităţile de deplasare la o zonă restrânsă.

22 feb. 2018 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close