Toate articolele pentru cuvantul cheie: "hotarare prealabila"

post thumbnail

Hotărâre prealabilă admisă privind Statutul funcţionarilor publici

În şedinţa din 18 aprilie 2016, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin Decizia nr. 12/2016, a admis o cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind Statutul funcţionarilor publici.

19 Apr 2016 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă admisă privind competența administratorului/lichidatorului judiciar

ICCJ a decis că în interpretarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) şi (2) şi art. 106 din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar nu are atribuţia de a verifica pe fond creanţele bugetare constatate prin titluri executorii, contestate în termenul legal în faţa instanţei specializate.

19 Apr 2016 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă admisă privind legea penală mai favorabilă

În data de 2 martie 2016, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis o sesizare de pronunţare a unei hotărâri prealabile privind stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal.

4 Mar 2016 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă admisă privind liberul acces la informaţiile de interes public

În interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, numele şi prenumele unei persoane reprezintă informaţii referitoare la date cu caracter personal, indiferent dacă, într-o situaţie dată, sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei.

8 Dec 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

NCPC: Hotărâre prealabilă privind cheltuielile de judecată în cadrul executării silite

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată se circumscriu noţiunii de obligaţie principală în titlul executoriu şi pot fi supuse actualizării în cadrul executării silite.

17 Noi 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă admisă privind NCPP

ICCJ, în urma deliberărilor, stabileşte că redeschiderea urmăririi penale prevăzută de art. 335 din Codul de procedură penală este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, atât în urma infirmării soluţiei procurorului de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de art. 336 şi urm. din Codul de procedură penală, cât şi în cazul infirmării dispuse din oficiu.

30 Oct 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă admisă privind Statutul magistraților

În ședinţa din 21 septembrie 2015 ICCJ – Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis prin Decizia nr. 26/2015 cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile referitoare la interpretarea unor dispoziții din statutul judecătorilor şi procurorilor.

23 Sep 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

NCPP: Hotărâre prealabilă privind redeschiderea procesului penal

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură penală, obiectul cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata în primă instanţă sau în calea ordinară de atac este consecinţa rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare ori revizuirii.

12 Iun 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă privind sintagma „societăţi financiar-bancare” din OUG 79/2008

Sintagma „societăţi financiar-bancare” din cuprinsul art. 8 din OUG 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se referă şi la instituţiile financiare, inclusiv la instituţiile financiare nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni la care statul este acţionar unic sau majoritar.

10 Iun 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă privind Legea restabilirii echilibrului bugetar

Dispoziţiile art. 9 din Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie – 31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept.

10 Iun 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă privind Statutul aleşilor locali

Dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Statutul aleşilor locali sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Legea 15/1968 privind Codul penal al României.

9 Iun 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă privind infracțiunea de fals privind identitatea

Cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori Ia dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie şi în ipoteza în care acţiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.

5 Iun 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă privind cooperarea judiciară internațională în materie penală

ICCJ: Durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

25 Mai 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

ICCJ a pronunțat două hotărâri prealabile pe Legea contenciosului administrativ

În data de 11 mai 2015, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie de contencios administrativ şi fiscal a admis două solicitări privind pronunțarea unor hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea art. 3 și 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

13 Mai 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

NCP: Două noi hotărâri prealabile pe art. 5 și 6

În data de 6 mai 2015, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis două noi solicitări privind pronunțarea unor hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea art. 5 și 6 NCP (Legea nr. 286/2009).

7 Mai 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Hotărâre prealabilă privind eșalonarea drepturilor salariale ale personalului bugetar

În şedinţa din 27 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis prin Decizia 7/2015 o cerere privind pronunțarea unei hotărâri prealabile legate de plăţile voluntare eşalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009.

29 Apr 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

ICCJ a pronunțat o hotărâre prealabilă privind infracțiunea de contrabandă

În şedinţa din 22 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a admis prin Decizia 11/2015 o cerere privind pronunțarea unei hotărâri prealabile legate de infracţiunea de contrabandă prevăzută de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

29 Apr 2015 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close