Toate articolele pentru cuvantul cheie: "victime"

post thumbnail

Conferința pentru comemorarea victimelor regimurilor totalitare

În cadrul Conferinței organizate la Bratislava, în perioada 22-23 august 2016, au fost abordate teme de actualitate ale agendei europene privind prevenirea, combaterea și suprimarea manifestărilor extremiste, inclusiv din perspectiva comiterii unor astfel de fapte în mediul online.

24 aug. 2016 | Continuarea articolului
post thumbnail

O mai buna protectie pentru victimele violentei pe intreg teritoriul UE

Incepand cu duminica aceasta, cand vor intra in vigoare noi norme europene, cetatenii romani care sunt victime ale violentei – in special cei afectati de violenta domestica sau de hartuire – isi vor putea asigura o protectie mai buna in orice stat membru al UE, nu doar in Romania.

12 ian. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Masurile de protectie a victimelor violentei dispuse de un stat vor fi recunoscute in intreaga Uniune

Victimele, in special femei si copii care scapa de violenta din familie, se confrunta des cu faptul ca masurile legale de protectie emise de o tara nu functioneaza in alt stat UE. Acum, protectia victimelor hartuirii si violentei va fi extinsa la intreaga Uniune, gratie noilor reguli votate de deputatii europeni pe 22 mai. Cei doi raportori, Antonio Lopez-Isturiz White si Antonyia Parvanova, ne-au vorbit dupa vot.

24 mai 2013 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close