RIL Admis – Bunuri şi valori imobiliare. Fonduri. Administraţie publică. Locuinţe

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite

Decizie nr. 5/2008 din 21 ianuarie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la problema aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ

Actul a fost publicat în M. Of. nr. 673 din 30 septembrie 2008.

Secţiile Unite, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, în situaţia în care contractele de închiriere au fost încheiate după data intrării în vigoare a legii.

Astfel, unele instanţe au considerat că titularii contractelor de închiriere a suprafeţelor locative construite din fondurile statului şi ale unităţilor economice sau bugetare de stat încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992 nu pot beneficia de prevederile acestui act normativ. S-a motivat că acest punct de vedere se impune deoarece beneficiul facultăţii de a cumpăra, cu obligaţia imperativă corelativă de a vinde, instituită în sarcina persoanelor juridice deţinătoare ale unor astfel de locuinţe, este acordat doar titularilor contractelor de închiriere din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. S-a apreciat că această obligaţie imperativă de a vinde nu este instituită decât în beneficiul celor care aveau calitatea de chiriaş la data de 29 iulie 1992, când au intrat în vigoare prevederile legii ce au reglementat acest beneficiu.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că dispoziţiile Legii nr. 85/1992 sunt aplicabile şi contractelor de închiriere încheiate ulterior intrării legii în vigoare. În susţinerea acestui punct de vedere s-a apreciat că dispoziţiile art. 7 din legea menţionată impun drept condiţie pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare doar pe aceea ca locuinţele să fi fost construite anterior intrării în vigoare a legii, nu şi pe aceea a anteriorităţii contractului de închiriere.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 329 C.proc.civ., urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile Legii nr. 85/1992, republicată, sunt aplicabile şi în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close