Proiectul Noului Cod civil – un demers necesar

Conf.univ.dr. Flavius Baias

A adopta un nou Cod civil in Romania de azi – deja sufocata de o legislatie arborescenta si incoerenta, in care Codul civil de la 1864 pare sa fie singurul reper de stabilitate si coerenta – pare pentru unii o intreprindere imposibila, pentru altii – inutila, iar pentru o mare parte dintre juristi – chiar o blasfemie. Asta cu atat mai mult cu cat Codul civil roman a traversat perioada comunista fara a fi abrogat (cu exceptia Cartii despre persoane, care a fost inlocuita, in 1954, de Codul familiei si Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice), aceasta supravietuire si aplicare a unui cod „capitalist” intr-o tara socialista fiind o situatie unicat in tarile fostului bloc comunist.

Şi atunci, apare legitima intrebarea: de ce sa fie inlocuit acest adevarat monument legislativ al individualismului si liberalismului juridic tocmai cand Romania a redevenit o tara capitalista cu un sistem social si economic in acord deplin cu principiile sale?

Este insa la fel de legitima constatarea ca reglementarea raporturilor juridice civile trebuie modernizata, avand in vedere ca, practic, textele Codului nostru civil sunt neschimbate de aproape un secol si jumatate in materii extrem de importante cum sunt drepturile reale, contractele, succesiunile si garantiile.

Daca ne referim numai la reglementarile privind bunurile, proprietatea si celelalte drepturi reale nu putem sa nu sesizam ca, intr-adevar, caracterul liberal si democratic al reglementarii din Codul civil este perfect compatibil cu Constitutia din 1991, revizuita in 2003, de vreme ce Curtea Constitutionala a constatat, in nenumarate randuri aceasta compatibilitate atunci cand a solutionat exceptiile de neconstitutionalitate a textelor din aceasta parte a Codului civil. In acelasi timp insa, dupa 1989 au aparut o serie de reglementari, cum sunt cele privind proprietatea publica, circulatia juridica a terenurilor sau publicitatea imobiliara, si care, in mod firesc, ar trebui sa se regaseasca in Codul civil.

Tot astfel, materia succesiunilor nu mai este atat de actuala pe cat ar trebui sa fie (daca ne gandim, spre exemplu, numai la reforma dreptului succesoral din Franta, din 2006) si nici foarte riguros sistematizata (de vreme ce drepturile succesorale ale sotului supravietuitor sunt reglementate separat, in Decretul-lege nr. 319/1944, iar textele corespunzatoare din Codul civil nu au fost niciodata abrogate sau modificate in mod expres si direct, compatibilitatea sau incompatibilitatea lor cu actul normativ din 1944 fiind exclusiv opera doctrinei si a jurisprudentei).

In privinta garantiilor, cea mai eficienta si dinamica parte a acestora – garantiile reale mobiliare – se regaseste in afara Codului civil (este vorba despre Titlul VI din Legea nr. 99/1999), dupa cum prevederile din cod referitoare la ipoteca sunt extrem de formaliste si rigide, de vreme ce a fost necesar ca unele sa fie modificate prin Legea creditului ipotecar (cum ar fi interdictia ipotecii asupra bunurilor viitoare).

In sfarsit, relatiile de familie sunt reglementate de un cod adoptat in perioada de inceput a socialismului (1954!) si, chiar daca acesta contine, inca de la adoptare, prevederi importante privind egalitatea sotilor si a copiilor – indiferent daca acestia sunt din casatorie sau din afara ei – probabil ca suntem singura tara europeana care nu cunoaste decat un singur regim matrimonial, si anume cel al comunitatii de bunuri! Or, este evident ca o astfel de legislatie nu mai raspunde conditiilor actuale din Romania, imposibilitatea sotilor de a-si alege alt regim matrimonial decat comunitatea de bunuri constituindu-se intr-o adevarata si nejustificata limita a libertatii acestora, cu certe conotatii de neconstitutionalitate.

In acest context, adoptarea unui nou Cod civil nu mai apare ca fiind un demers inutil, ci – dimpotriva – chiar unul de stringenta actualitate. Cat despre imposibilitatea redactarii unui nou cod, la fel de solid si de traitor prin secole ca si cel actual, desigur ca aceasta reprezinta o adevarata provocare.

Autorii proiectului Noului Cod civil (aflat pe „santier” din 1997 si pana mai zilele trecute) au incercat sa faca fata acestei provocari, bazandu-se pe multiple surse de inspiratie si incercand sa asigure compatibilitatea intre institutiile sau reglementarile preluate din sisteme de drept diferite. Cat priveste modelele, au fost folosite Codul civil francez (in varianta de dupa modificarea din 23 iunie 2006), Codul civil din Québec, Codul civil italian, Codul civil elvetian, ca si Codul elvetian al obligatiilor, dar si o serie de proiecte nationale („Anteproiectul Catala” din Franta) sau europene (Principiile Unidroit si Principiile Dreptului European al Contractelor). Neindoielnic, avand in vedere ca Romania este membra a Uniunii Europene, proiectul reflecta si preocuparea de armonizare a prevederilor sale cu reglementarile europene.

Desigur, multele noutati pe care acest proiect isi propune sa le aduca in peisajul legislativ romanesc nu pot fi epuizate intr-un spatiu ca acela pe care il pune la dispozitie un editorial. Vor fi destui aceia care isi vor propune sa le semnaleze, sa le analizeze si, bineinteles, sa le critice (adesea in mod intemeiat). In ce ne priveste, dorim sa mai adaugam doar ca una din ideile sale fundamentale – daca nu cumva cea mai importanta – este aceea a „unificarii” dreptului civil cu cel comercial (cunoscuta de coduri cum este cel elvetian sau cel italian); in aceste conditii, obligatiile si contractele (inclusiv cele cu un pronuntat caracter comercial) vor fi reglementate in viitorul Cod civil, in afara acestuia ramanand numai legile speciale privind societatile comerciale si insolventa.

Despre Codul civil de la 1864, adversarii sai – conservatorii, care criticau „formele fara fond” – au afirmat, imediat dupa adoptare, ca este cea mai mare nenorocire care s-a putut abate asupra poporului roman; altfel spus, si adoptarea sa a fost considerata „blasfemica” in raport cu traditiile si stadiul de evolutie a societatii romanesti din acele timpuri. Şaizeci de ani mai tarziu, in 1925, Andrei Radulescu, fost Presedinte al Casatiei, dar si al Academiei Romane, spunea despre acelasi Cod civil ca – dimpotriva – a fost „neinstrainat de geniul nostru latin, ca lege civila a intregului neam romanesc, simbol de desavarsita unire a acestui neam, cu al carui suflet a format un tot nedespartit”.

Ar fi hazardat sa speram ca despre acest proiect se va spune acelasi lucru, cu atat mai mult cu cat timpurile si exigentele lor sunt altele decat acum un secol, dar ceea ce vrem sa afirmam este urmatorul lucru: o lege isi dovedeste viabilitatea si isi demonstreaza caracterul prin aplicarea ei zi de zi, in timp, de catre toti destinatarii sai, iar aprecierile facute cu prilejul adoptarii sale, impotriva sau in favoarea ei, risca in egala masura sa ramana neconfirmate. De aceea, atare aprecieri trebuie sa fie intotdeauna prudente si echilibrate.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close