CJ nr. 7/2009

Preţ: 29,90 lei

ISSN: 1582-7526
Nr. pagini: 60 (361-420)

Aici puteţi vizualiza Cuprinsul Revistei (format PDF) 

Judecător Mihail Udroiu
Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală  

Proiectul noului Cod de procedură penală
– miza reformei procesului penal român –

Intrat în vigoare în ianuarie 1969, actualul Cod de procedură penală a trebuit iniţial să facă faţă rigorilor procesului penal ale statului totalitar, pentru ca ulterior, cu multiple modificări, să fie adaptat exigenţelor unui stat democratic. Ratificarea de către Parlamentul României, în anul 1994, a Convenţiei (europene) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a condus la aplicarea directă în cadrul procesului penal a standardelor europene de protecţie, constatându-se numeroase situaţii în care normele de procedură penală române se aflau într-o vădită contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Modificările legislative survenite în ultimele două decenii au acoperit, în parte, lipsurile unei legislaţii din ce în ce mai decuplată de preocupările existente la nivel european în privinţa garanţiilor procedurale şi, în general, a reformei procedurilor penale, nefiind apte să restructureze logica procesului penal în scopul asigurării fiabilităţii procedurilor.
În acest context, elaborarea Proiectului noului Cod de procedură penală (în continuare Proiectul), a avut în vedere aşezarea procesului penal pe pilonii unor noi principii care, alături de cele clasice, să contribuie la o mai bună înfăptuire a justiţiei penale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Această structură reprezintă nucleul dur al reglementării desfăşurării unui nou model de proces penal în cadrul căruia să fie constatate la timp, în mod complet şi fără echivoc, faptele care constituie infracţiuni, astfel încât nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii.
Elaborarea noii codificări a urmărit, pe de o parte, asigurarea eficienţei procesului penal şi definirea limitelor puterilor coercitive ale statului, iar, pe de altă parte, garantarea drepturilor suspectului sau inculpatului şi ale celorlalte părţi şi subiecţi procesuali principali, astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări comunitare, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Aşadar, s-a urmărit ca noile reguli procedurale să garanteze preeminenţa dreptului, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, să garanteze echitabilitatea şi eficacitatea procesului penal prin înlăturarea anacronismelor, a incompatibilităţilor în exercitarea funcţiilor judiciare, ineficienţei şi lipsei de celeritate în cadrul procedurilor penale.
În procesul de elaborare a Proiectului, Comisia a avut în vedere atât evoluţia legislaţiei şi a jurisprudenţei române, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale ori a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi alte codificări din state membre ale Uniunii Europene sau din state din sud-estul Europei în care au fost adoptate recent noi coduri, cum ar fi, de pildă: Codul de procedură penală german, Codul de procedură penală italian, Codul de procedură penală francez, Codul de procedură penală sârb, Codul de procedură penală al Bosniei Herţegovina.
Tot astfel, au fost avute în vedere o serie de instrumente juridice comunitare ori adoptate în cadrul Consiliului Europei, dintre care amintim pe următoarele: Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, rezoluţii şi recomandări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei [de pildă, Rezoluţia nr. 1165 (1998) privind dreptul la viaţă privată; Recomandarea nr. 1245 (1994) privind privarea de libertate în cursul judecăţii], recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei [de exemplu, Recomandarea (2005) 10 privind tehnicile speciale de anchetă în legătură cu infracţiunile grave, inclusiv acte de terorism; Recomandarea nr. R (2005) 9 cu privire la protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei; Recomandarea nr. R (2000) 19 cu privire la rolul procurorului în sistemul justiţiei penale; Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorului; Recomandarea nr. R (87) 18 cu privire la simplificarea justiţiei penale] sau documente adoptate la nivelul Uniunii Europene [Decizia-cadru a Consiliului (2001/220/JAI) din 15 martie 2001 privind statutul victimei în cadrul procesului penal; Rezoluţia Consiliului din 23 noiembrie 1995 privind protecţia martorilor în cadrul luptei împotriva criminalităţii organizate la nivel internaţional].
Proiectul cuprinde numeroase modificări şi instituţii noi faţă de legislaţia procedural penală actuală atât în ceea ce priveşte Partea generală, cât şi în Partea specială a Codului, dintre care vom prezenta, pe scurt, în continuare, pe cele mai semnificative.
Proiectul include în cadrul organelor judiciare, alături de instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală, pe judecătorul de drepturi şi libertăţi şi pe judecătorul de cameră preliminară, care vor avea atribuţii specifice în materia drepturilor şi libertăţilor suspectului sau inculpatului, respectiv a verificării legalităţii administrării probelor în faza de urmărire penală şi a legalităţii sesizării instanţei de judecată de către procuror.
În privinţa competenţei organelor judiciare, tribunalele vor avea plenitudine de competenţă în primă instanţă, urmând a judeca toate infracţiunile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor instanţe. Judecătoriile vor avea o competenţă limitată, judecând în primă instanţă infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi cele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult cinci ani. Curţile de apel vor judeca toate apelurile, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul în casaţie (cale extraordinară de atac).
Alături de părţi (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente), Proiectul prevede printre participanţii la procesul penal şi pe subiecţii procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată) care, deşi nu sunt părţi în procesul penal, se bucură de garanţii procesuale adecvate, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cu reglementările europene în materia drepturilor victimelor.
Separaţia funcţiilor judiciare este consacrată cu rang de principiu fundamental al procesului penal. Proiectul a creat un sistem newtonian de separare şi echilibre între funcţiile judiciare în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, prevăzând:
a) funcţia de urmărire penală (de anchetă) exercitată de procuror şi de organele de cercetare ale poliţiei judiciare care strâng probele pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată a inculpatului.
Faza de urmărire penală cunoaşte două etape: investigarea faptei şi investigarea persoanei, procedura fiind, în principiu, nepublică şi necontradictorie. Procurorul este actorul principal al urmăririi penale, iar în exercitarea funcţiei de anchetă conduce şi supraveghează activitatea organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi ale organelor de cercetare penală speciale, putând totodată să efectueze orice act de urmărire penală.
A fost creată o structură flexibilă şi eficientă în care procurorul nu mai este obligat să efectueze acte de urmărire penală (cu excepţia dispoziţiilor procedurale din legile speciale care completează Codul, precum şi a infracţiunilor pentru care competenţa de judecată în primă instanţă aparţine Curţii de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege), însă are rol activ deţinând controlul întregii urmăriri penale, în cadrul căreia poate stabili planul de anchetă, strategii sau dispune măsuri operative ori procesuale. Chiar dacă competenţa generală de efectuare a urmăririi penale aparţine organelor de cercetare penală, procurorul nu rămâne la stadiul de intermediar între poliţie şi instanţa de judecată, reprezentând figura-cheie a procedurilor desfăşurate în faza de urmărire penală.
Proiectul a prevăzut, cu titlu de principiu, că procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă motive întemeiate cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Obligativitatea exercitării acţiunii penale a fost atenuată prin introducerea principiului oportunităţii urmăririi penale ce este inerent activităţii parchetelor (regimul legalităţii temperate a urmăririi penale), în baza căruia procurorul va putea renunţa motivat la urmărirea penală în cazurile şi condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege.
b) funcţia de instrucţie (în sens modern), ce presupune atât dispoziţia asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, cât şi verificarea legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată, este exercitată de judecător.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă cu privire la actele şi măsurile dispuse în cursul urmăririi penale, prin care se restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei; acesta soluţionează cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: măsurile preventive (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă); măsurile asigurătorii; măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu; actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege; încuviinţarea percheziţiilor domiciliare sau informatice, a tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; administrarea anticipată a probelor. Prin intermediul instituţiei judecătorului de drepturi şi libertăţi se aduce o garanţie suplimentară contra arbitrariului în materia măsurilor privative sau restrictive de drepturi şi libertăţi.
În faza de cameră preliminară judecătorul analizează legalitatea actului de trimitere în judecată, a probelor pe care se bazează acesta, precum şi legalitatea soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, fiind asigurate astfel exigenţele de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal. În acest fel, sunt înlăturate incongruenţele legislaţiei actuale privind dezbaterea legalităţii actului de sesizare, precum şi posibilitatea restituirii ulterioare, în faza de judecată, a dosarului la parchet, datorită faptului că legalitatea probatoriului şi a trimiterii în judecată sunt soluţionate în această fază.
c) funcţia de judecată ce se realizează de către instanţa de judecată în complete legal constituite. Proiectul prevede două grade de jurisdicţie (primă instanţă şi apel), hotărârea judecătorească devenind definitivă şi executorie, cel târziu, după pronunţarea deciziei instanţei de apel.
Împotriva hotărârii definitive pot fi exercitate, în general, două căi extraordinare de atac: revizuirea şi recursul în casaţie (numai pentru motive de nelegalitate).
Pentru situaţiile în care hotărârea definitivă de condamnare a fost pronunţată ca urmare a judecării în lipsă, Proiectul instituie o nouă cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia persoana condamnată care a fost judecată în lipsă (inculpatul care la judecată nu a avut cunoştinţă de proces sau care, deşi a avut cunoştinţă de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei), poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de şase luni din ziua în care a luat cunoştinţă că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa, dacă între timp nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Proiectul consacră elemente de justiţie negociată prin reglementarea instituţiei acordului de vinovăţie, inspirată din procedura anglo-saxonă plea barganing, cât şi din modelul similar francez (la comparution sur reconnaissance prealable de culpabilité) ori italian (patteggiamneto). Astfel, când din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului major, procurorul, din oficiu sau la solicitarea inculpatului, are posibilitatea de a încheia cu acesta un acord de recunoaştere a vinovăţiei, ce are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei (principale, accesorii sau complementare), precum şi forma de executare a acesteia.
Proiectul a beneficiat de o dezbatere publică reală, fiind afişat pe site-ul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, totodată fiind organizate întâlniri de lucru şi conferinţe atât în Bucureşti, cât şi în mari oraşe din ţară, pentru a se oferi prilejul celor interesaţi să discute cu specialiştii ce au redactat Proiectul despre principalele elemente de noutate şi să formuleze propuneri de îmbunătăţire a acestuia. La unele dintre aceste dezbateri au participat şi experţii Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională IRZ, care au oferit asistenţă tehnică Comisiei române pe parcursul elaborării Proiectului. Proiectul urmează a fi supus dezbaterii parlamentare începând cu luna septembrie 2009.
În final, trebuie subliniat că asigurarea funcţionalităţii sistemului justiţiei penale nu se poate realiza decât prin intrarea concomitentă în vigoare a celor trei proiecte de legi elaborate în cadrul Ministerului Justiţiei: Codul penal, Codul de procedură penală şi Legea privind executarea pedepselor. Totodată, organele puterii legislative şi executive trebuie să asigure finanţarea adecvată a sistemului judiciar, personalul şi logistica necesară funcţionării noilor instituţii procedurale.