Modificări şi completări aduse Legii notarilor publici şi a activităţii notariale

În Monitorul Oficial nr. 645 din 1 octombrie 2009 a fost publicată Legea nr. 298/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 166/2008 pentru modificarea art. 16 lit. a) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Actul normativ aduce următoarele modificări şi completări Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995: înlătură condiţia deţinerii în exclusivitate a cetăţeniei române pentru accesul la profesia de notar, astfel că şi persoanele care au şi altă cetăţenie, pe lângă cea română dobândesc dreptul de a fi notar; stabileşte expres incompatibilitatea între exercitarea profesiei de notar şi desfăşurarea unei activităţi de executor judecătoresc, avocat ori consilier juridic; înfiinţează Institutul Notarial Român, ca entitate cu personalitate juridică, în cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, cu scopul de a asigura perfecţionarea activităţii notariale, pregătirea notarilor stagiari şi pregătirea profesională continuă a notarilor publici.

Legea a fost promulgată pe data de 25 septembrie 2009 şi va intra în vigoare pe 4 octombrie 2009.

Titlul ordonanţei se modifică, devenind ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close