Înfiinţarea secţiilor specializate în insolvenţă s-a amânat până la 31 decembrie 2010
Comisia juridică de disciplină şi imunităţi a Camei Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de marţi, 10 octombrie, un amendament la o propunere legislativă care vizează modificarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei prin care termenul pentru înfiinţarea secţiilor specializate la nivelul tribunalelor a fost prorogat de la 17 ianuarie până la 31 decembrie 2010.
Amendamentul a fost susţinut de reprezentanţii MJLC care au explicat că instituirea unor astfel de secţii specializate presupune un termen mai mare pentru implementare, mai ales în actualul context economic care impune reducerea substanţială a cheltuielilor bugetare, inclusiv a celor din sistemul justiţiei.
Modificarea legislativă prin care s-a decis înfiinţarea a 15 secţii specializate în insolvenţă la nivelul tribunalelor a fost operată de către Parlamentul României, în urma unui amendament la legea de aprobare a O.U.G. nr. 173/2008, propus de un membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor.
Totodată, prin acelaşi amendament a fost instituit şi un termen de 6 luni (care expira la 17 ianuarie 2010) pentru înfiinţarea acestor secţii. La momentul respectiv, reprezentanţii MJLC au susţinut, atât în comisiile de specialitate, cât şi în plenul Parlamentului că această modificare nu este oportună, în special din perspectiva termenului acordat pentru punerea în aplicare a măsurii.
Propunerea legislativă completată în sensul prorogării termenului până la 31 decembrie 2010 urmează a fi supusă adoptării plenului Camerei Deputaţilor în perioada imediat următoare.
Sursa: http://www.just.ro