Spre un mare Cod de procedura civila?
Prof. univ. dr. h.c. Ioan Les
Anul 2009 ar putea intra in istoria Romaniei ca anul celor 4 coduri – civil, penal, de procedura civila si de procedura penala – primele doua fiind deja adoptate la data redactarii acestui Editorial. Ultimele doua s-ar putea sa fie adoptate pana in momentul in care aceste randuri vor vedea lumina tiparului.
Istoria umanitatii ilustreaza eforturile extraordinare si responsabilitatea de care au dat dovada unii legiuitori atunci cand au adoptat coduri ce au influentat progresul societatii umane si viata a zeci sau chiar sute de milioane de locuitori ai Terrei. Este suficient sa ne reamintim conditiile in care a fost elaborata legislatia napoleoniana, indeosebi Codul civil din anul 1804, la a carei elaborare a participat si imparatul francezilor. Reputatia Codului civil francez este si azi de necontestat, iar receptarea lui intr-o parte importanta a Europei, Africii si Americii Latine este o dovada indubitabila a perenitatii sale. Forta Codului civil francez a fost prefigurata si de Napoleon, care a recunoscut ca adevarata lui glorie nu consta in faptul ca a castigat 40 de batalii, Waterloo fiind de natura „sa stearga amintirea atator victorii”. Marele imparat al francezilor a intuit insa eternitatea Codului sau civil. Extraordinara previziune, fara indoiala.
Dar Codul de procedura civila francez nu s-a bucurat de aceleasi aprecieri din partea unor prestigiosi autori. S-a spus chiar ca el „nu este demn de Codul civil” sau ca „nu este o mare opera”. Asemenea aprecieri trebuie privite totusi cu rezerve, avand in vedere ca si Codul de procedura civila francez a avut un destin apropiat de cel al Codului civil in privinta receptarii lui pe diferite continente.
Editorialul nostru nu-si propune sa faca o analiza a celor patru coduri mentionate si nici o comparatie detaliata cu alte coduri care au dobandit o celebritate greu de contestat. Totusi, o intrebare legitima pe care si-o poate pune orice jurist onest este aceea de a sti daca viitorul nostru Cod de procedura civila este „o mare opera”, daca este demn de Codul actual sau de alte coduri de procedura din spatiul european?
Un raspuns extrem de pertinent ar implica o analiza mai aprofundata a institutiilor cardinale ale Codului de procedura civila, cum sunt cele privitoare la competenta, la actiunea civila, la sanctiunile procedurale, la caile de atac, la procedurile speciale si la executarea silita. Un atare demers este dificil de realizat in cadrul unui Editorial. Pe de alta parte, viabilitatea unei opere legislative majore nu poate fi statornicita inainte de aplicarea ei, practica fiind cea care poate confirma sau infirma eficienta unor institutii juridice. Asa fiind, analiza noastra, in mod necesar, se cantoneaza la nivelul unor principii esentiale si a unora dintre institutiile procedurale de maxima importanta.
In primul rand, o subliniere prealabila este indispensabila in legatura cu necesitatea stringenta de a avea un nou Cod de procedura civila. Elaborarea unui nou Cod de procedura civila este de mult asteptata de lumea juridica, actuala reglementare procesuala avand o vechime de aproape un secol si jumatate. Codul roman de procedura civila este unul dintre cele mai vechi coduri europene in vigoare, majoritatea tarilor europene adoptand coduri noi in cursul secolului al XX-lea, in special dupa al doilea razboi mondial (Portugalia, Belgia, Franta, Spania etc.) sau chiar la inceputul actualului mileniu (Bulgaria, Republica Moldova etc.).
Adoptarea noului Cod de procedura civila este necesara si din punct de vedere redactional, avand in vedere fie numai evolutia limbii in perioada scursa de la adoptarea actualului Cod de procedura civila si pana in prezent. Argumentele cele mai importante si care fundamenteaza imperativul promovarii si adoptarii unui nou Cod de procedura civila sunt cele care se refera la ameliorarea generala a actului de justitie. Reformarea unor coduri vechi nu este o problema particulara, ci una cu care se confrunta multe tari democratice din spatiul european si nu numai. Acelasi lucru este valabil si in privinta reformelor ce tind sa se eternizeze si care vizeaza sistemul judiciar sau chiar statutul magistratilor.
Evolutia spectaculoasa a dreptului comunitar in materie procedurala a facut si ea necesara elaborarea unui nou Cod de procedura civila. Cu titlu exemplificativ enuntam cateva reglementari comunitare semnificative nu doar prin continutul sau normativ, ci si prin faptul ca impun o viziune moderna asupra dreptului procesual civil si tind chiar spre un drept procesual european. Avem in vedere: Regulamentul (CE) nr. 861 din 11 iulie 2007 privind stabilirea unei proceduri europene cu privire la cererile de valoare redusa; Regulamentul (CE) nr. 1896 din 12 decembrie 2006 privind instituirea unei somatii europene de plata si Regulamentul (CE) nr. 805 din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creantele necontestate.
Proiectul Codului de procedura civila beneficiaza de o buna sistematizare a materiei concretizate in cele VII Carti, numar identic cu cele cuprinse in actualul Cod, fara ca problematica tratata in fiecare sa fie intru totul identica. Astfel, ultima Carte a Proiectului este consacrata procesului civil international. Mai remarcam si existenta unui Titlu preliminar consacrat domeniului de reglementare a Codului, principiilor fundamentale ale procesului civil si aplicarii legii de procedura civila. O atare sistematizare a materiei corespunde reglementarilor cuprinse in codurile moderne adoptate in ultimele decenii si care, in mod firesc, sistematizeaza principiile fundamentale ale Codului in chiar prima sa parte (Codul de procedura civila francez, portughez, venezuelean etc.).
Remarcam insa o maniera partial diferita de redactare a unor parti din Proiectul Codului de procedura civila. Astfel, daca majoritatea cartilor din Cod beneficiaza de o redactare, in general, extrem de riguroasa, care trebuie sa fie o particularitate fundamentala a unui Cod de procedura civila, caracterul extrem de tehnic al materiei fiind de necontestat, Cartea a V-a cuprinde o redactare partial diferita. In opinia noastra, aceasta parte a Codului cuprinde o reglementare extrem de detaliata a materiei (art. 601-883), care ar fi putut forma chiar obiectul unui veritabil Cod de executare silita. Specificul executarii silite si importanta acesteia putea constitui un temei chiar pentru adoptarea unui Cod al executarii silite, mai cu seama ca asemenea tendinte se manifesta si in alte tari democratice, in care se vorbeste tot mai mult de o anumita evolutie a materiei, respectiv de la „dreptul la executare” la „dreptul executarii silite”.
De altfel, in doctrina s-a remarcat deja si de alti autori ca „Proiectul a extins sfera normelor procesuale si asupra unor chestiuni care apartin spatiului doctrinar” (A. Tabacu, C. Ioana, Scurte consideratii asupra dispozitiilor Noului Cod de procedura civila in materia executarii silite – o reglementare in favoarea debitorului?, in Pandectele Romane nr. 6/2009, p. 83).
Conservarea unor solutii legislative actuale in varii materii ale procedurii civile constituie, de asemenea, un reper extrem de important al Proiectului noului Cod de procedura civila. O atare abordare este intru totul fireasca, in opinia noastra, caci abandonarea unor reguli procedurale care si-au dovedit viabilitatea in decursul ultimelor decenii, fiind validate si de doctrina, ar fi fost o eroare regretabila. Textele preluate din actualul Cod de procedura civila si carora, in general, li s-a conferit o redactare ameliorata, atat din punct de vedere lingvistic, cat si din punctul de vedere al tehnicii legislative au o pondere importanta in economia noului Cod.
Autorii Proiectului au introdus insa si unele institutii noi, cum sunt: sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, contestatia privind tergiversarea procesului, procedura de solutionare a cererilor cu valoare redusa, procedura de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fara drept etc. In reglementarea institutiilor mentionate au fost avute in vedere si solutiile promovate in alte tari democratice sau la nivelul institutiilor comunitare.
Preluarea unor solutii din cele mai moderne coduri de procedura civila (de exemplu, din Codul de procedura civila francez, al provinciei Quebec etc.) poate constitui un procedeu salutar. Un Cod modern de procedura civila nu poate fi cantonat la solutiile vechilor reglementari sau a evolutiilor doctrinare si jurisprudentiale interne. O atare abordare credem ca reprezinta chiar un imperativ inevitabil determinat de necesitatea racordarii legislatiei noastre la legislatia europeana. Totusi, constatam ca in unele cazuri autorii Proiectului Codului de procedura civila au preluat anumite solutii din alte legislatii, fara a le armoniza cu celelalte dispozitii procedurale. Pe de alta parte, constatam si faptul ca Proiectul cuprinde si unele solutii care nu au tinut seama de evolutiile jurisprudentiale si doctrinare de ultima ora din spatiul european la care s-au raportat cu precadere (avem in vedere Codul de procedura civila francez). Cateva exemple pot justifica asertiunile noastre.
In privinta actiunii civile este pozitiva incercarea de definire, dupa modelul art. 30 C.proc.civ. francez, a actiunii civile. Potrivit art. 28 din noul Cod: „Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor in proces”. Definitia este foarte asemanatoare celei statuate de art. 30 C.proc.civ. francez. Referirea art. 28 din Proiectul Codului roman de procedura civila la un ansamblu de mijloace procesuale prevazute de lege sugereaza ca ne aflam in prezenta unui drept de natura procesuala. Situatia este identica si in cazul art. 30 C.proc.civ. francez, care se refera expres la un drept, dar in raport cu o prerogativa procesuala: „dreptul autorului unei pretentii de a fi ascultat asupra fondului acesteia”.
Cu toate acestea, controversa existenta in doctrina noastra privitoare la natura juridica a actiunii este departe de a fi epuizata, astfel cum ne-am fi asteptat in considerarea noii definitii date de art. 28 din Proiectul Codului de procedura civila. Aceasta deoarece nu lipsesc din Proiect referirile la dreptul material la actiune [art. 682 alin. (3), art. 683 alin. (1) pct. 1 si art. 686]. Noul Codul civil ne sugereaza faptul ca in conceptia acestuia dreptul la actiune are o componenta materiala si implicit una procesuala. Or, art. 28 din Proiectul Codului de procedura civila pare a se atasa conceptiei unitare a actiunii civile (procesuale). Pe de alta parte, constatam ca prescriptia dreptului de a obtine executarea silita este tratata ca o institutie de drept procesual civil atat de Proiectul Codului de procedura civila (art. 682-686), cat si de noul Cod civil (art. 2525).
De asemenea, Proiectul Codului de procedura civila a cautat sa solutioneze si controversa privitoare la partea din hotarare care se bucura de puterea lucrului judecat, dar solutia adoptata este diferita de cea promovata de Codul de procedura civila francez si de jurisprudenta foarte recenta a Curtii de Casatie. Consacrarea pe plan legislativ a solutiei doctrinare potrivit careia si considerentele pot dobandi, in anumite conditii, autoritate de lucru judecat va crea, in opinia noastra, si mai multe dificultati practice.
O reglementare diferita de cea actuala intalnim si privinta actiunilor posesorii (art. 957-959). Din acest punct de vedere remarcam mai intai o reglementare extrem de sumara a materiei, fapt ce ar putea ridica problema legitimitatii acestei institutii. De altfel, in Franta autorii Propunerii Asociatiei Henri Capitant pentru reformarea Codului civil au propus abandonarea acestei institutii procesuale (L. Jacques, Propositions de l’Association Henri Capitant pour une reforme du droit des biens, Litec, Paris, 2009, p. 66-68). Inclinam, totusi, sa apreciem ca protectia posesorie pe calea procedurala mentionata ramane una utila. In al doilea rand, constatam ca Proiectul nu mai enunta conditiile de exercitare a actiunilor posesorii, facand trimitere la prevederile Codului civil.
In schimb, Proiectul Codului de procedura civila nu mai reglementeaza procedura de solutionare a cererilor in materie comerciala. Este posibil ca autorii Proiectului sa fi avut in vedere o reglementare speciala in afara Codului de procedura civila.
O carenta a actualului Proiect vizeaza si renuntarea la unele concepte sau institutii procesuale consacrate nu doar in plan legislativ, ci si doctrinar si jurisprudential si a caror abandonare noua ne apare cu totul nejustificata. Mentionam, in acest sens, renuntarea la conceptul de prima zi de infatisare, astfel cum acesta este determinat de actualul art. 134 C.proc.civ., si inlocuirea lui cu primul termen la care partile au fost legal citate. Tot in acest context nu putem ignora reconsiderarea de catre Proiectul Codului de procedura civila a institutiilor procedurale ale incompatibilitatii si ale recuzarii. Proiectul contopeste practic cele doua institutii, ceea ce rezulta nu doar din enuntarea cazurilor ce pot conduce la indepartarea unui judecator din completul de judecata sub cupola unei singure institutii, aceea a incompatibilitatii (art. 39-40 din Proiectul Codului de procedura civila), ci si din denumirea data Capitolului I. Incompatibilitatea, din Titlul II al Proiectului Codului de procedura civila. In mod paradoxal, in conceptia Proiectului, incompatibilitatea poate fi invocata de parti pe calea procedurala a recuzarii (a se vedea pentru amanunte I. Deleanu, Consideratii generale si unele observatii cu privire la Proiectul Codului de procedura civila, in Revista Romana de Drept Privat nr. 2/2009, p. 35-38).
Cele mai delicate probleme pe care le va implica viitorul nostru Cod de procedura civila sunt cele legate de asezarea competentei materiale a instantelor judecatoresti si de reglementarea novatoare preconizata in materia cailor legale de atac, in special a recursului in casare. O examinare doctrinara a materiei la care ne referim ar presupune o analiza extrem de aprofundata, care ar depasi spatiul consacrat unui Editorial intr-o revista de specialitate. De aceea ne vom rezuma, in acest context, doar la cateva constatari extrem de sumare.
In privinta competentei materiale „centrul de greutate” va fi reprezentat, in continuare de tribunale, care vor deveni instante de drept comun chiar si in materie civila (stricto sensu). Concluzia poate fi desprinsa din prevederile art. 89 din Proiect, care limiteaza categoriile de cereri date in competenta judecatoriile, dar si din cele statuate in art. 90 lit. i), potrivit carora tribunalele judeca, in prima instanta, „orice alte cereri care nu sunt date prin lege in competenta altor instante”. Totusi, aceasta constatare nu poate conduce la concluzia potrivit careia competenta materiala a judecatoriilor este lipsita total de consistenta. Reducerea competentei judecatoriilor ne poate determina sa ne punem pertinente intrebari asupra insesi legitimitatii lor.
Inalta Curte de Casatie si Justitie (denumire anacronica, in opinia noastra, inedita in peisajul judiciar planetar, si promovata de legiuitorul constitutional mai degraba din dorinta de a se indeparta de vechile denumiri date Instantei Supreme din timpul dictaturii comuniste) va dobandi plenitudine de jurisdictie in materie de recurs. In schimb, curtile de apel vor dobandi plenitudine de jurisdictie in materie de apel (art. 91 pct. 2 din Proiectul noului Cod de procedura civila). Regulile enuntate vor ridica multe probleme asupra eficientei justitiei romanesti in perspectiva urmatoarelor decenii: Este o atare reforma eficienta? Actuala structura a sistemului judiciar este optima, functionala?
Asemenea intrebari sunt legitimate si de reglementarea data recursului in casare. Intr-adevar, plenitudinea de jurisdictie in materie de recurs va apartine Instantei Supreme, imprejurare ce va ridica probleme deosebite in legatura cu inevitabila supraaglomerare a Instantei Supreme, care oricum la aceasta data este una dintre cele mai mari instante de pe planeta (ca numar de judecatori). Este adevarat insa ca Proiectul Codului de procedura civila a promovat si unele solutii de natura a descongestiona activitatea Instantei Supreme, cum este reintroducerea procedurii de filtrare a recursurilor – solutie inspirata si din legislatia altor tari europene – si limitarea dreptului de exercitare a recursului. Numai ca si aceste solutii sunt de natura sa ridice unele probleme delicate, in special in legatura cu limitarea dreptului de exercitare a recursului.
Eficienta si viabilitatea Codului de procedura civila va depinde de raspunsul la intrebarile de mai sus si la altele asemanatoare. De aceea, o apreciere doctrinara absoluta sau definitiva, inainte de aplicarea viitorului Cod de procedura civila, ar constitui, in opinia noastra, o optiune extrem de temerara. Asa fiind, raspunsul la intrebarea din titlul prezentului Editorial este prematur. In pofida acestei asertiuni suntem indreptatiti sa apreciem ca adoptarea unui nou Cod de procedura civila este o opera necesara, asteptata de decenii de lumea juridica din tara noastra, reprezentand un progres incontestabil din punct de vedere legislativ.
Jurisprudenta si doctrina vor face certe evaluari asupra normelor cuprinse in viitorul Cod de procedura civila si vor statua, expres sau implicit, daca ne aflam sau nu in fata unui mare Cod de procedura civila
