RIL-uri admise şi publicate în Monitorul Oficial

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 17/2009, Secţiile Unite s-au pronunţat asupra recursului în interesul legii privind stabilirea posibilităţii de a ataca cu plângere direct la instanţă, conform art. 2781 C.proc.pen., soluţiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu.

În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 2781 C.proc.pen., instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se diferit cu privire la modul de soluţionare a plângerii, adresată direct instanţei de judecată, împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu. 

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că instanţei de judecată îi revine obligaţia să examineze plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu, ce i s-a adresat direct de persoana vătămată sau de orice altă persoană ce consideră că s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, iar alte instanţe au dispus trimiterea unor asemenea plângeri la parchet, spre a fi soluţionate de procurorul ierarhic superior, considerând că altfel s-ar eluda o etapă procesuală obligatorie potrivit prevederilor art. 278 şi 2781 C.proc.pen.

Înalta Curte a stabilit că aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii. În aplicarea dispoziţiilor art. 2781 C.proc.pen., Secţiile Unite stabilesc că soluţiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu nu pot fi atacate cu plângere direct la instanţă, în cazul în care este sesizată cu o astfel de plângere, instanţa o va trimite organului judiciar competent, conform art. 2781 alin. (13) C.proc.pen., în vederea parcurgerii etapelor prevăzute la art. 278 C.proc.pen.

Decizia nr. 17/2009 a fost publicată în MO 875/2009.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2009, Secţiile Unite s-au pronunţat asupra recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, referitor la posibilitatea acordării şi cuantificării drepturilor băneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel, unele instanţe au admis cererile reclamanţilor şi au obligat autorităţile pârâte la plata drepturilor băneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, doar pentru trecut, începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în unele cazuri şi pentru viitor, fără a le cuantifica, reţinând, în esenţă, că cele două drepturi au fost expres prevăzute în favoarea funcţionarilor publici prin art. 31 (fost art. 29) alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale cărui prevederi au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006, potrivit dispoziţiilor art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, şi art. 48 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006.

Alte instanţe, admiţând acţiunile reclamanţilor, au stabilit un cuantum al celor două suplimente salariale, respectiv un procent de câte 25% din salariul de bază pentru fiecare, şi au obligat autorităţile pârâte la plata acestor drepturi fie de la data de 1 ianuarie 2004 până la data pronunţării, fie şi pentru viitor.
Alte instanţe, dimpotrivă, au respins acţiunile reclamanţilor, reţinând că suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt componente ale salariului de bază cuvenit funcţionarilor publici şi îşi găsesc corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale şi treptele de salarizare.

În fine, alte instanţe au respins acţiunile reclamanţilor-funcţionari publici prin care se solicita obligarea angajatorilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2004, reţinând, în esenţă, că procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 şi nici prin actele normative subsecvente, iar instanţele de judecată nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în privinţa acordării efective a unui drept prevăzut de lege.

Înalta Curte a stabilit că aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, Secţiile Unite stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Decizia nr. 20/2009 a fost publicată în MO 880/2009.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close