Excepţie de neconstituţionalitate admisă

     Prin Decizia nr. 1629/2009, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local sunt neconstituţionale.
     Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, excepţie ridicată de Laurenţiu Achimescu în dosarul nr. 551/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
     Văzând cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 105/2009, Curtea constată că acestea preiau în integralitate şi cu modificări nesemnificative conţinutul dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009, criticate, în prezent abrogată.

     CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

     în numele legii

     DECIDE:

     Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Achimescu în dosarul nr. 551/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local sunt neconstituţionale.

     DCC nr. 1629/2009 a fost publicată în MO 28/2010.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close