Funcţionarii publici vor intra pe 5 mai în grevă generală
Funcţionarii publici din administraţia locală şi direcţiile subordonate primăriilor şi consiliilor judeţene vor intra în data de 5 mai în grevă generală pe perioadă nedeterminată.
Sindicaliştii protestează astfel faţă de aplicarea Legii unitare a salarizării. Ca urmare a aplicării acestei legi, funcţionarii au primit salarii mai mici chiar şi cu 45%, prin eliminarea unor sporuri, susţine Veler Suciu, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.
Potrivit raportului Curţii de Conturi, funcţionarii au primit sporuri pentru „zâmbet”, „pentru întoarcerea din concediu” sau „pentru ţinută decentă”. Joi, începând cu ora 11.00, aproximativ 500 de sindicalişti din administraţia publică vor organiza o acţiune de protest în faţa Palatului Victoria.
Pichetele organizate de sindicalişti în faţa Parlamentului vor continua şi zilele următoare. Pe 14 şi 15 mai, numeroşi membri ai CNS Cartel Alfa vor protesta la Parlament, pentru a-i forţa pe aleşi să adopte o serie de amendamente la legea unitară a pensiilor, printre care şi majorarea punctului de pensie la 45%, potrivit liderului sindical Bogdan Hossu.
Sursa: www.administratie.ro