Despre avocatură şi arbitraj

Crenguţa Leaua – managing partener la Tănăsescu, Leaua, Cadar & Asociaţii, vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României

1. Începuturile dumneavoastră în avocatură se leagă de maestrul Mihail Ghiga. Care ar fi primele trei sfaturi pe care le-aţi da unui tânăr care alege profesia de avocat?

Dacă toţi care aleg această profesie şi-ar dori-o cu adevărat sau, mai bine zis, pentru ce este ea cu adevărat, nici nu ar mai fi nevoie de sfaturi la început de drum. Îi văd pe unii colegi tineri cu atâta dorinţă şi dăruire încât găsesc surse de progres profesional în tot ce e în jur, citesc enorm, se implică în ceea ce fac, învaţă din tot ceea ce văd… Ei sunt şi cei care, deşi poate nu au atât de mare nevoie, acordă întotdeauna atenţie sfaturilor şi au capacitatea de a discerne ceea ce le este util. Există uneori însă şi nefericirea de a face o profesie pentru care nu ai fost dăruit cu pasiune. Şi atunci totul devine dificil, iar toate sfaturile devin poveri. Aşa că singurul sfat pe care l-aş da oricărui tânăr coleg ar fi: hotărăşte cât mai repede dacă aceasta este profesia pe care ţi-o doreşti cu adevărat şi, dacă nu e, îndreaptă-te imediat spre altceva! De aceea salut tradiţia pe care deja multe firme de avocatură o au de a oferi un stagiu de pregătire studenţilor la drept, pe perioada vacanţelor, înainte de absolvirea facultăţii. Este o şansă de a înţelege mai devreme ce presupune această profesie şi a face o alegere într-o mai bună cunoştinţă de cauză.

2. Avocatura a evoluat de la avocatul care ştie şi face de toate la avocatul specializat. Numai că specializarea se face în timp şi având lângă tine avocaţi dispuşi să te înveţe. Societatea de avocaţi al cărei managing partener sunteţi consideră specializarea un avantaj? Preferaţi să lucraţi cu avocaţi specializaţi deja sau cu avocaţi care să se formeze în cadrul societăţii?

Eu cred în continuare că e bine ca orice specializare să se facă cu măsură. Este o diferenţă între specializare şi unilateralizare. Sistemul nostru de lucru nu presupune o organizare pe compartimente cu o repetitivitate a muncii foarte mare, ci constituirea de grupuri de lucru adaptate fiecărui proiect în parte. În acest fel, fiecare coleg intră în contact cu o problematică mai largă, chiar dacă principala sa contribuţie în echipă este dintr-un anume domeniu de specializare. Oricum, arbitrajul este o procedură şi dreptul material aplicabil diferă de la caz la caz. Arbitrajul fiind însă mai puţin răspândit ca domeniu de activitate în firmele de avocatura, cel puţin până în prezent, avocaţii echipei Tănăsescu, Leaua, Cadar & Asociaţii s-au format în cadrul societăţii şi prin cursurile de specializare din străinătate la care au participat.

3. Care a fost dosarul de arbitraj căruia i-aţi alocat cele mai multe resurse?

Sunt două dosare la un volum de muncă oarecum apropiat – adică ani de zile. Unul este un dosar privind pretenţiile unui investitor străin, iar celalalt un dosar în care disputa a privit lucrările de construcţii pentru reabilitarea unei reţele de infrastructură urbană pentru unul dintre cele mai mari oraşe din România. În ambele cazuri, situaţia de fapt a fost deosebit de complexă, reflectată în zeci de mii de pagini de documente, şi s-au pus foarte multe probleme de drept, astfel că a fost necesară o mobilizare maximă a echipei noastre.

4. A adus criza, în ceea ce priveşte avocatura, o presiune pe onorarii? Va fi anul 2010 mai dificil decât 2009?

Indiscutabil da, a existat şi există o presiune asupra onorariilor ca o consecinţă directă a situaţiei economice generale. Nu cred că avocatura poate fi izolată de restul societăţii, ci, dimpotrivă, cred că este sensibilă la situaţia generală. Dar am încredere că, prin structura lor şi prin calităţile pe care această profesie le încurajează, avocaţii au o mare capacitate de adaptare şi vor identifica soluţii pentru problemele cu care se confruntă.

5. Profesia de arbitru aduce satisfacţii mai mari decât cea de avocat? Seamănă mai degrabă cu satisfacţia pe care o are un judecător la finalizarea unui dosar?

Nu se pot ierarhiza satisfacţiile. Sunt culori din aceeaşi lumină… Ca arbitru, eşti ales de părţi pentru că acestea au încredere în tine ca fiind persoana potrivită pentru a le soluţiona litigiul, în condiţii de independenţă şi imparţialitate. Ca orice act de încredere, acesta generează în primul rând un sentiment de mare responsabilitate. În ceea ce priveşte satisfacţia profesională a unui arbitru, aceasta izvorăşte în primul rând din calitatea a ceea ce faci, din convingerea că ai identificat soluţia justă şi dintr-o motivare a soluţiei care să fie redactată cu atenţie şi răbdare. Cred ca şi judecătorii se regăsesc în aceeaşi situaţie. Ca avocat în cazul litigiilor, satisfacţia profesională are şi o sursă suplimentară: bucuria firească atunci când obţii soluţia favorabilă clientului pe care îl reprezinţi. Există însă şi problema că soluţia nu depinde numai de eforturile tale.

6. Dacă ar fi să alegeţi doar o activitate, ce aţi alege – avocatura sau arbitrajul?

Nu cred că o astfel de dilemă poate conduce la un rezultat constructiv. Atât activitatea de avocatură are de câştigat de pe urma înţelegerii situaţiilor cu care se confruntă un arbitru, cât şi invers, un arbitru care înţelege din interior profesia de avocat are un avantaj în timpul procedurii arbitrale. Până la urmă este în firescul oricărei forme de comunicare să funcţioneze mult mai bine când cunoşti şi poţi înţelege situaţia celuilalt.

Forma integrală se poate citi pe
Interviuri juridice.ro