C.A. Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 1014 din 28 aprilie 2010
Taxă judiciară de timbru. Anularea apelului ca netimbrat. Condiţii în care se poate dispune. Înţelesul sintagmei „suma datorată” din conţinutul art. 20 alin. (3) al Legii nr. 146/1997
Pentru a se putea trece la aplicarea sancţiunii civile privind anularea apelului ca netimbrat, instanţa învestită cu soluţionarea lui are obligaţia ca în prealabil să îi pună în vedere apelantului, iar dacă acesta a lipsit la primul termen de judecată, să îl citeze cu menţiunea achitării sumei datorate, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat.
Înţelesul sintagmei „suma datorată” din cuprinsul art. 20 alin. (2) teza I din Legea nr. 146/1997, înseamnă cuantumul exact al taxei judiciare pe care apelantul are obligaţia să o achite cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Citarea apelantului doar cu menţiunea de a preciza valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu la momentul înregistrării acţiunii introductive, fără să i se aducă la cunoştinţă cuantumul exact al taxei judiciare de timbru datorate, nu îndreptăţeşte instanţa să dispună anularea apelului ca netimbrat.