Despre avocatură, lucruri durabile şi “dragostea de carte”

Doru BOŞTINĂ – managing partener la Boştină & Asociaţii

1. La conferinţa de presă din 17 martie 2010, vorbeaţi despre activitatea fructuoasă din anul 2009 (extinderi, proiecte importante derulate, fără renunţări la avocaţi). Care este secretul neafectării firmei, al cărei coordonator sunteţi, de criză?

Obiectivul strategic pe care l-am stabilit pentru 2009 a fost să asigurăm dezvoltarea organică a companiei în condiţii de recesiune şi a scăderii accentuate a economiei româneşti, urmând ca el să fie atins prin: continuarea extinderii teritoriale pentru a fi în măsură să gestionăm mai uşor proiecte mari, cu derulare la nivel naţional; dezvoltarea acelor arii de practică pentru care, tradiţional, există o cerere sporită pe timp de criză; creşterea numărului de clienţi prin diversificarea serviciilor şi o atitudine pro-activă, care anticipează cerinţele pieţii şi gestionarea mai atentă a resurselor materiale şi umane.
În ultimii 5 – 6 ani numărul firmelor medii şi mari din ţară a crescut rapid diversificând mult cererea de servicii juridice de business la nivel local. Ele aveau nevoie de consultanţă juridică de cea mai bună calitate în domenii care sunt cu greu acoperite de cabinetele individuale locale. Una din cele mai dure lecţii învăţate de companii este că diferenţa între faliment şi supravieţuire este făcută de calitatea asistenţei juridice pe care o au la dispoziţie.
Actualul impas economic a creat o serie întreagă de noi cerinţe de asistenţă juridică [reorganizări, restructurări, refinanţări, concedieri colective, executări silite, recuperări creanţe etc]. Pentru a fi în măsură să ne extindem serviciile oferite clienţilor în aceste condiţii, am intrat pe piaţa insolvenţei prin înfiinţarea “Boştină şi Asociaţii Insolvency”. De asemenea, am întărit departamentul de Litigii şi Executări Silite.
De asemenea, am identificat trei direcţii în care putea fi optimizată structura grupului de consultanţă Boştină: identificarea unor tipuri de servicii de asistenţă cu creştere mare pe timp de criză economică şi în perioada imediat următoare şi crearea unor structuri independente – chiar şi companii noi; mai buna corelare a serviciilor oferite de firmele din cadrul grupului de consultanţă şi integrarea fluxurilor funcţionale dintre birourile teritoriale şi birourile din Bucureşti prin identificarea acelor aspecte care ţin de activităţile zilnice ale acestora.
Nu în cele din urmă, în această perioadă de criză, clienţii au apreciat „plus-valoarea” pe care am oferit-o la serviciile de asistenţă juridică: un plus de rapiditate, un plus de atenţie, un plus de timp la plata facturii. Am înţeles repede că nu costă nimic să înţelegi că şi clientul respectiv are –la rândul lui – probleme generate de criză.

2. Cât timp alocaţi coordonării firmei şi cât avocaturii propriu-zise?

În medie, cam 80% din timp îl dedic acum coordonării firmei şi 20% activităţii avocaţiale. Fac tot ce îmi stă în putinţă să fiu “la zi” cu noutăţile legislative şi mă implic în felul în care este stabilită strategia în unele cazuri, care sunt punctele tari şi punctele slabe ale unei pledoarii, etc. Poate că nu mai intru atât de des pe cât mi-aş dori într-o sală de judecată, dar încerc să „fiu cât mai aproape”. De asemenea, în cazul consultanţei, discut des cu colegii mei despre felul în care ar trebui structurate contractele pentru tranzacţii pentru a găsi cea mai bună şi – de ce nu – cea mai elegantă soluţie pentru clientul nostru. Altfel, am toată încrederea în judecata profesională a colegilor mei şefi de departament şi în echipele de avocaţi pe care le coordonează.

3. Contactul cu lumea universitară este asigurat prin bursele Boştină & Asociaţii, firma fiind cunoscută şi pentru atenţia acordată studenţilor Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti din anii III şi IV. Cei care primesc aceste burse, aleg să lucreze, după absolvire, în cadrul firmei? Este aceasta o modalitate de recrutare a viitorilor avocaţi?

Bursele fac parte din programul nostru de responsabilitate socială gestionat de departamentul de Relaţii Publice şi nu un proiect de recrutare al departamentului de Resurse Umane. Desigur că în subsidiar Bursele Boştină pot constitui şi o metodă de a atrage potenţiali tineri avocaţi, dar programul nostru de responsabilitate socială corporatistă este construit astfel încât să fie benefic comunităţii în general şi studenţilor în drept în special. El porneşte de la principiul că tinerii studenţi trebuie să fie încurajaţi şi sprijiniţi să caute excelenţa în profesia pe care şi-au ales-o şi dincolo de notele din catalog. „Bursele Boştină” acordate studenţilor de la facultăţile de drept ale universităţilor din Bucureşti, Babeș-Bolyai din Cluj şi A.I. Cuza din Iaşi, precum şi sprijinul constant acordat ELSA European Law Student Association reprezintă angajamentul nostru pentru a asigura şi pe viitor excelenţa pe piaţa avocaturii de business din România. Am avut câştigători care au lucrat la noi, dar nu condiţionăm în nici un fel acordarea bursei de semnarea vre-unui angajament.
Valoarea unei burse este de 200 euro lunar, programul fiind lansat în anul 2006 la Universitatea din Bucureşti, fiind extins în 2007 la Universitatea A.I. Cuza din Iaşi şi din 2008 la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Câştigătorii „Burselor Boştină” în anul 2009 au fost: Andreea Gorgan [Cluj], Madalina Grigorovici [Iaşi] şi Pârgaru Dragoş, anul IV– respectiv – Nona Ştefănescu, anul III [Bucureşti]. Lucrările au fost jurizate anul trecut de avocaţii parteneri Dana Dunel si Ciprian Jercan precum şi de avocaţii seniori Alexandru Neşa şi Iulia Ungureanu.

4. Cum vi se pare actualul proiect al legii avocaturii din punct de vedere al pregătirii profesionale al avocaţilor?

Nu doresc să comentez mai mult pe acest subiect, dar nu mă pot stăpâni să nu mă gândesc că, în timp ce dorinţa de a asigura un nivel ridicat al pregătirii profesionale pentru toţi avocaţii este pe deplin justificată, intenţia de a reglementa şi legifera acest lucru s-ar putea să nu aibă efectele pozitive scontate. E greu să reglementezi „dragostea de carte” ca să mă exprim aşa…

5. Ce sfaturi aţi da unui tânăr avocat care ar dori să pornească la drum şi să întemeieze o firmă ca a dumneavoastră? Unde să caute clienţii? De unde să recruteze avocaţii? Cum să menţină clienţii?

Primul sfat pe care i l-aş da unui tânăr avocat care doreşte să pornească la drum şi să întemeieze o casă de avocatură este… să aibă răbdare pentru că lucrurile durabile nu se clădesc într-o singură zi. De asemenea, ar trebui să vadă care este lucrul pe care el „ştie să-l facă cel mai bine şi ceilalţi – nu”, iar clienţii se păstrează prin multă muncă şi dăruire profesională. Unde şi cum să caute clienţii… asta este o altă chestiune din legea avocaturii pe care nu vreau să o comentez…

Forma integrală se poate citi pe
Interviuri juridice.ro

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close