Nu vor mai fi TVA pe achiziţii intracomunitare şi accize la bunuri de lux

Măsura a fost luată după ce Comisia Europeană a atenţionat că aceste prevederi încalcă legislaţia UE, dar Guvernul a menţinut registrul operatorilor intracomunitari, care va fi înfiinţat la 1 august 2010.

Guvernul a rediscutat ordonanţa de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale, avizată la finele lunii mai, dar încă nepublicată în Monitorul Oficial şi a adoptat o nouă formă care elimină prevederile incriminate de către CE. „S-a decis în acelaşi timp ca produsele pentru care se va aplica taxarea inversă să fie restrânse, prin eliminarea unor mărfuri”.

Documentul aprobat la 30 mai prevedea că achiziţiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peşte, flori, zahăr şi materiale de construcţii vor avea TVA.

Comisia Europeană a transmis că ordonanţa privind combaterea evaziunii fiscale „ridică o serie de îngrijorări în ceea ce priveşte conformitatea sa cu legislaţia UE” şi a reclamat că a fost consultată foarte târziu de către autorităţile române, iar Guvernul nu a ţinut cont de observaţiile primite din partea CE.

Sursa: http://www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close