Actualitate internaţională – Iunie 2010
1. Intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14 la Convenţia europeană a drepturilor omului
La data de 1 iunie 2010 a intrat în vigoare Protocolul nr. 14 la Convenţia europeană a drepturilor omului. Protocolul nr. 14 reprezintă un pas important spre reformarea şi eficientizarea sistemului convenţional european de protecţie a drepturilor omului.
Protocolul nr. 14 la Convenţia europeană a drepturilor omului a fost deschis spre semnare în 2004, fiind ratificat, până în prezent, de toate statele părţi la Convenţie, inclusiv România. Principalele inovaţii aduse de Protocolul 14 sunt: instituirea unor noi reguli privind formarea completelor Curţii, respectiv înfiinţarea formaţiunii jurisdicţionale a judecătorului unic şi modificarea competenţelor comitetului de trei judecători; întărirea procedurii de executare a hotărârilor Curţii; instituirea unui nou criteriu de admisibilitate; crearea condiţiilor necesare pentru participarea Comisarului pentru Drepturile Omului în procedurile în faţa Curţii; întărirea procedurilor de anchetă a Curţii şi cu privire la reglementările amiabile; crearea posibilităţii aderării Uniunii Europene la Convenţie.
2. Sesizarea de către Australia a Curţii Internaţionale de Justiţie împotriva Japoniei pentru încălcarea de către aceasta a obligaţiilor sale internaţionale privind pescuitul balenelor
La data de 1 iunie 2010 Curtea Internaţională de Justiţie a anunţat public demersul Australiei de sesizarea a CIJ împotriva Japoniei pentru încălcarea de către aceasta a obligaţiilor sale internaţionale privind pescuitul balenelor. Astfel, Australia a susţinut că Japonia a continuat programul de pescuit balene pe scară largă sub Faza a doua a Programului Japonez de cercetare a balenelor în Antarctica (JARPA II), ceea ce ar fi în contradicţie cu obligaţiile asumate de Japonia conform Convenţiei Internaţionale privind Reglementarea Pescuitului Balenelor, precum şi cu alte obligaţii internaţionale privind conservarea mamiferelor marine şi a mediului marin.
Prevederile pe care Australia susţine că sunt încălcate se referă la obligaţia prevăzută de Convenţie de respectare cu bună-credinţă a cotei zero de pescuit balene pentru scopuri comerciale, invocând totodată lipsa de relevanţă demonstrată pentru conservarea şi managementul stocurilor de balene şi riscul pe care îl prezintă pentru speciile vizate Programul JARPA II, care nu se justifică în conformitate cu articolul VIII din Convenţie (care reglementează acordarea de permise speciale pentru uciderea, preluarea şi tratarea balenelor pentru scopuri de cercetare ştiinţifică). Se mai invocă şi încălcarea Convenţiei privind Comerţul Internaţional cu Specii Ameninţate de Floră şi Faună Sălbatice şi a Convenţiei privind Diversitatea Biologică.
Australia solicită CIJ să constate încălcarea acestor obligaţii, să impună Japoniei încetarea aplicării Programului JARPA II, revocarea permiselor, autorizaţiilor sau licenţelor acordate în conexiune cu obiectul sesizării şi să ofere garanţii că nu va acţiona în viitor în baza Programului JARPA II sau a unor programe similare până când acestea nu sunt făcute conforme cu obligaţiile internaţionale. Ca bază a jurisdicţiei CIJ, Australia invocă art. 36 alin. (2) din Statut referindu-se la declaraţiile facultative de acceptare a jurisdicţiei obligatorii a CIJ de către Australia la 22 martie 2002, respectiv de către Japonia la 9 iulie 2007.
3. Hotărârea Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie în cauza Popović ş.a., referitoare la genocidul de la Srebrenica din 1995
La data de 10 iunie 2010 Camera de Judecată II a Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie (TPII) s-a pronunţat în cauza Popović ş.a., în care şapte foşti ofiţeri cu rang înalt din armata şi poliţia sârbo-bosniacă au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi pentru crime comise în enclavele Srebrenica şi Žepa în iulie 1995.
Doi dintre aceştia (Vujadin Popović, şeful securităţii Corpului Drina din cadrul armatei sârbo-bosniace, şi Ljubiša Beara, şeful securităţii Cartierului general al aceleiaşi armate) au fost găsiţi vinovaţi pentru comiterea infracţiunii de genocid şi condamnaţi la detenţie pe viaţă. Un al treilea inculpat (Drago Nikolić fost şef al securităţii Brigadei Zvornik) a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de complicitate la genocid, precum şi a altor crime de război şi crime împotriva umanităţii (exterminare, omor, persecuţie, transfer forţat de populaţii) şi a fost condamnat la 35 de ani de închisoare. Ceilalţi patru inculpaţi (Ljubomir Borovčanin, Radivoje Miletić, Milan Gvero şi Vinko Pandurević) au fost găsiţi vinovaţi pentru diverse crime de război şi crime împotriva umanităţii, fiind condamnaţi la închisoare între 5 şi 19 ani.
Cu privire la masacrul de la Srebrenica şi crimele comise cu acea ocazie, Camera de judecată a TPII a constatat că atacul sistematic împotriva populaţiei musulmane a fost declanşat din ordinul din martie 1995, emis de preşedintele sârb-bosniac Radovan Karadzić. Acesta conţinea planul de atac împotriva enclavelor protejate de ONU (Srebrenica şi Žepa), având drept scop forţarea musulmanilor bosniaci să părăsească regiunea. Conform Camerei de judecată a TPII, cel puţin 5.336 de persoane (identificate) au fost ucise la Srebrenica, fiind posibil ca numărul victimelor să se ridice la 7.826. Tribunalul a apreciat că aceste crime îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi calificate ca genocid, având în vedere „dimensiunea şi natura operaţiunii criminale, numărul copleşitor de omoruri, maniera sistematică şi organizată în care a fost dusă la îndeplinire, urmărirea ţintită şi fără milă a victimelor şi intenţia directă (…) de eliminare a fiecărui bărbat bosniac musulman”.
Aceasta este prima hotărâre a TPII în care inculpaţii sunt găsiţi vinovaţi pentru comiterea infracţiunii de genocid, într-un caz anterior (Krstić) Tribunalul pronunţând o condamnare doar pentru complicitate la genocid, tot în legătură cu masacrul de la Srebrenica. De asemenea, conform aprecierii Tribunalului, acesta este cel mai complex caz gestionat şi finalizat până în prezent de TPII. Alte cauze aflate încă pe rol (inclusiv procesul lui Radovan Karadzić şi, în cazul arestării sale, al generalului Mladić) sunt legate de prezenta hotărâre, atât Karadzić, cât şi Mladić fiind inculpaţi pentru genocidul de la Srebrenica. În plus, ambii lideri sârb-bosniaci sunt consideraţi de Tribunal ca făcând parte din aceleaşi unităţi infracţionale comune ca şi Popović şi Beara.
4. Cererea de intervenţie a Hondurasului în Diferendul Teritorial şi Maritim (Nicaragua c. Columbia) de la Curtea Internaţională de Justiţie
La data de 10 iunie 2010, Republica Honduras a formulat o cerere de intervenţie în Diferendul Teritorial şi Maritim (Nicaragua c. Columbia) din faţa CIJ. Motivaţia cererii are în vedere faptul că, potrivit Hondurasului, pretenţiile maritime ale Nicaraguei în delimitarea cu Columbia sunt într-o zonă din Marea Caraibilor în care şi Hondurasul are drepturi şi interese. Hondurasul invocă pe de o parte, faptul că CIJ, în hotărârea sa din 8 octombrie 2007 în speţa Diferendului Teritorial şi Maritim între Nicaragua şi Honduras în Marea Caraibilor, Curtea nu a fixat capătul final al liniei de delimitare maritimă între cele două state (pentru a nu afecta drepturi ale unor state terţe în regiune) şi, pe de altă parte, existenţa unui tratat de delimitare maritimă din 1986 cu Columbia, în conformitate cu care, în opinia sa, ar avea drepturi în zona maritimă aflată la nord de a 15-a paralelă.
Ca bază a intervenţiei, se invocă art. XXXI din Tratatul American de Soluţionare a Diferendelor din 1948 (Pactul de la Bogota). CIJ a indicat termenul de 2 septembrie 2010 pentru ca Nicaragua şi Columbia să transmită observaţii scrise faţă de cererea de intervenţie, care vor fi urmate de organizarea de audieri ale celor trei state.
5. Finalizarea Conferinţei de Revizuire a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale de la Kampala
La data de 11 iunie 2010, s-au finalizat lucrările Conferinţei de Revizuire a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, care a avut loc la Kampala (Uganda), începând cu 31 mai 2010.
Conferinţa a avut pe agendă următoarele teme majore: exerciţiul de evaluare a justiţiei penale internaţionale şi propunerile de amendare a Statutului.
Primele două zile au fost dedicate unui segment la nivel înalt, la care au participat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, fostul secretar general Kofi Annan, preşedinţii Ugandei şi Tanzaniei. Obiectivul acestui segment a fost reafirmarea sprijinului Statelor Părţi faţă de activitatea CPI şi a angajamentelor acestora faţă de necesitatea promovării universalităţii Statutului de la Roma şi luptei împotriva impunităţii. Statele Părţi, precum şi UE, au depus 112 angajamente, menite să contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv. La finalul segmentului la nivel înalt, a fost adoptată Declaraţia de la Kampala. Statele Părţi au decis, de asemenea, ca 17 iulie (ziua adoptării Statutului de la Roma) să fie sărbătorită ca Ziua Justiţiei Penale Internaţionale.
Segmentul dedicat exerciţiului de evaluare a justiţiei penale internaţionale a fost structurat pe patru teme: Impactul Statutului de la Roma asupra comunităţilor afectate şi victimelor, Legătura dintre Pace şi Justiţie, Complementaritatea, Cooperarea cu CPI. Ca rezultat al discuţiilor, au fost adoptate două rezoluţii (privind complementaritatea şi impactul Statutului asupra victimelor şi comunităţilor afectate) şi o declaraţie privind cooperarea.
Propunerile de amendare a Statutului de la Roma al CPI s-au referit la: crima de agresiune, art. 124, propunerea Belgiei referitoare la incriminarea utilizării armelor chimice şi biologice în conflictele armate cu caracter non-internaţional şi propunerea Norvegiei privind executarea sentinţelor.
Astfel, Conferinţa a adoptat o rezoluţie prin care s-a decis menţinerea art. 124 în Statut şi revizuirea prevederilor acestuia la cea de a paisprezecea sesiune a Adunării Statelor Părţi.
Propunerea Belgiei s-a referit la completarea prevederilor privind incriminarea utilizării armelor chimice şi biologice şi a gloanţelor care se aplatizează în conflictele armate cu caracter non-internaţional, prin amendarea art. 8 din Statut. Au fost de asemenea propuse elementele crimei, similare celor ale crimelor de război în cazul conflictelor armate internaţionale. Amendamentul (coautorat şi de România) a fost adoptat prin consens.
Dezbaterile privind crima de agresiune au fost cele mai dinamice. Dacă în privinţa definiţiei crimei de agresiune, bazată pe Rezoluţia Adunării Generale a ONU 3314/1974, fusese agreată o soluţie de compromis, condiţiile privind exercitarea jurisdicţiei, în special în ceea ce priveşte determinarea organismelor care să stabilească existenţa actului de agresiune (actul statal), respectiv dacă CPI poate să acţioneze în lipsa deciziei Consiliului de Securitate privind existenţa unui act de agresiune, precum şi necesitatea acceptării de către statul presupus agresor a jurisdicţiei Curţii asupra crimei de agresiune au fost elementele cele mai disputate, conturându-se clar două grupuri de state: statele care susţineau rolul exclusiv al Consiliului de Securitate şi cele care, deşi acordau prioritate Consiliului, nu agreau şi exclusivitatea rolului său în determinarea actului de agresiune.
Soluţia adoptată în final de către Conferinţă prevede ca o situaţie în care pare a fi fost comis un act de agresiune să fie înaintată Curţii de către Consiliul de Securitate, în baza Capitolului VII din Carta ONU, indiferent dacă sunt implicate State Părţi sau nu. Procurorul poate însă, în absenţa unei astfel de determinări, să iniţieze o anchetă, proprio motu sau la cererea unui Stat Parte, cu autorizaţia prealabilă a Diviziei de Primă Instanţă a Curţii. Un prim element de compromis este posibilitatea acordată Statelor Părţi de a nu accepta jurisdicţia Curţii cu privire la crima de agresiune, printr-o declaraţie depusă la Grefa CPI. De asemenea, se prevede faptul că jurisdicţia Curţii în ceea ce priveşte crima de agresiune poate fi exercitată numai după 1 ianuarie 2017, în urma adoptării unei decizii de către Statele Părţi cu aceeaşi majoritate necesară pentru adoptarea unui amendament.
