Proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor
Pe websiteul Ministerului de Justiţie a fost postat un comunicat de presă cu privire la Proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Vă redăm mai jos textul acestuia.
“Proiectul de Lege aprobat azi în şedinţa de Guvern este subsumat obiectivului central al Strategiei noastre, realizarea condiţiilor pentru un act de justiţie corect, transparent, rapid, la un cost accesibil cetăţenilor. Eficientizarea activităţii instanţelor şi parchetelor, scurtarea termenelor, reducerea costurilor, atât pentru cetăţean, cât şi pentru stat, sunt obligatorii în acest moment.
Printre cele mai importante măsuri propuse de proiect menţionez simplificarea procedurilor de citare, simplificarea procedurilor la nivelul ÎCCJ, recunoaşterea vinovăţiei, eliminându-se astfel proceduri care au devenit în timp greoaie şi inutile pentru stabilirea adevărului. De asemenea, proiectul instituie obligaţia judecătorului de a fixa termene procedurale scurte, chiar de la o zi la alta, însă prin excepţie, când consideră necesar, instanţa va putea fixa şi termene mai îndelungate.
Subliniez că aceste propuneri s-au aflat în dezbatere publică de la începutul lunii mai, Ministerul Justiţiei primind aproximativ 350 de propuneri. Aceste propuneri au fost rafinate în urma discuţiilor preliminare cu magistraţii, cu asociaţiile profesionale”, a declarat ministrul Justiţiei.
Reamintim că ideea proiectului de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor a fost prezentată de Ministrul Justitiei pe 25 februarie 2010 în cadrul unei întâlniri preliminare informale cu mai multe asociaţii ale magistraţilor la care au participat reprezentanţi ai UNJR, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România.
Pe data de 6 mai 2010 proiectul a fost afişat pe site-ul Ministerului Justiţiei şi transmis pentru formulare de observaţii şi propuneri la instanţe, parchete, ICCJ, PICCJ. De asemenea, pe 14 mai a fost organizată o dezbatere la care au participat reprezentanţi ai CSM, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public, dar şi ai unor asociaţii profesionale ale magistraţilor şi ONG-uri din afara sistemului judiciar, precum Transparency International si Fundatia Konrad Adenauer. În urma dezbaterii publice au fost primite aproximativ 350 de propuneri, din care au fost preluate aproximativ 100. În fine, pe 9 iulie a fost afişat pe site-ul Ministerului Justiţiei forma proiectului, astfel cum a rezultat din dezbaterea publică. De asemenea au fost încorporate o serie de propuneri ale Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta a dat avizul proiectului ieri 22 iulie, cu precizarea posibilităţii de a mai înainta Parlamentului eventuale propuneri venite din sistemul judiciar către consiliu.
Prin reformarea codurilor de procedură, civilă şi penală – recent adoptate – s-a urmărit, ca obiectiv esenţial, crearea în materia procedurilor judiciare a unui cadru legislativ modern care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.
Ţinând însă seama de termenul preconizat pentru intrarea în vigoare a noilor coduri de procedură, s-a impus instituirea unor norme procedurale cu efecte imediate – în pregătirea implementării codurilor şi în acord cu soluţiile legislative consacrate de acestea – de natură să faciliteze eficientizarea procedurilor judiciare şi soluţionarea cu celeritate a proceselor.
Prin proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor se propun măsuri legislative punctuale, ce vizează, în principal, simplificarea şi sporirea celerităţii soluţionării cauzelor, cu impact direct şi asupra executării hotărârilor.