Poziţia CSM vizavi de Raportul CE
Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicităţii un comunicat de presă prin care a apreciat Raportul privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare din 20 iulie 2010 al CE fiind unul obiectiv, având însă obiecţii punctuale.
„Apreciem că raportul Comisiei Europene este unul obiectiv, constatând progrese şi neajunsuri în sistemul judiciar, printre care şi insuficienta colaborare între partenerii responsabili de reforma justiţiei, esenţială în opinia noastră pentru finalizarea cu succes a măsurilor de reformă. Consiliul urmează să facă o analiză aprofundată a conţinutului Raportului, inclusiv a recomandărilor Comisiei şi se va axa pe luarea măsurilor necesare pentru continuarea reformei”, a precizat Florica Bejinaru, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Referitor la practica Consiliului Superior al Magistraturii de acceptare a pensionării magistraţilor suspendaţi, arestaţi sau puşi sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni, inclusiv bănuiţi de fapte de corupţie, aceasta reprezintă exclusiv o aplicare a dispoziţiilor legale în vigoare. Reprezentanţii consiliului au susţinut încă de acum 1 an în cadrul grupului constituit la Ministerul Justiţiei necesitatea modificării Legii nr. 303/2004 în sensul imposibilităţii pensionării sau al continuării acţiunii disciplinare faţă de magistraţii suspendaţi, arestaţi sau puşi sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni, inclusiv bănuiţi de fapte de corupţie.
Consiliul Superior al Magistraturii susţine lupta anticorupţie şi s-a manifestat, prin toate măsurile luate şi opiniile exprimate, ca partener real al instituţiilor abilitate să cerceteze şi să soluţioneze aceste cauze, în speţă parchetele şi instanţele.
Cu referire la constatările Comisiei Europene, trebuie făcute două clarificări: CSM are atribuţii limitate în domeniul luptei anticorupţie, după cum am precizat anterior, iar prin Inspecţia Judiciară se pot sancţiona magistraţii exclusiv disciplinar, şi nu penal, se arată în comunicatul de presă al CSM.
Sursa: http://www.csm1909.ro