Actualitate internaţională – Iulie 2010
1. Burkina Faso şi Niger sesizează în comun Curtea Internaţională de Justiţie cu un caz de diferend de frontieră
La 20 iulie 2010, Burkina Faso şi Niger au sesizat în comun Curtea Internaţională de Justiţie cu un caz de diferend de frontieră, printr-o scrisoare comună prin care se notifică CIJ un Acord Compromisoriu semnat la Niamey, la 24 februarie 2009 şi care a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2009. prin acord, care permite părţilor să desemneze şi câte un judecător ad-hoc, se cere CIJ să determine traseul frontierei pe anumite sectoare determinate. Prin acord părţile se înţeleg să depună câte un Memoriu după 9 luni de la sesizarea CIJ, câte un Contra-Memoriu după alte 9 luni de la depunerea Memoriilor şi alte pledoarii care, la cererea oricărei părţi, vor fi autorizate de CIJ.
Totodată, art. 7 din acord precizează că părţile acceptă hotărârea CIJ ca definitivă şi obligatorie, îşi asumă să înceapă demarcarea în 18 luni de la pronunţarea deciziei şi sunt de acord ca în caz de divergenţe de aplicare a acesteia să sesizeze CIJ. Se mai cere CIJ să desemneze în hotărâre 3 experţi care să asiste părţile în demarcare. Articolul 10 prevede obligaţia părţilor ca până la pronunţare să menţină pacea, securitatea şi liniştea între populaţiile din zonele de frontieră implicate, să se abţină de la incursiuni şi să organizeze reuniuni periodice ale responsabililor administrativi şi ai serviciilor de securitate.
2. Hotărârea Camerei de Apel a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie în cauza Haradinaj
La 21 iulie 2010, Camera de Apel a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII) a casat parţial hotărârea din 3 aprilie 2008 a Camerei de Judecată a Tribunalului prin care liderii albanezi din Kosovo Ramush Haradinaj (fost premier al Kosovo) şi Idriz Balaj fuseseră achitaţi. Camera de Apel a dispus rejudecarea cauzei de către Camera de Judecată şi reţinerea inculpaţilor în Unitatea de Detenţie a ONU din Haga. Ca urmare a deciziei din 21 iulie a.c., cauza va fi rejudecată pe fond de prima instanţă (Camera de Judecată a TPI). În funcţie şi de eficienţa cu care Tribunalul va putea asigura audierea unor martori-cheie, noile proceduri pot dura aproximativ doi ani.
Cazul analizat de TPI priveşte evenimentele produse în perioada 1 martie-30 septembrie 1998 în regiunea Dukagjin din Kosovo, în care Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), urmărind să îşi consolideze controlul asupra regiunii, ar fi persecutat şi ucis civili de origine sârbă şi roma, precum şi etnici albanezi care colaborau cu forţele sârbe. La 4 martie 2005 Ramush Haradinaj, fost premier kosovar şi unul dintre liderii UCK, Idriz Balaj, membru al UCK şi comandant al unei unităţi a acesteia, şi Lahi Brahimaj, membru al UCK şi comandant adjunct al unei unităţi, au fost inculpaţi de procurorul TPII pentru comiterea de crime de război (tratamente crude, viol, omor) şi crime împotriva umanităţii (persecuţii pe motive politice, religioase sau rasiale – hărţuire, deportare sau transfer forţat de civili, omor, viol), în cadrul unei acţiuni criminale comune.
La 3 aprilie 2008 Camera de Judecată a TPII i-a achitat Ramush Haradinaj şi Idriz Balaj, în timp ce Lahi Brahimaj a fost găsit vinovat pentru comiterea crimelor de război de tratamente crude şi tortură cu privire la două persoane, fiind condamnat la 6 ani de închisoare. Hotărârea din 3 aprilie 2008 a fost atacată cu apel de Procurorul TPII. Decizia în apel din 21 iulie 2010 motivează casarea hotărârii de fond în principal prin faptul că prima instanţă nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea depoziţiei unor martori esenţiali ai acuzării, în condiţiile în care era cunoscut că aceştia erau supuşi unor intimidări grave, fapt de natură să afecteze însăşi integritatea şi caracterul echitabil al procedurilor judiciare.
Decizia este semnificativă pentru credibilitatea Tribunalului, fiind esenţial ca situaţii recunoscute de intimidare gravă a martorilor să nu rămână nesancţionate.
3. Emiterea avizului consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie „Conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo”
La 22 iulie 2010, CIJ a prezentat avizul consultativ privind „Conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo”. Concluzia generală a avizului este că „declaraţia de independenţă din 17 februarie 2008 nu violează dreptul internaţional general, Rezoluţia Consiliului de Securitate 1244 (1999) sau Cadrul Constituţional”. Avizul a fost adoptat cu 10 voturi contra 4. Judecătorii din Slovacia (vice-preşedintele Curţii), Rusia, Sierra Leone şi Algeria au formulat o declaraţie şi respectiv opinii dizidente.
Opinia CIJ evită să emită aprecieri pe fondul problemei, avizul referindu-se la legalitatea gestului de a face o declaraţie de independenţă, iar nu la legalitatea independenţei ca atare. Avizul nu examinează dreptul Kosovo la secesiune faţă de Serbia, ci doar o chestiune procedurală – „declaraţia de independenţă” propriu-zisă. Astfel, faptul că instanţa consideră că declaraţia de independenţă nu încalcă dreptul internaţional nu înseamnă că şi secesiunea Kosovo faţă de Serbia este legală.
Elementul esenţial pe care se bazează avizul Curţii este formularea restrictivă a întrebării adresate Curţii şi interpretarea de către Curte a acestei întrebări. Astfel, Curtea subliniază că întrebarea este „restrânsă şi specifică”. Deşi admite că jurisprudenţa anterioară permite Curţii să interpreteze sau să reformuleze întrebarea atunci când aceasta este neclară, în cazul de faţă CIJ conchide că acest lucru nu este necesar. CIJ face distincţie între noţiunile de „declaraţie de independenţă” şi cea de „obţinere a statalităţii”. Astfel, Curtea afirmă că „întrebarea adresată nu se referă la consecinţele juridice ale declaraţiei. În special, nu se referă la faptul dacă Kosovo a obţinut sau nu statalitatea” (parag. 51). De asemenea, în aviz se precizează că „nu s-a cerut Curţii prin întrebarea adresată să stabilească dacă dreptul internaţional conferă un drept pozitiv pentru Kosovo de a-şi declara independenţa sau, a fortiori, dacă dreptul internaţional în general conferă un drept entităţilor din interiorul unui stat de a se desprinde în mod unilateral de acesta” (parag. 56).
Totodată, Curtea a declarat că nu poate să examineze problematica autodeterminării, motivând: „Adunarea Generală a cerut avizul Curţii cu privire la faptul dacă declaraţia de independenţă este sau nu în conformitate cu dreptul internaţional. Dezbaterile privind dreptul la autodeterminare şi existenţa unei „secesiuni remediu” privesc dreptul de a se separa de un stat” (parag. 83).
Astfel, CIJ analizează existenţa unei eventuale prohibiţii de a emite declaraţii de independenţă în relaţia cu normele dreptului internaţional cutumiar, cu Rezoluţia nr. 1244 (1999) a Consiliului de Securitate şi cu Cadrul Constituţional pentru Autoguvernare în Kosovo, ajungând la concluzia că aceste norme de drept internaţional nu interzic o declaraţie de independenţă. De asemenea, Curtea se pronunţă şi cu privire la identificarea autorilor declaraţiei de independenţă. Curtea respinge ideea că declaraţia a fost formulată de Adunarea Kosovo în calitate de „Instituţie Provizorie de Autoguvernare”, arătând că, pe baza circumstanţelor în care a fost emisă declaraţia, autorii au acţionat în calitate de persoane care sunt reprezentanţi ai poporului din Kosovo în afara cadrului administraţiei interimare” (parag. 109). Din această perspectivă, Curtea a reţinut argumentele prezentate de autorii declaraţiei de independenţă şi de susţinătorii acestora.
Curtea identifică faptul că practica statelor, care conduce la formarea dreptului internaţional cutumiar, nu interzice declaraţiile de independenţă (actele de emitere a declaraţiilor). Instanţa apreciază că „în cursul secolelor al XVIII-lea, al XIX-lea şi al XX-lea, au existat numeroase cazuri de declaraţii de independenţă, care adesea au stârnit opoziţia statului faţă de care s-a cerut independenţa. Uneori declaraţiile au condus la crearea unui nou stat, alteori nu. […] În a doua jumătate a secolului al XX-lea, dreptul la autodeterminare s-a dezvoltat în sensul de a crea un drept la independenţă pentru popoarele teritoriilor care nu se autoguvernează, şi pentru popoarele sub subjugare, exploatare sau dominaţie străină” (parag. 79). Se poate observa, în consecinţă, persistenţa distincţiei între „declaraţia la independenţă” şi „dreptul la independenţă”. Analizând principiul integrităţii teritoriale, Curtea ajunge la concluzia că acesta nu interzice declaraţiile de independenţă. Totodată, este formulată şi o afirmaţie în sensul că „sfera de aplicare a principiului integrităţii teritoriale este reprezentată de relaţiile dintre state” (spre deosebire de declaraţia de independenţă, care este un act care apare în interiorul unui stat).
Instanţa identifică faptul că scopul principal al Rezoluţiei nr. 1244 (1999) este (doar) acela de a stabili un cadru interimar pentru procesul politic cu privire la Kosovo. Curtea ajunge la concluzia că procesul politic s-a finalizat o dată cu raportul emisarului special al SG ONU Martti Ahtisaari, care a raportat că şansele de negociere s-au epuizat. Astfel, Curtea arată că „Rezoluţia 1244 nu interzice declaraţia de independenţă din 17 februarie 2008 pentru că cele două instrumente operează la niveluri diferite: spre deosebire de Rezoluţia 1244 (1999) [care operează cu titlu interimar s.n.], declaraţia de independenţă reprezintă o încercare de a determina statutul final al Kosovo”. Curtea examinează dacă Rezoluţia conţine norme care să interzică declaraţia de independenţă şi ajunge la concluzia că aceasta nu impune nicio obligaţie pentru reprezentanţii albanezilor kosovari. Totodată, se acordă o semnificaţie importantă faptului că Reprezentantului Special al SG ONU (şeful UNMIK) nu a anulat declaraţia de independenţă, deşi avea această posibilitate. Curtea motivează acest lucru prin faptul că Reprezentantul Special s-a găsit în faţa unei declaraţii care fusese realizată în afara cadrului interimar al Instituţiilor Provizorii de Autoguvernare, cu privire la care avea puteri de supervizare.
Se poate concluziona că avizul nu răspunde la problema juridică reală, ceea ce lasă posibilitatea fiecărei părţi să-şi menţină punctul de vedere juridic referitor la problema statutului Kosovo. Practic, din punct de vedere al dreptului internaţional, Curtea a lăsat nerezolvată dezbaterea juridică cu privire la legalitatea constituirii Kosovo ca stat.
4. Decizii procedurale ale Curţii Internaţionale de Justiţie din luna iulie 2010
La 2 iulie 2010, CIJ anunţat că a decis, în cazul privind Răspândirea Aeriană de Erbicid (Ecuador c. Columbia), ca până la 31 ianuarie 2011 Ecuador să depună o Replică, iar până la 1 decembrie 2011, Columbia să depună o Duplică la Grefa CIJ. Cazul, declanşat la 31 martie 2008, priveşte acuzaţiile Ecuadorului că pârâtul a încălcat dreptul internaţional prin răspândirea de erbicid în locaţii aflate în proximitatea sau dincolo de frontiera cu statul vecin, ceea ce ar fi provocat daune grave populaţiei, recoltelor, animalelor şi mediului.
La 20 iulie 2010, CIJ anunţat că a decis, în cazul privind Pescuitul balenelor în Antarctica (Australia c. Japonia), ca până la 9 mai 2011 Australia să depună un Memoriu, iar până la 9 martie 2012 Japonia să depună un Contra-Memoriu la Grefa CIJ.
La 20 iulie 2010, CIJ anunţat că a decis că, în cazul privind Imunităţile de Jurisdicţie de Stat (Germania c. Italia), contrapretenţia Italiei inclusă în Contra-Memoriul său, depus la 23 decembrie 2009, este inadmisibilă. De asemenea, a deci depunerea de către Germania a unei Replici până la 14 octombrie 2010 şi de către Italia a unei Duplici până la 14 ianuarie 2011.
