A apărut Curierul Judiciar nr. 8/2010

feature photo

Pentru CUPRINS daţi click aici…

Numărul de August al Revistei Curierul Judiciar debutează cu Editorialul semnat de lector univ. drd. Delia Cataramă, Manifestul contribuabilului care vrea să fie corect şi nu poate: „(…) din analiza impactului a 10 factori asupra evaziunii fiscale la nivelul a 45 de ţări factorul cel mai important asupra evaziunii fiscale este gradul de complexitate a sistemului fiscal. Cu cât un sistem fiscal este mai complicat cu atât evaziunea fiscală este mai mare!”.

Iulia Motoc, judecător la Curtea Constituţională a României, răspunde în cadrul rubricii Dialoguri la câteva întrebări despre modernizarea Curţii Constituţionale. Rubrica este realizată în colaborare cu Juridice.ro.

Rubrica Curier legislativ subliniază cele mai importante modificări legislative din perioada 16 iulie – 17 august 2010, incluzând deciziile CEDO, excepţiile de neconstituţionalitate admise şi publicate în Monitorul Oficial al României, precum şi o selecţie a actelor publicate în Monitorul Oficial şi a proiectelor normative aflate în lucru la Parlament.

Radu Chiriţă comentează decizia CEDO în cauza Carabulea c. România, hotărâre ce se înscrie pe linia ultimelor hotărâri ale CEDO privitoare la dreptul la viaţă şi interdicţia torturii relative la Statul român, fiind ultima decizie pronunţată dintr-o serie lungă începută în urmă cu ceva vreme. De asemenea, autorul comentează şi cauza Ahmed c. România, care a ridicat din nou problema legislaţiei privind regimul străinilor şi declararea lor ca persoane indezirabile pe teritoriul României, Curtea considerând că este absurd să expulzezi o persoană fără comunicarea motivului şi fără ca aceasta să aibă o posibilitate rezonabilă de a se apăra.

Nucleul revistei
Dreptul afacerilor: cuprinde comentariul unei decizii a Curţii de Apel Timişoara realizat de judecător dr. Csaba Bela Nasz, precum şi articolul intitulat Limitele arbitrajului în materie societară, semnat de Cristian Gheorghe, autorul aducând în discuţie lipsa de unitate a raportului juridic şi soluţionarea neunitară a litigiilor în materie.
Drept privat: conţine prezentarea lui Valentin Mircea a O.U.G. nr. 134/2010; comentariul unei decizii a Curţii de Apel Cluj realizat de judecător Traian Dârjan referitor la plângerea împotriva încheierii de carte funciară; articolul semnat de Maria Dumitru, în care este analizată natura juridică a dobânzii moratorii.
Drept public: Judecător Emanuel Albu comentează o decizie I.C.C.J. prin care s-a stabilit inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate vizând un act administrativ pentru contestarea căruia legea prevede o procedură specială. Rubrica mai conţine două articole, cel semnat de Tudorel Toader, în care sunt dezbătute raţiunile şi consecinţele Hotărârii nr. 3/2010 a Curţii Constituţionale, precum şi cel semnat de Andrei-Răzvan Nănescu, privitor la rolul criteriului de clasificare a actelor administrative premergătoare în acte de execuţie sau de decizie în rezolvarea unor proceduri decizionale administrative complexe.
Drept penal: Daniel Niţu comentează un RIL prin care I.C.C.J. a tranşat problema încadrării juridice a faptei unui conducător de autovehicul care, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, produce o vătămare corporală gravă, iar articolul semnat de judecător Liviu Heghelegiu atrage atenţia asupra caracterului pur declarativ al art. 20 din Constituţie care prevede prioritatea reglementărilor internaţionale în raport de cele interne în caz de neconcordanţe între acestea.

Rubrica de Sinteze de jurisprudenţă îşi păstrează structura, dar şi actualitatea: CC, CJUE, CEDO, IPI – iunie 2010.

La rubrica Instrumente vă propunem analiza prof. dr. Corneliu Bîrsan cu privire la noul criteriu de admisibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 35 parag. 3 lit. b) din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În nr. 8/2010 al Revistei vă propunem Newsletterul Ţuca Zbârcea & Asociaţii care lansează invitaţia la primul seminar ICC Young  Arbitrators Forum din România care va avea loc în perioada 27-28 septembrie 2010 la hotel Intercontinental. Detalii…

This article is also available in: Engleză

This post is also available in: Engleză

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close