CE invită 14 state membre UE să ia măsuri împotriva criminalităţii transfrontaliere
Conform unui Raport CE, numai 13 din cele 27 de ţări ale UE au transpus normele de combatere a criminalităţii transfrontaliere.
Acest lucru înseamnă că patrimoniul – bunuri, bani spălaţi sau maşini furate – unei organizaţii infracţionale urmărite în Franţa este în siguranţă în Slovacia sau Bulgaria, de exemplu. Normele UE permit, în teorie, autorităţilor judiciare să le solicite omoloagelor lor din alte state membre să execute ordinele de confiscare, însă raportul de astăzi a subliniat că nivelul slab de punere în aplicare şi birocraţia, care reflectă adesea o lipsă de încredere în sistemele de justiţie ale altor ţări, fac încă dificilă încercarea de deposedare a bunurilor provenind din infracţiuni.
„Într-o perioadă de criză economică, e păcat că statele membre ale UE pierd printre degete bunuri în valoare de miliarde de euro aparţinând unor infractori condamnaţi. Aceasta se întâmplă chiar dacă guvernele au convenit asupra măsurilor de confiscare în urmă cu patru ani”, a declarat Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie. „Reticenţa multor state membre de a se conforma deciziei-cadru a Consiliului, asupra căreia au convenit toate, dovedeşte, încă o dată, de ce spaţiul de justiţie al UE avea nevoie de Tratatul de la Lisabona. În viitor trebuie să avem norme mai clare, o aplicare şi o executare mai consecvente şi, mai presus de toate, încredere între sistemele de justiţie. Între timp, invit statele membre să transpună normele de combatere a criminalităţii astfel încât autorităţile judiciare să poată lucra împreună şi să deposedeze în mod eficace infractorii de avantajele obţinute ilegal”.
Infractorii profită de frontierele deschise din UE pentru a deplasa bunuri furate sau mărfuri ilegale peste graniţă. Confiscarea este un instrument valoros pentru a pune capăt acestei practici.
În temeiul normelor UE, o ţară a Uniunii poate trimite un ordin de confiscare altei ţări în care locuieşte, deţine bunuri sau are venituri persoana vizată de ordin. Cealaltă ţară execută direct confiscarea, potrivit propriilor norme interne, fără o altă formalitate.
Mai multe informaţii puteţi afla AICI.
Sursa: Portalul Uniunii Europene