Studii postdoctorale în economie: SPODE

Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific naţional, lansează competiţia pentru 135 de burse postdoctorale. Începând cu data de 15 Septembrie 2010, candidaţii interesaţi pot să se înscrie online la adresa de web a proiectului
http://www.postdoc.acad.ro.

Persoanele vizate de cursurile acestei şcoli sunt: cercetători, cadre didactice universitare, specialişti din producţie, care au titlul de doctor in economie, obţinut în ultimii zece ani.

Proiectarea structurii post-doctorale are în vedere ca desfăşurarea cercetării, mentoringului şi trainingului să fie în concordanţă cu schimbările din cadrul vieţii economice şi a joburilor, astfel încât bursierii să capete abilităţile necesare intrării într-o lume a „turbulenţelor”, în continuă schimbare, în sensul creşterii abilităţilor vizionare şi capabilităţilor lor profesionale.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin „Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013”.

Pentru informaţii suplimentare puteti accesa site-ul
http://www.postdoc.acad.ro

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close