Cardul naţional de sănătate va fi implementat anul viitor

În MO 646/2010 a fost publicată H.G. nr. 962/2010 pentru aprobarea modalităţii de realizare a sistemului naţional al cardurilor naţionale de asigurări sociale de sănătate.

Compania Naţională „Imprimeria Naţională” SA a fost desemnată ca unitate de achiziţii centralizată, în numele şi pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru realizarea sistemului naţional al cardurilor.
Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, produs cu caracter special ce impune măsuri împotriva falsificării sau contrafacerii, este realizat de Compania Naţională „Imprimeria Naţională” conform specificaţiilor aprobate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Specificaţiile sistemului naţional al cardurilor naţionale de asigurări sociale de sănătate şi caracteristicilor tehnice ale cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se aprobă prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în condiţii care să asigure o procedură de selecţie transparentă şi nediscriminatorie pentru operatorii economici interesaţi.
Pentru derularea procedurilor de achiziţie publică necesare implementării cardului, Compania Naţională „Imprimeria Naţională” împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate derulează procedurile de achiziţie publică pentru desemnarea ofertelor câştigătoare, în condiţiile dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice pe baza specificaţiilor tehnice aprobate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
După derularea procedurilor de achiziţie publică, contractele de achiziţie publică se încheie direct de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu Compania Naţională „Imprimeria Naţională”, respectiv de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu ofertanţii desemnaţi câştigători pentru realizarea celorlalte activităţi necesare implementării cardului.
„În acest moment, cetăţeanul e pus să meargă la Casa de Asigurări de Sănătate să obţină o adeverinţă dacă a plătit contribuţia la asigurările de sănătate. Cu ajutorul acestui card, care va conţine toate informaţiile privind calitatea de asigurat, vor fi eliminate aceste drumuri la Casa de Asigurări de Sănătate”, a spus ministrul Sănătăţii Cseke Attila.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că, până vor intra în circulaţie aceste carduri, speră să se găsească o soluţie şi pentru persoanele care nu sunt asigurate; „Trebuie să găsim o soluţie pentru ca toţi oamenii să poată beneficia de asistenţă medicală şi să vedem ce putem face ca toţi oamenii să aibă card de asigurat”.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close