Sebastian Bodu cere PE înlocuirea termenului rom cu ţigan

Înlocuirea termenului „rom” este justificată de europarlamentarul român prin confuzia pe care cuvântul respectiv o creează, acesta făcând trimitere atât la poporul român, cât şi la locuitorii oraşului Roma.

În textul moţiunii de rezoluţie, Sebastian Bodu arată că această confuzie este regretabilă atât pentru români, pentru locuitorii Romei, dar şi pentru reprezentanţii unei minorităţi numeroase a Europei, a căror identitate se pierde.
„Avem în Europa chiar şi un stat care doreşte să îşi schimbe numele doar pentru a îndeplini nişte criterii, şi aici mă refer la Macedonia. Consider că este important ca toată această confuzie între român, rom şi roman să înceteze pentru că nimeni nu are niciun avantaj de pe urma ei. La urma urmei, sunt asociaţii ale celor care acum se numesc romi care solicită revenirea la numele de ţigan. Aşadar, sper că Uniunea Europeană va înlocui termenul de rom cu cel de ţigan în toate actele oficiale. De la bun început impunerea termenului de rom a fost o greşeală pe care acum trebuie să o reparăm”, a declarat Sebastian Bodu.

Sursa: Mediafax

3 comentarii pentru “Sebastian Bodu cere PE înlocuirea termenului rom cu ţigan”

  1. dinu spune:

    Felicitari d-lui Bodu. In sfarsit o initiativa in acest sens.
    Si in tara ar trebui sa se faca presiune pentru modificarea HG de pe vremea lui Petre Roman care instituia denumirea de romm in loc de tigan.
    Dl. Sebastian Bodu trebuie sprijinit in demersul sau.
    Ii dorim succes.

  2. Oana Dimitriu spune:

    A se vedea si petiţia online din 29 noiembrie 2007:
    http://www.petitiononline.com/qd3xx666/petition.html

  3. Luminita Chitoran spune:

    A se vedea, de asemenea, şi textul Memorandumului semnat de Petre Roman adresat MAE, prin care recomanda utilizarea termenului de “rom” în locul celui de “ţigan”:
    http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=522&Itemid=88
    Articolul care cuprinde textul este din 2007, dar a “intuit” foarte bine consecinţele acestei schimbări de terminologie: confuzia rromilor cu românii şi discriminarea acestora din urmă din cauza faptelor primilor.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close