Ministerul Finanţelor a denunţat un atac de tip phishing

Ministerul Finanţelor a anunţat că mesajele de e-mail care aveau ca subiect eventuale returnări de impozite nu au fost trimise de surse oficiale şi i-a atenţionat pe cei vizaţi să nu completeze formularul cu date de identificare sau financiare ale societăţilor cărora sunt adresate.

Ministerul Finanţelor Publice a făcut următoarele precizări:
„În ziua de 5 octombrie a.c. s-au primit numeroase sesizări telefonice, din partea unor instituţii şi societăţi comerciale, cu privire la conţinutul unui e-mail prin care erau înştiinţaţi despre faptul că au de primit o rambursare de impozit şi să acceseze un link pentru completarea unui formular.

Domeniul de web al instituţiei noastre este www.mfinante.gov.ro. Serviciul de comunicare şi relaţii publice, din cadrul Direcţiei de comunicare, relaţii publice, mass-media şi transparenţă, nu are atribuţii in domeniul rambursării de impozite şi taxe. În cadrul acestei structuri nu există Biroul de plăţi pentru persoane fizice menţionat în e-mail.
În urma investigaţiilor efectuate s-a constatat că IP-ul computerului de pe care s-a trimis acest e-mail nu face parte din cele aflate în dotarea Ministerului Finanţelor Publice.

Astfel, atenţionăm pe cei vizaţi să nu dea curs acestor e-mail-uri şi să nu completeze formularul cu date de identificare sau financiare ale societăţilor cărora sunt adresate.

De asemenea, vă informăm că s-au întreprins măsurile necesare pentru soluţionarea acestei situaţii”.

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close